Reprezentativa feminină U18 a României a început miercuri, 15 iunie, campania de pregătire în vederea participării la Campionatul European U18 Feminin – Divizia B, care va avea loc în Bulgaria în perioada 30 iulie – 7 august 2022. În urma controlului medical de la INMS București, sportivele o să se pregătească în primă fază la Costinești, timp de o săptămână.
Tricolorele sunt repartizate în Grupa D, alături de Serbia, Austria, Irlanda și Danemarca, turneul final continental de la Sofia urmând să aibă la start 18 echipe naționale.
Până la debutul Europeanului, naționala feminină a României are un program stabilit cu pregătire la Costinești, câte două cantonamente la Ploiești și București, respectiv unele jocuri test.
Potrivit frbaschet.ro, programul poate să sufere modificări:
15-22 iunie – pregătire Costinești
22-30 iunie – cantonament Ploiești
1-3 iulie – meciuri de verificare cu naționala feminină U20 (la Târgoviște)
3-14 iulie - cantonament Ploiești
14-15 iulie - meciuri de verificare cu naționala feminină U16 (la Ploiești)
15-21 iulie – cantonament București
22-23 iulie - meciuri de verificare cu naționala U18 a Bulgariei (la București)
24-25 iulie - meciuri de verificare cu naționala U18 a Luxemburg (la București)
25-28 iulie – cantonament București
28 iulie – plecare la FIBA Womens U18 European Championship, Divizion B, Sofia 2022
În staff-ul tehnic se regăsesc Loredana Munteanu-Ion (antrenor principal), Goran Vrkic (antrenor), Robert Munteanu (preparator fizic), Adina Vîlcu (kinetoterapeut) și Svetlana Simion (coordonator din partea FRB).
Primul meci pentru selecționata României va avea loc pe 30 iulie, în compania Austriei.
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!