Stiri

Avancronica etapei a 12-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Liga Națională de Baschet Masculin ajunge în acest weekend la etapa cu numărul 12, ce se va întinde pe doar două zile. Ziua de sâmbătă va fi una plină de baschet, cu nu mai puțin de șase meciuri programate, în timp ce runda va lua sfârșit duminică, cu un meci important pentru evitarea retrogradării.

Corona Brașov vs. SCM U Craiova, ora 17:30 – Digi Sport 3, Prima Sport 4, FRB TV

Duelul care va deschide etapa cu numărul 12 din campionatul României va pune față în față două echipe ce au un bilanț similar, însă care traversează perioade destul de diferite, Corona Brașov (6-4) și SCM U Craiova (6-3). Elevii lui Florin Nini se află pe un trend ascendent și nu au mai pierdut de la începutul lunii precedente în întrecerea internă. Gruparea de sub Tâmpa a reușit o victorie neașteptată în ultima rundă dinaintea pauzei competiționale, izbutind să o învingă pe FC Argeș Pitești, cu scorul de 83-76, după un meci controlat în mare parte. Weekendul precedent, Corona Brașov a reușit o nouă victorie mare, de această dată câștigând în Capitală, în fața lui Rapid București, scor 85-84. Giuleștenii nu pierduseră niciun meci până la acel moment pe teren propriu. La polul opus, elevii lui Tudor Costescu vin la Brașov după o înfrângere categorică și o evoluție ștearsă contra lui CSO Voluntari, cu scorul de 76-97. Elevii lui Tudor Costescu au o singură victorie în ultimele trei meciuri din campionat, care a venit în fața lui CSM Târgu Mureș (102-97), în deplasare.

CSM CSU Oradea vs. CSU Sibiu, ora 18:00 – FRB TV

Vicecampioana României este singurul club din Liga Națională de Baschet Masculin neînvins până la acest moment al campionatului. „Leii roșii” au cu patru victorii și un meci în plus față de contracandidatele la prima poziție. Elevii lui Cristian Achim sunt văzuți ca mari favoriți și în acest weekend, în care vor primi vizita lui CSU Sibiu (4-6), care nu a mai pierdut în campionat de la începutul lunii noiembrie. Clubul de pe malul Cibinului traversează o perioadă excelentă și are două victorii din tot atâtea posibile în campionat. Elevii lui Dan Fleșeriu și-au respectat statutul de favoriți și le-au învins pe codașele CSM Galați și cel mai recent CSM Târgu Jiu. MJ Randolph (17 puncte/meci) și Keith Stone (12,5 puncte și 6 recuperări/meci) sunt principalii baschetbaliști la care trebuie să aibă grijă roș-albaștrii. Vicecampioana României vine după o înfrângere dureroasă în cupele europene, în fața lui KK Bosna, cu scorul de 84-79, într-un meci în care nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Cristian Achim se confruntă cu probleme serioase de lot și nu îi va putea avea la dispoziție în următoarea perioadă pe Jaizec Lottie, respectiv Bandja Sy. Nu în ultimul rând, „leii roșii” și-au câștigat ultimele patru meciuri din campionat la o diferență minimă de 18 puncte.

CS Vâlcea 1924 vs. CSM Târgu Mureș, ora 18:00 – FRB TV

„Lupii Negrii” (5-4) nu au mai simțit gustul victoriei de mai bine de o lună și caută să pună punct perioadei de secetă cu o victorie în fața lui CSM Târgu Mureș (5-5). Elevii lui Arturo Alvarez l-au pierdut în pauza competițională pe superstarul Gian Clavell și i-au resimțit puternic lipsa în primul meci din luna decembrie. Medaliata cu bronz din ediția precedentă a arătat o evoluție mult sub așteptări în deplasare de la Timișoara și s-a văzut învinsă, după o repriză de prelungiri, cu scorul de 96-91, într-un meci în care s-a aflat la conducere puțin peste 7 minute. Vâlcea a reușit zilele acestea un transfer răsunător și a ajuns la un acord cu veteranul John Jenkins, un baschetbalist ce a petrecut nu mai puțin de șapte sezoane în NBA. El are mari șanse să își facă debutul pentru Vâlcea în acest weekend și va fi extrem de interesant de urmărit ce impact va avea în jocul echipei. De partea cealaltă, CSM Târgu Mureș se confruntă cu dificultăți semnificative în defensivă și are a treia cea mai slabă apărare din campionat, după codașele CSM Ploiești și CSM Galați. Tigrii primesc în medie nu mai puțin de 90,5 puncte, iar în ultimele două dueluri din campionat au depășit 100. Elevii lui Peter Farago au două înfrângeri consecutive, înclinați în fața lui SCM U Craiova (102-97) și cel mai recent împotriva Oradiei (101-82), ambele meciuri având loc pe teren propriu.

CSO Voluntari vs. SCM Timișoara, ora 18:00 – FRB TV

Clubul de la marginea Capitalei pare să se afle într-o creștere de formă în campionatul României și vine după două victorii importante, împotriva contracandidatelor la primele cinci poziții în sezonul regulat. Ilfovenii i-au administrat lui Rapid București cea mai drastică înfrângere din actuala stagiune, câștigând cu scorul de 90-74, după un meci pe care l-au controlat în mare măsură. Weekendul precedent au reușit să o învingă pe SCM U Craiova, cu scorul de 96-76, într-un meci în care au avut inițiativa din prima până în ultima secundă. Pentru olteni a fost primul eșec din acest sezon de pe teren propriu. De asemenea, CSO Voluntari se poate mândri cu a doua cea mai bună ofensivă din campionat, înscriind în medie puțin peste 88 de puncte. La acest capitol, elevii lui Dan Ioan sunt depășiți doar de clubul pe care îl vor întâlni sâmbătă, SCM Timișoara, cu 89,1 puncte/meci. Leii din Banat traversează o perioadă excelentă și au două victorii consecutive în campionat. Cea dintâi a venit în fața lui CSM Galați, de care au trecut cu un categoric 106-84, pentru ca mai apoi să o învingă la mare luptă pe CS Vâlcea 1924, cu scorul de 96-91, după o repriză de prelungiri. Bogic Vujosevic (25 de puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive), respectiv tânărul român Robert Schipor (15 puncte și 5 recuperări) au fost principalii marcatori ai Timișoarei în victoria de weekendul trecut.

FC Argeș Pitești vs. Rapid București, ora 18:00 – FRB TV

Pentru majoritatea iubitorilor baschetului românesc, cea mai interesantă confruntare din acest weekend le pune în scenă pe FC Argeș Pitești (7-3) și Rapid București (7-3). Două echipe care au un bilanț identic și care au început sezonul excelent, însă care în acest moment se află în situații modeste. Clubului din Capitală are o singură victorie în ultimele patru meciuri, în timp ce alb-violeții au două victorii în ultimele cinci meciuri. Cu toate acestea, Rapid nu a mai simțit gustul victoriei de la jumătatea lunii precedente și în ultimele două meciuri din campionat a fost învinsă categoric de CSO Voluntari, cu scorul de 90-74, și surprinzător de Corona Brașov, scor 85-84, după un coș din interior marcat de Mihai Măciucă, fostul baschetbalist al Piteștiului, în ultimele secunde. Elevii lui Nebojsa Vidic au început cu dreptul luna decembrie și au învins-o în fața propriilor suporteri pe CSM Petrolul Ploiești, cu scorul de 79-70, după o nouă evoluție ștearsă. De altfel, acest duel va pune față în față cele mai bune defensive din actuala stagiune, trupa din Trivale conducând această ierarhie cu aproape 67 puncte primite pe meci, în timp ce giuleștenii au încasat în medie puțin peste 71 de puncte. Totodată, două dintre cele trei înfrângeri suferite de alb-vișinii în actualul sezon au venit în deplasare, pe când alb-violeții au o singură înfrângere pe teren propriu, împotriva lui CSM Oradea, cu scorul de 65-67. Kendall Lewis este cel mai prolific marcator al clubului pregătit de Nebojsa Vidic în campionat, cu o medie de 14,1 puncte înscrise pe meci. La polul opus, Nikola Jevtovic impresionează în maioul Rapidului, cu 18,8 puncte marcate/meci.

CSM Târgu Jiu vs. Dinamo București, ora 18:30 – FRB TV

Duelul care va încheia ziua de sâmbătă le va avea ca protagoniste pe CSM Târgu Jiu (0-11) și Dinamo București (6-5). „Dulăii” se deplasează cu un moral ridicat la Târgu Jiu, după ce au reușit să își câștige ultimele două meciuri din campionat. Elevii lui Zydrunas Urbonas au trecut cu mici emoții de CSM Ploiești, în deplasare, cu scorul de 92-86, însă în cel mai recent meci au dat de pământ cu CSM Galați, pe care au învins-o la o diferență de peste 30 de puncte, scor 100-69. Acesta din urmă a fost și primul meci din actuala stagiune în care câinii roșii ating borna de 100 de puncte marcate. La polul opus, CSM Târgu Jiu are înfrângeri pe linie în campionat, însă a reușit în ultimele trei meciuri să le dea bătăi semnificative de cap lui CSM Târgu Mureș și CSU Sibiu, duelul din urmă fiind pierdut la o diferență de single-digits și, în cel mai recent duel din campionat, Stelei București. Gorjenii au intrat la vestiare cu patru puncte în față și aveau un avantaj minim înaintea ultimului act. Cu toate acestea, după un ultim sfert de coșmar, s-au văzut învinși cu scorul de 94-78. Marcus Evans a fost principalul marcator al oaspeților, cu 26 de puncte și 8 pase decisive.

CSM Petrolul Ploiești vs. CSM Galați, ora 18:00 – FRB TV

CSM Petrolul Ploiești (3-7) și CSM Galați (0-12) se vor întâlni în epilogul etapei a 12-a, într-un meci important pentru evitarea retrogradării. Clubul de la malul Dunării are înfrângeri pe linie în actualul sezon și a pierdut ultimele patru meciuri din campionat la o diferență minimă de 22 de lungimi, primind în toate aceste partide peste 100 de puncte. Galați are de departe cea mai slabă defensivă din Liga Națională, încasând în medie aproape 96 de puncte pe meci. Ei sunt urmați în acest clasament negativ de CSM Ploiești, clubul pe care îl vor întâlni în weekend, care primește 90,8 puncte în medie. Prahovenii nu au mai simțit gustul victoriei de patru meciuri, însă au oferit replici solide unor echipe precum Dinamo București (86-92) și, în weekendul precedent, FC Argeș Pitești (70-79).

*Foto: Facebook/Baschet Rapid

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!