Stiri Juniori U18 Feminin

CSM Târgovişte a pierdut la o diferenţă de 10 puncte primul meci din 2015

Andrei Militaru

Andrei Militaru
10.01.2015

Jocul din Polivalenta târgovişteană a fost dominat copios de echipa oaspete, care a câştigat trei din cele patru sferturi. Deşi gazdele au început bine meciul şi au condus pe tabelă, ulterior au cedat iniţiativa şi au intrat în ritmul dictat de adversare. Duelul a fost echilibrat până în minutul 2.20, când tabela indica 13-13, după care Alba Iulia a înscris două coşuri consecutive de câte 2 puncte şi s-a distanţat pentru a câştiga sfertul 1 cu scorul de 19-16.

În sfertul secund, CSM-ul a avut o răbufnire de orgoliu şi a evoluat cu garda jos, iar asta s-a văzut şi pe tabelă. Practic, echipa care a dictat tonul a fost Târgoviştea, care, în doar 2 minute şi jumătate, a recuperat handicapul din primul sfert. Astfel, în minutul 2.42, scorul era egal, 29-29, moment în care trupa lui Fleşeriu s-a dezlănţuit şi a marcat 7 puncte consecutive pentru a avea un avantaj confortabil la pauza mare, scor 36-29.

Sferturile al treilea şi al patrulea a însemnat un dezastru pentru gazde, cărora nu le-a mai reuşit mai nimic. Disputa a fost controlată autoritar de CSU Alba Iulia, care, în ultima parte, a făcut ce a vrut cu apărarea dâmboviţeană. Elocvent în acest sens stă scorul de pe tabelă, 16-13 pentru oaspete în sfertul al treilea, respectiv 24-10 în sfertul al patrulea. S-a terminat 69-59 pentru CSU, o victorie mare pentru oaspete şi un eşec usturător pentru CSM, care îşi vede pus în pericol obiectivul din acest sezon, câştigarea unui nou titlu de campioană. În schimb, formaţia din Alba a făcut un pas mare spre câştigarea campionatului, lupta pentru supremaţie dându-se acum în patru: CSU Alba Iulia, CSM Târgovişte, ICIM Arad şi Sepsi SIC.

* FOTO: Facebook CSM Târgovişte Fan Page

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!