Stiri Juniori U18 Feminin

BC Mureș Târgu Mureș și-a prezentat noile achiziții

Ionuț Greere

Ionuț Greere
11.09.2015

BC Mureș și-a prezentat noile achiziții într-o conferință de presă la care a participat și președintele clubului mureșean Cornel Lungu.

Lungu a vorbit despre obiectivele pe care le are echipa pentru viitorul sezon: Cupa Mureşul sper că va fi foarte folositoare pentru omogenizarea lotului, integrarea noilor veniţi, ca pentru debutul oficial din sezonul următor, respectiv Cupa României echipa să fie închegată şi să fim în cea mai bună formă. În campionat vom încerca să ne poziţionăm şi anul acesta pe un loc cât mai convenabil în play-off, în cupă primul obiectiv al echipei va fi calificarea în turul următor. Mulţumesc presei şi tuturor suporterilor care susţin această echipă, îi invit să fie alături de noi şi în sezonul următor! De asemenea mulţumim şi sponsorilor care ne au ajutat şi care sunt lângă noi şi în continuare, sperăm ca să nu ne lăsăm mai prejos de rezultatele din sezoanele anterioare”.

La rândul său, antrenorul formației BC Mureș, Audrius Prakuraitis, și-a exprimat și el părerea vis-à-vis de noua ediție de campionat: Pot să spun că am terminat prima fază a pregătirilor. După cantonamentul de la Sovata am avut antrenamente intense şi acasă, acum ne pregătim în ritm normal. Am avut deja trei meciuri de pregătire şi atunci, ca şi la Cupa Mureşul vrem să întărim relaţiile de joc dintre jucători să rulăm lotul, şi jucătorii tineri o să primească posibilitatea de a confirma. Am schimbat o parte din jucători, la început nu o să fie uşor, dar lucrăm intens. Băieţii sunt gata să arate cum stăm la ora actuală, încă nu suntem pregătiţi la maxim. Aşteptăm meciurile oficiale”.          

La conferința de presă organizată miercuri au luat cuvântul și noii jucători care au venit în această vară la Târgu Mureș.

„Sper ca toţi să fim sănătoşi până la finalul campionatului. Mai avem de lucru în eficientizarea relaţiilor de joc, dar pentru asta sunt bune aceste jocuri amicale. Avem şanse bune să ne calificăm mai departe în cupă, asta este primul obiectiv al nostru. Acum mă simt 100% şi aşa cum am promis voi da totul pentru echipă, a declarat Groan Martinic.

„BC Mureş este o echipă de top din România. Voi da totul din mine să ajut această trupă să rămână în primele patru. Chiar dacă va fi obligatoriu folosirea jucătorului român tot timpul, tot trebuie să ne arătăm valoarea să ne pregătim cât mai bine, avem jucători români buni, trebuie să muncim să ne arătăm valoarea la antrenor”, a adăugat Yurii Frasenyuk.

În fine, Mareks Jurevicus a spus: „Am auzit doar lucruri bune despre acest club, una de top patru. De aceea am ales BC Mureş şi sunt foarte bucuros să mă aflu aici. Punctul meu forte este aruncarea de trei puncte, dar nu numai cu asta vreau să-mi ajut echipa. Voi da din mine tot ce-i mai bun să-mi ajut echipa să câştige”. 

*Foto: bcmures.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii