Sâmbătă, pe 4 aprilie, Naismith Basketball Hall of Fame a anunțat promoția 2020. Cele mai importante nume care s-au regăsit pe listă sunt cele ale lui Kobe Bryant, Kevin Garnett sau Tim Duncan. Am să mă opresc la ultimul dintre aceștia, pentru că San Antonio Spurs este echipa prin care am descoperit NBA-ul iar Mr. Fundamental a devenit rapid idolul meu din NBA. Asta chiar dacă nu rupea panouri sau nu era mereu în lumina reflectoarele, cu excepția finalurilor de sezon.

La începutul anilor 2000, în România, Chicago Bulls era încă un fenomen. Mulți iubitori ai sportului purtau acea șapcă, făcută celebră de Florin Halagian. Eu aveam să descopăr altfel baschetul de peste ocean. În 2001 tata a cumpărat primul computer. Internetul era la început în țara noastră iar în ceea ce privește jocurile, acestea circulau între prieteni pe CD-uri piratate. Așa a ajuns la mine varianta demo a NBA Live 2000. Puteai testa jocul doar cu finalistele din sezonul precedent. Astfel că aveam de ales între New York Knicks și San Antonio Spurs. Am ales echipa din Texas, pe care aveam apoi să o urmăresc îndeaproape și căreia i-am devenit un fan iremediabil.

Nu ai cum să fii suporterul lui San Antonio Spurs și să ni fanul lui Tim Duncan. Lucrurile sunt simple. „Timmy” a jucat toată cariera la echipa din Alamo City și a luat parte la toate cele cinci titluri din istoria clubului. A avut o constanță impresionantă în ceea ce privește performanță sportivă. În acest sens stau mărturie cele 15 apariții în NBA All Star, dar și 15 prezențe în NBA All Defensive Teams. Duncan era la momentul retragerii în 2016 singurul jucător din istoria NBA cu 1000 de meciuri câștigate cu aceeași echipă. De asemenea, Timmy a format cel mai bun trio din istoria baschetului, alături de Manu Ginobili și Tony Parker. Cu cei trei în componență, San Antonio a câștigat 701 meciuri! În era Duncan, Spurs a avut un procentaj al victoriilor de 71.0%, 17 sezoane consecutive cu minim 50 de victorii și 19 aparații în playoff. Este simplu, toți ne îndrăgostim de echipele și jucătorii care au succes, chiar dacă ajungem întâmplător la ei.

În România a rămas destul de dificil să urmărești live meciurile din NBA, cel puțin pentru mine, până la începutul anilor 2010. Asta chiar dacă au mai existat televiziuni care au transmis baschetul de peste ocean. Totuși am urmărit cum Spurs a luat titlul în 2003, 2005 și 2007 prin intermediul rezumatelor și câteodată chiar pe play-by-play-urile de pe site-ul NBA. Statisticile nu treceau nici ele neobservate, iar Tim Duncan era o mașinărie de double-double în această perioadă.

Sezoanele 2012/2013 și 2013/2014 rămân de referință pentru mine, ca fan al lui Tim Duncan și San Antonio Spurs. În prima stagiune aminitită, trupa lui Gregg Popovich a terminat sezonul regulat cu 58 de victorii și 24 de înfrângeri. A trecut în minim de meciuri de Los Angeles Lakers, 4-2 cu Golden State Warriors și un nou 4-0 cu Memphis Grizzlies, pentru a ajunge în finala cu Miami Heat. Duncan a acumulat medii statistice de 18.9 puncte și 12.1 recuperări în finală, inclusiv 30 de puncte și 17 recuperări în Meciul 6.

Această partidă a fost una nebună. Spurs câștiga titlul cu o victorie dar nebunia de pe final și tripla lui Ray Allen care a trimis meciul în prelungiri, iar Heat a câștigat acel meci, dar și pe cel decisiv. Țin minte că am fost tare abătut după acea finală. Tim Duncan avea 37 de ani și părea că a fost ultima sa șansă să-și adauge în palmares al 5-lea inel de campion. Din fericire nu a fost așa.

San Antonio Spurs a avut un nou sezon regulat de succes, încheiat cu 62-20. Duncan, în stilul caracteristic, a scris pe tabla din vestiar înaintea playoff-ului cifra 16, numărul de victorii până la titlu. Drumul a început greu cu un 4-3 în prima rundă cu Dallas Mavericks. Au urmat Portland Trail Blazers în 5 meciuri și Oklahoma City Thunder în 6. Apoi revanșa cu Miami Heat. Spurs a pus în aplicare un joc extrem de frumos, a pasat mingea superb spre deosebire de adversarul din finală, reușind 472 de pase mai multe decât Miami, și astfel a obținut al 5-lea tofeu Larry O'Brien din istorie.

Pentru Duncan acest titlu nu a însemnat finalul carierei. A mai jucat timp de două sezoane, fără a anunță „The Last Dance”. Timmy și-a pus ghetele în cui în vara lui 2016, anunțul fiind făcut prin intermediul unei scrisori.

Aș vrea să reamintesc două faze care îmi vin automat pe retină când vorbesc de cariera lui TD:

• Coșul de 3 puncte care trimitea meciul din playoff cu Phoenix Suns în overtime

Tim Duncan nu avea în arsenalul său aruncarea de la distanță. Totuși o astfel de reușită avea să fie una dintre cele mai aclamate ale carierei. Se întâmpla în 2008 într-un final de meci cu Phoenix Suns din prima rundă a playoff-ului, cu care a trimis meciul în prelungiri. Spurs avea să câștige meciul și apoi seria cu 4-1.

• Eliminare într-un meci cu Dallas Mavericks pentru că a râs pe bancă

În aprilie 2007, Joey Crawford i-a acordat lui Duncan două greșeli tehnice chiar dacă acesta se afla pe banca de rezerve. Timmy s-a amuzat pe bancă alături de alți colegi de deciziile arbitrilor și s-a ales cu o eliminare. După meci Joey Crawford s-a ales cu o suspendare până la finalul sezonului iar Duncan cu o amendă de 25 de mii de dolari.

Includerea în Naismith Basketball Hall of Fame este ultimul titlul care să încununeze cariera lui Tim Duncan. Eu aș încheia prin a-l numi Timmy drept „Consistent Greatnes” dar credcă cuvintele sale pline de modestie de după includerea în Hall of Fame sunt mult mai grăitoare:

„Este cu siguranță un capăt de drum aici. Am avut o carieră senzațională, m-am bucurat de ea. Să spun că este un vis devenit realitate nu ar fi adevărat, pentru că nici măcar nu am visat la acest lucru. 

Să mă gândesc la oamenii care sunt în Hall of Fame și să fiu parte din această clasă este cu adevărat special. 

Să fiu parte din istoria baschetului, una dintre legendele baschetului...Este enorm pentru mine. 

Am ajuns într-o situație în care am putut să învăț de la cei mai buni...Am învățat de la David Robinson, de la Sean Elliott, Avery Johnson, Vinnie Del Negro. Am avut niște coechiperi fantastici care mi-au oferit oportunitatea să cresc și să mă dezvolt.”