În 1963, la Campionatul Mondial de Baschet disputat în Brazilia, selecționata Statelor Unite a terminat cu un bilanț de șase victorii și trei înfrângeri și a ocupat poziția a patra, fiind depășită de Brazilia, Iugoslavia și Uniunea Sovietică.

Cu toate că trupa americană nu era alcătuită din jucători profesioniști, Departamentul de Stat al SUA a decis că este necesar ca echipa de baschet să „își spele” imaginea și, astfel, s-a născut ideea unui tur prin Europa. Legendarul Red Auerbach, antrenorul lui Boston Celtics, echipa momentului în NBA la acea vreme, a fost desemnat să alcătuiască un lot cu superstaruri din liga nord-americană, pe care să îl conducă într-un tur în Polonia, Iugoslavia, România și Egipt, în primăvara anului 1964. Inițial, pe listă se afla și Uniunea Sovietică, dar, în cele din urmă, în contextul Războiului Rece, aceasta a refuzat vizita americanilor.

Auerbach a ales doar nume grele ale baschetului american precum Bill Russell, Oscar Robertson, Tom Heinsohn, Bob Cousy, Jerry Lucas, K.C. Jones, Tom Gola și Bob Petit. Turul a început în Varșovia, fără Red Auerbach, care s-a văzut nevoit să își amâne pentru câteva zile călătoria spre Europa, din pricina draft-ului NBA. Condusă de pe bancă de Cousy, trupa de vis a americanilor a câștigat la peste 20 de puncte ambele jocuri din Polonia iar, după venirea lui Auerbach, diferențele dintre americani și adversari au crescut și mai tare.

În Iugoslavia, superstarurile din NBA au întâlnit o selecționată din care făcea parte legendarul Radivoj Korac, MVP-ul Campionatului European din 1961 și cvadruplul campion al Iugoslaviei. Conform autobiografiei lui Red Auerbach, Let Me Tell You A Story, Korac a fost eliminat într-un meci pentru că a aruncat mingea în tribună.

Selecționata Statelor Unite a disputat câteva partide și în România, la București și la Cluj. Din echipa noastră făceau parte baschetbaliști precum Vizi Imre, Horia Demian, Alin Savu, Mihai Nedef, Grigore Costescu sau Matei Ruhring.

Iată ce își amintește Alin Savu, fostul mare jucător al Stelei, despre acea întâlnire, într-o postare publicată pe Facebook în memoria lui Bill Russell, decedat în urmă cu două zile:

Au trecut însă doar trei ani până când, pe zgura de pe „Republicii”, s-a întâmplat primul miracol adevărat din viața mea – întâlnirea cu jucători adevărați de baschet din NBA, crema profesioniștilor americani reunită într-un All Stars care făcea un turneu demonstrativ în mai multe țări europene. De data aceasta nu mai eram doar un simplu spectator, ci chiar actor într-o (ireală pentru mine) „fantezie de primăvară”, căci a avut loc în luna mai a anului 1964. N-am intrat pe teren decât pentru vreo patru minute, nu am marcat niciun punct, dar numai faptul de a mă afla pe teren alături de Bob Cousy, Oscar Robertson, Jerry Lucas (coșgeterul turneului olimpic de la Roma, în 1960), K.C. Jones, Tom Gola, Bob Petit și Tom Heinsohn a semănat cu un vis magic. Erau doar 7, dar ce magnifici! La București se afla și faimosul Bill Russell, dar fiind răcit, rămăsese la hotel. Doar pe marele, la propriu și figurat, Wilt Chamberlain nu-l interesase turneul în Europa și rămăsese acasă. Și ca un alt fapt divers, doar Russell, Robertson și Jones erau de culoare. Fiind vorba despre un joc demonstrativ, nu are rost să pomenim scorul. Oricum, americanii au depășit lejer „suta”, străduindu-se să nu ne umilească, iar noi am marcat de două ori mai puține puncte decât ei! Mă număr astăzi printre puținii supraviețuitori din baschetul românesc care au dat mâna cu legendele americane și mă simt extrem de onorat că pot consemna momentul. Iar ca o frumoasă cireașă pe un tort omagial oferit celebrului recent dispărut, la banchetul oferit în cinstea americanilor l-am cunoscut personal și pe Bill Russell. De neuitat.

De asemenea, într-un interviu publicat pe site-ul lui U-BT Cluj-Napoca în urmă cu mai bine de trei ani, Vizi Imre își amintea despre confruntările cu americanii, spunând că aceștia au venit să joace și la Cluj, pe vechiul „Ion Moina”.

Pivotul Bill Russell era la rândul său în echipă, dar nu a jucat din cauza unei accidentări. A văzut meciul de pe bancă, cu bandaj pe mână. Și noi am avut un absent important, pe Horia Demian, care a putut evolua numai în partida de la București. La Cluj, confruntarea a avut loc pe vechiul stadion, plin ochi. Era o diferență enormă de valoare între noi și ei. Nu mai văzusem așa ceva. Nici nu îi cunoșteam, deși circulau, pe ascuns, unele filme cu ei. Pe toată lumea au bătut rău, la 60 de puncte diferență. Mânuiau mingea extraordinar, aveau viteză și forță. Mă bucur că am înscris 24 de puncte. Nimeni nu a înscris atâtea puncte împotriva lor. Înainte de joc, au fost desemnați doi căpitani. De la echipa noastră, eu am fost căpitan și le-a plăcut de mine, m-au evidențiat. Tom Heinsohn a ținut să mă laude și mi-a dat cadou o caricatură, însoțită de autografele fiecătuia. Încă păstrez autografele, în cutia mea cu amintiri.

Nu doar americanii au fost remarcați de către europeni, ci și invers. Iată ce a scris Oscar Robertson într-un material publicat în 2016:

Adversarii noștri europeni aveau o condiție fizică bună. Jocurile puteau fi extrem de fizice și nivelul competiției era mai bun decât ne așteptam. Pasau mult între ei până ajungea mingea la omul liber care să arunce din exterior și erau niște shooteri destul de buni. Nu erau adepții unei ofensive bazate pe mișcare și nu creau aruncări în urma dribling-ului. De asemenea, nu se concentrau foarte mult pe jocul de interior, nu că ar fi putut face ceva în fața lui Russell.

Contrar planului inițial, turul americanilor a ținut mai bine de șase săptămâni, iar banii strânși pe bilete au fost utilizați pentru dezvoltarea federațiilor locale de baschet. Conform lui Alin Savu, un an mai târziu, în 1965, pe „potcoava” de pe Republicii a avut loc un nou duel cu o selecționată a Statelor Unite, însă aceasta nu a mai cuprins superstaruri de rangul lui Russell, Robertson sau Lucas.

*foto: Alin Savu – Facebook, Tudor Costescu – arhivă, Manases Sandor/u-bt.basketball