ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a început cu stângul noua campanie europeană. Alb-verzile au pierdut pe propriul teren în fața rusoaicelor de la WBC Enisey Krasnoyarsk cu 54-73, pe sferturi: 8-17, 9-19, 22-23 și 15-14. Campioana României nu și-a găsit ritmul în atac în prima repriză, nu a putut da drumul rapid la minge în tranziție și a avut mari probleme la șuturile de la distanță. Oaspetele au reușit multe puncte din spațiul de trei secunde, mai ales prin Mavunga.
ACS Sepsi SIC a început partida în formula Godri-Părău, Ghizilă, Slamova, Whitted și Higgins. WBC Enisey le-a avut în 5-ul de start pe Goldyreva, Hines-Allen, Mavunga, Namok și Vorobeva. Campioana României a făcut multe schimbări în această vară, păstrând doar două jucătoare din sezonul trecut, în timp ce la rusoaice au rămas 7. De notat faptul că alb-verzile au avut 6 straniere pe foaia de joc, în timp ce rusoaicele au avut doar două.
Ghizilă a deschis scorul după aproape un minut și jumătate, iar Mavunga reușea primele puncte ale oaspetelor. Echilibrul s-a păstrat până la 6-6, cu multe ratări de ambele părți. Au fost aproape trei minute și jumătate fără reușită în ofensiva alb-verzilor, iar scorul devenea 6-10. Hines-Allen reușea 5 puncte la rând și mărea ecartul la 7 lungimi. Scorul primei pauze a fost 8-17. ACS Sepsi SIC a avut 0/6 la șuturile de afară și 4/12 la cele din semicerc în primele zece minute. Oaspetele au înscris 6 din 12 încercări de la semidistanță și 1/7 de la distanță.
Sfertul secund a continuat în aceeași manieră, cu gazdele nereușind să dea drumul la tranziția ofensivă și neinspirate în atacul pozițional. Au continuat ratările alb-verzilor de la distanță, având 0/11 la pauza mare. Zoran Milkes a încercat și soluții de pe bancă, dar jocul a curs în aceeași direcție. Ecartul a crescut la 20 de puncte la intrarea în ultimul minut al sfertului. La jumătatea partidei scorul era 17-36. Oaspetele aveau 20 de puncte înscrise din spațiul de trei secunde și 12 după contraatacuri. Nici rusoaicele nu au stat mult mai bine la șuturile de afară, cu 2/12, dar au fost mai precise din interiorul semicercului, având un număr dublu de reușite, 14 față de 7.
Mavunga a marcat prima după revenirea de la vestiare. Slamova reușea prima triplă a celor de la ACS Sepsi SIC în minutul 21. Mavunga a continuat să marcheze din semicerc și scorul devenea 20-44. Gazdele s-au apropiat la 19 lungimi, iar ecartul a rămas constant în jurul cifrei de 20 până la finalul perioadei de joc. Scorul la ultima pauză era 39-59. A treia perioadă de joc a fost mai echilibrată, încheiată cu un parțial de 22-23. ACS Sepsi SIC și-a urcat puțin procentajul la șuturile din acțiune, dar și rusoaicele au avut un plus de câteva procente.
Solopova a dus diferența sub 20 cu o reușită de după semicerc, dar americancele oaspetelor au mărit-o la 22. Au urmat aproximativ 2 minute fără puncte înscrise, perioadă întreruptă de Allen. Ponamarchuk și Grigoreva, de la distanță, au dus scorul la 48-71 când mai erau 2:18 minute. Whitted, Solopova și Godri-Părău au mai punctat pe final pentru gazde. Grigoreva a marcat la ultima fază. ACS Sepsi și-a adjudecat la un punct ultimul sfert, cu 15-14, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 54-73 și WBC Enisey pleacă cu cele două puncte de la Sepsi Arena.
Alb-verzile au avut 17/54 la șuturile din semicerc (31,5%), 2/20 de la distanță (10%) și 14/18 de la linia de fault (77,8%). Rusoaicele au încheiat cu 24/47 la aruncările de două puncte (51%), 5/20 de după semicerc (25%) și 10/13 de la libere (77%). 20 de puncte au marcat oaspetele pe contraatac și 16 după recuperări ofensive față de 0 și 9. În ceea ce privește punctele din spațiul de trei secunde, scorul a fost 26-36. Enisey s-a desprins pe final și la recuperări, cu 54 față de 43.
Stephanie Mavunga, de la învingătoare, a fost coșghetera partidei cu 20 de puncte, fiind în double-double cu 10 recuperări. În double-double a încheiat și cealaltă americancă de sub panou a oaspetelor, finalista WNBA Myisha Hines-Allen, cu 15 puncte și 11 recuperări. De la WBC Enisey s-a mai remarcat Grigoreva cu 10 puncte.
Kristina Higgins a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 10 puncte, fiind în double-double cu 11 recuperări. Pentru ACS Sepsi SIC au mai înscris: Pasic 9 puncte (5 recuperări), Godri-Părău 9 puncte (4 pase decisive), Solopova 8 puncte (6 recuperări), Whitted 7 puncte, Ghizilă 6, Slamova 3 și Allen 2 puncte.
Pentru ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe urmează duminică un meci la Cluj-Napoca, în Liga Națională. Joia viitoare, în 1 noiembrie, elevele lui Zoran Mikes joacă un nou meci acasă în EuroCup. Adversara va fi Mersin BSB. WBC Enisey va întâlni în etapa următoare pe Orman Genclik, tot în deplasare.
*foto: fiba.basketball
3 comentarii la aceasta stire:
cum dai de baschet
cu 6 ani în urmă (26.10.2018)cum o iei in freza. Si nu oricum, la -19 acasa.
Laca, Vizi aveti legatura :))
...
cu 6 ani în urmă (26.10.2018)Lasa-i, sunt deprimați, ascut lamele!
...
cu 6 ani în urmă (26.10.2018)Mama lor de arbitrii :)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!