Stiri Juniori U18 Feminin

Bilanțul naționalelor de juniori ale României la Campionatele Europene - Divizia B din această vară

Bilanțul naționalelor de juniori ale României la Campionatele Europene - Divizia B din această vară

Campionatul European U16 Feminin - Divizia B a reprezentat ultima întrecere continentală din această vară la care România a participat, rezultatul final pentru tricolore în cadrul întrecerii din Muntenegru fiind un loc 14. De altfel, în doar două cazuri naționalele tricolore s-au putut califica în Top 8 la un European de Divizia B organizat în 2022 la U20, U18 sau U16.

Primele meciuri pentru România la nivel de juniori au avut loc în perioada 9-17 iulie, la Skopje, unde selecționata U20 feminină s-a clasat pe locul 10, cu un bilanț de 3 victorii și 4 înfrângeri. „Acvilele” au ratat calificarea în sferturi după 2-2 în faza grupelor, cu două victorii la scor și un eșec la diferență importantă, ultimul meci din grupe terminându-se cu un handicap de două puncte.

Ulterior, în turneul locurilor 9-18, România a pierdut două partide din trei disputate, ultima confruntare fiind cea care a adus eșecul cel mai clar, de 27 de puncte diferență.

Rezultatele naționalei au fost următoarele: 79-54 cu Croația, 53-77 cu Muntenegru, 85-64 cu Kosovo, 53-55 cu Macedonia de Nord, 50-53 cu Slovacia, 79-60 cu Islanda și 52-79 cu Elveția.

Rezultatul la masculin avea să fie și mai slab în cadrul turneului din Georgia din perioada 15-24 iulie, unde sub Româniau au fost doar trei naționale. Selecționata pe care a pregătit-o Florin Nini s-a clasat pe poziția a 16-a în Divizia B, dintr-un total de 19 echipe, cu un bilanț final de 2 victorii și 5 eșecuri.

Rămân în memorie înfrângerile pe linie din turneul locurilor 9-16, cu Kosovo, Elveția și Albania, dar și eșecurile categorice cu Islanda sau Estonia din faza grupelor,

Următoarele scoruri s-au înregistrat la U20 Masculin: 83-67 cu Luxemburg, 67-93 cu Islanda, 48-108 cu Estonia, 82-75 cu Țările de Jos, 79-82 cu Kosovo, 62-70 cu Elveția și 81-98 cu Albania.

U18

Turneele s-au desfășurat în același timp la masculin și feminin, România fiind gazdă în prima categorie (în Prahova), iar cea de-a doua a jucat în Bulgaria. Rezultatul a fost identic de data aceasta, ambele clasându-se pe locul 7.

Selecționata masculină s-a descurcat ceva mai bine, cu 5-3 bilanț la final, față de 3-4 cât a avut cea feminină. Mai mult, în turneul de la Ploiești, tricolorii au terminat primii grupa.

Rezultatele de la masculin: 64-68 cu Slovacia, 64-60 cu Ungaria, 77-62 cu Letonia, 93-52 cu Elveția, 53-49 cu Portugalia, 56-77 cu Suedia, 69-87 cu Bosnia-Herțegovina, 68-62 cu Țările de Jos.

Rezultatele de la feminin: 57-45 cu Austria, 55-52 cu Danemarca, 50-71 cu Serbia, 59-64 cu Irlanda, 55-56 cu Slovacia, 47-89 cu Croația, 72-65 cu Bulgaria.

U16

În prima jumătate a lunii august a debutat întrecerea masculină, unde România s-a clasat pe 15 la Sofia din totalul celor 22 de participante. „Vulturii” au obținut 4 victorii și au pierdut 4 meciuri, după grupe având două partide cu doar 56 de puncte marcate.

Rezultatele au fost: 76-45 cu Irlanda, 68-84 cu Finlanda, 88-57 cu Ucraina, 59-83 cu Germania, 79-73 cu Slovacia, 56-66 cu Portugalia, 56-74 cu Ungaria, 83-75 cu Cehia.

În fine, naționala feminină a participat la Europeanul de la Podgorica în perioada 18-27 august, clasându-se pe 14 din totalul celor 19 participante. „Acvilele” au fost aproape să termine pe ultimul loc faza grupelor, cu un modest 1-3 la general, ulterior bifând o singură victorie din trei meciuri în jocurile de clasament.

Rezultatele au fost acestea: 62-65 cu Marea Britanie, 70-66 cu Luxemburg, 64-68 cu Austria, 46-74 cu Slovacia, 62-68 cu Islanda, 55-54 cu Irlanda, 62-87 cu Irlanda.

În total, din cele 44 meciuri în care România a fost angrenată în această vară la nivel de junior, s-au obținut 19 victorii și s-au consemnat 25 înfrângeri. Clasările cele mai bune au fost la U18, ambele categorii, iar la U20 Masculin s-a înregistrat cea mai modestă clasare în vara acestui an.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!