Stiri Juniori U18 Feminin

Alexia Dobă: „Experiența aceasta ne va ajuta pe viitor pe fiecare în parte”

Alexia Dobă: „Experiența aceasta ne va ajuta pe viitor pe fiecare în parte”

România n-a terminat Europeanul U18 Feminin - Divizia B fără probleme medicale la nivelul lotului, una dintre jucătoarele din primul 5 neputând să evolueze pe finalul turneului continental din Bulgaria. Alexia Dobă a suferit o accidentare în disputa cu Irlanda și n-a putut intra pe teren în în ultimele trei zile.

Jucătoarea lui CSM Târgoviște a vorbit într-un interviu exclusiv acordat pentru Baschet.ro despre cum a fost această experiență de la Sofia, cât de mult au contat încurajările din tribune și cât de greu a fost să urmărească ultimele jocuri de pe banca de rezerve.

Pentru început, Alexia a vorbit despre parcursul naționalei la acest European și cum au abordat fetele câte o înfrângere, dar și cum au reacționat după victorii:

„Ne-am atins doar unul dintre obiective prin clasarea noastră în Top 8, obiectiv de care suntem mândri și noi, jucătoarele, cât și antrenorii și întregul staff ce ne-a încurajat din prima zi a cantonamentului. Consider că a fost un turneu foarte bun, în care am dovedit că prin multă muncă, dorință, voință și curaj putem realiza lucruri de care să fim mândri. Fiecare victorie ne-a făcut și mai încrezătoare în noi înșine. Ne-am bucurat de fiecare dată de ceea ce am reușit să realizăm pe teren, iar cea mai importantă a fost atitudinea noastră după înfrângeri, pentru că, datorită antrenorilor, am reușit să înțelegem și să corectăm ceea ce am greșit. Nu ne-am dat bătute în niciun moment și am fost o echipă unită și la bine, și la rău.”

Ea s-a accidentat în meciul cu Irlanda din finalul fazei grupelor, motiv pentru care n-a putut evolua în ultimele trei zile ale întrecerii. Sportiva ne-a povestit cum a trăit meciurile de pe bancă:

„Iubesc acest sport cu toate avantajele și dezavantajele pe care le are. Evident, nu există ceva mai dureros decât sa privești de pe bancă cum colegele tale se luptă pentru orice minge, iar tu nu poți decât să le încurajezi prin vorbe. Însă, am reușit sa fiu lângă ele și m-am bucurat la fel de tare de fiecare meci câștigat. Bucuria unei victorii nu poate să fie ruinată de nicio accidentare, așa că am încercat să văd partea bună a lucrurilor și să rămân cât mai pozitivă, terminând cu zâmbetul pe buze acest campionat.”

„Am reușit să venim acasă cu zâmbetul pe buze”

Tricolorele au avut parte de susținere în fiecare meci, galeria fiind gălăgioasă și Alexia spune că acest lucru le-a ținut moralul ridicat pe parcursul fiecărui joc:

„Atmosfera a fost extraordinară, părinții ne-au încurajat la fiecare meci și au reușit să ne țină moralul ridicat pe parcursul meciului din acest punct de vedere. Pe tot parcursul campionatului au fost lângă noi, iar susținerea lor a ajutat foarte mult.”

Ea crede că România ar fi meritat calificarea în semifinale, dar spune și că experiența aceasta va fi utilă fiecărei jucătoare din lot:

„Am pornit încrezătoare, aveam așteptări mari și unitatea echipei îmi dădea și mai multă incredere. Personal sunt mulțumită de ce am reusit să arătam pe teren, însă mereu este loc de mai bine. Am muncit foarte mult și datorită prestației noastre pot spune că meritam să fim în primele 4 fără dar și poate. Doar un punct ne-a despărțit de o clasare mai bună decât cea pe care o avem (n.r. locul 7 la final turneului continental), însă experiența aceasta ne va ajuta pe viitor pe fiecare în parte.”

La final, Alexia a declarat că ar repeta experiența din Bulgaria și se bucură că toate sportivele din lot au venit acasă cu zâmbetul pe buze:

„Datorită colegelor de echipă și antrenorilor a fost o experiență frumoasă, pe care aș putea să o repet oricând cu mare drag. Mi-a făcut plăcere sa făc parte din acest lot și sunt mândră de mine și de coechipierele mele că am reușit să venim acasă cu zâmbetul pe buze și cel mai important, cu noi cunoștințe și cu experiență personală de care fiecare se va ajuta pe viitor!”

În cele 4 meciuri în care a putut evolua, Alexia Dobă a adunat medii de 4.5 puncte, 1.3 pase decisive, 1.0 recuperări în 22.8 minute.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!