Stiri

Ciprian Enache ar urma să devină antrenor principal la CS Vâlcea

După ce, în urmă cu aproape opt zile, site-ul nostru vă anunța în exclusivitate că Arturo Alvarez este în pericol de a fi demis din funcția de antrenor principal al clubului CS Vâlcea 1924, publicația Vâlceainfo a confirmat informația și a dezvăluit ce funcție ar putea ocupa în viitor tehnicianul spaniol.

„Lupii Negri” traversează o perioadă extrem de complicată și nu au mai simțit gustul victoriei de la începutul lunii noiembrie, perioadă în care au înregistrat nu mai puțin de șase înfrângeri consecutive în toate competițiile. Eșecurile din campionat cu CSM Târgu Mureș (110-105) și CSU Sibiu (96-85) se pare că au umplut paharul pentru Arturo Alvarez.

Conducătorii clubului CS Vâlcea 1924 i-au propus lui Arturo Alvarez funcția de director tehnic, în timp ce pe banca medaliatei cu bronz din ediția precedentă ar putea sta temporar secundul Ciprian Enache, care ar urma să fie ajutat de Roberto Blanco, acesta ocupând în prezent aceeași funcție.

Arturo Alvarez este antrenorul principal al lui CS Vâlcea din vara anului 2024. El a reușit să obțină alături de „lupii negri” cele mai importante rezultate din istoria secției de baschet: o clasare pe podium în sezonul precedent al Ligii Naționale, precum și o participare în premieră în cupele europene, în FIBA Europe Cup.

*Foto: Facebook/CS Vâlcea 1924

2 comentarii la aceasta stire:
  • 7Bet-Lietkabelis Panevezys RlCARDO :

    Cum se jura
    nea Pistol pe roșu mai acum o săptămână că Alvarez nu pleacă de la VL. Director tehnic înseamnă că l-au tras pe linie moartă, nu mai are nici o putere de decizie. Când am zis la începutul sezonului că vâlcea ajunge în liga 1 anul ăsta nu m-a crezut nimeni. Acolo ajung. Și o să înceapă să plece și jucătorii, mark my words.

    cu 9 ore în urmă (22.12.2025) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca The Tenor94 :

    Superb
    Am primit cadoul de Crăciun mai repede decât mă așteptam. Încă un cui în cosciugul acestei organizații de spălat bani. It gets better and better. Hai sa începe sa plece și jucătorii, sa aibă și Galați pe cine bate. Shit show-ul continua 🍿🍿🍿

    cu 9 ore în urmă (22.12.2025) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!