Stiri Juniori U18 Feminin

Cornelius Hudson a semnat o nouă înțelegere cu CS Vâlcea 1924

Cornelius Hudson a semnat o nouă înțelegere cu CS Vâlcea 1924

CS Vâlcea 1924 a anunțat, în cursul acestei zile, 7 august, parafarea unui nou angajament cu Cornelius Hudson, MVP-ul sezonului trecut din Liga Națională de Baschet Masculin.

În primul sezon petrecut în România, Hudson a jucat 35 de partide de campionat, cu medii statistice de 21,4 puncte, 7,8 recuperări și 3,7 pase decisive. Extrema, în vârstă de 31 de ani, a avut patru partide cu un indice al eficienței de minimum 40 de unități, iar recordul personal de puncte marcate a fost de 36.

Pe lângă prestațiile de pe parchet, Hudson s-a remarcat și într-un mod negativ. Pe parcursul sezonului 2024/2025, el a fost depistat pozitiv cu THC, substanța activă din cannabis.

„PS: În legătură cu episodul legat de suspendarea sa pentru consum de cannabis, ANAD-ul a constatat că nivelul de substanță găsit a arătat că sportivul nu a consumat în timpul competiției, iar pedeapsa a fost redusă la o singură lună, lună care, de altfel, s-a și consumat. De asemenea, sportivul a acceptat ca noul contract să prevadă clauze extrem de dure în legătură cu consumul de orice tip de substanță, fie ele și recreaționale, fie ele și legale în țara din care provine” — este precizarea făcută de CS Vâlcea în postarea care anunță revenirea lui Hudson la Vâlcea.

În cariera sa, Cornelius Hudson a mai jucat pentru Sudbury Five (Canada), KK Zdravlje Leskovac (Serbia), Etzella Ettelbruck (Luxemburg), BC Beroe (Bulgaria) și Vitória Alves Guimarães (Portugalia).

CS Vâlcea a avut până acum o campanie importantă de achiziții și îi mai are sub contract pe Lucas Tohătan, Manu Lecomte, Peter Kiss, Tyrell Jones, Amedeo Casale, Titus Nicoară, Rareș Uță și DeAndre Pinckney.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!