Gaz Metan Mediaș a obținut cel de-al 3-lea succes stagional. Echipa pregătită de către Marcel Țenter a muncit serios pentru a-și asigura victoria în fața lui CSM București. Rezultatul final a fost de 94-88, la capătul unei partide ce a avut nevoie de prelungiri.
Iată câteva dintre cele mai interesante lucruri consemnate în acest meci din punct de vedere statistic:
Gaz Metan Mediaș s-a impus grație celor două coșuri de trei puncte marcate în plus față de adversar. Ardelenii au avut 9/26 la acest procedeu, iar CSM-ul a terminat cu 7/22.
Gazdele acestui meci au avut 29 coșuri de două puncte, față de cele 19 ale adversarului.
CSM București a beneficiat de 34 aruncări libere, față de cele doar 13 ale adversarului. Elevii lui Hristu Șapera au avut un plus de 20 puncte la acest procedeu: 29-9.
Așadar, Gaz Metan a avut 20 de puncte în plus la aruncările de două puncte, diferență consemnată în favoarea CSM-ului la linia de pedeapsă!
Mai mult de jumătate din liberele lui Gaz Metan au fost executate de către Deven Mitchell. În schimb, Goran Martinic a executat de unul singur același număr de libere care a fost acordat formației din Mediaș. Muntenegreanul a transformat toate aruncările de pedeapsă de care a beneficiat.
Gaz Metan a avut 102 posesii, față de cele doar 95 ale adversarului.
CSM-ul a reușit 0.93 puncte pe posesie, iar ardelenii au replicat cu 0.92.
Gruparea din județul Sibiu a fost superioară la recuperări: 43-30. De asemenea, Gaz Metan s-a impus cu 18-9 la recuperări ofensive.
Mediaș a avut 54 puncte marcate din spațiul de trei secunde, cu 20 mai multe decât adversarul.
S-au consemnat nouă egalități și zece schimbări la conducere.
Cele două echipe au avut 40 de posesii pierdute!
CSM București a fost superioară la intercepții cu 12-9.
Titularii lui Gaz Metan au marcat 85 de puncte, iar cei ai CSM-ului au replicat cu 77. Rezervele lui Gaz Metan au petrecut aproape 57 minute pe parchet, iar cele ale lui CSM București au beneficiat de 35 minute pe parchet.
Formația oaspete a avut la un moment dat un avantaj de 15 puncte. Această diferență s-a consemnat după primul coș marcat în repriza a doua, scor 44-29.
Gaz Metan a fost sancționată cu două greșeli tehnice. Una a fost dictată la bancă, iar cealaltă lui Andrei Mandache.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!