Stiri Juniori U18 Feminin

Dan Calancea: „Este un sezon reușit, suntem în progres față de anul trecut”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
28.03.2015

Olimpia CSU Brașov și-a asigurat poziția a 5-a în Liga Națională de Baschet Feminin după ce a învins pe BCM Tymes Timișoara cu scorul de 75-71, în a doua partidă din cadrul turneului de clasare pentru locurile 5-8. În prima partida, formația de sub Tâmpa a dispus de CST BC Alexandria.

Dan Calancea, antrenorul Olimpiei CSU Brașov s-a declarat mulțumit de parcursul din acest sezon și în special de atitudinea jucătoarelor sale la turneul 5-8. Tehnicianul a felicitat jucătoarele care au ajutat echipa venind de pe bancă și speră ca în sezonul viitor Olimpia CSU Brașov să continue panta ascendentă și ajungă în primele 4 echipe ale campionatului:

„Trebuie să le felicit pe fete, pentru că la finalul unui sezon lung și obositor au avut puterea de a se concentra la aceste meciuri din turneul de 5-8, au dat și ultima picătură de energie pe teren și astfel am reușit să ocupăm în final locul cinci. Dacă în meciul cu Alexandria am suferit și am avut nu mai puțin de 34 de de mingi pierdute, astăzi împotriva formației din Timișoara, am avut doar opt mingi pierdute și acest lucru a făcut diferența. Mă bucur că și jucătoarele care au venit de pe bancă au demonstrat că ne putem baza pe ele. Una peste alta este un sezon reușit, suntem în progres față de anul trecut și sperăm ca în sezonul viitor să vină cât mai mulți oameni lângă această echipă și să reușim să ne calificăm între primele patru echipe ale campionatului”, a declarat la finalul jocului, antrenorul „olimpicelor” Dan Calancea pentru pagina oficială a echipei de pe un site de socializare.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe mj23ky :

    influente peste influente...
    Imi poate spune cineva? De unde are acest domn "antrenor" Calancea Dan atat de multa influenta pentru a schimba regulile de desfasurare a Ligii Nationale de baschet feminin, in plin campionat? Ce il recomanda pe dansul sa faca asta?...aaaaaa probabil super declaratia data dupa Campionatul European U20F div B, pierzand toate meciurile, a putut sa declare ca "fetele nu au fost in stare sa invete doua(2) sisteme ofensive"...pai hai sa dam un exemplu, daca explic este prea greu pt unele "persoane", Chicago Bulls, acum ceva timp in urma (era Phill Jackson) a jucat un singur sistem ofensiv timp de zece ani, mai precis Flex Offence, fiind dus aproape de perfectie in ultimii doi ani ai mandatului sau ca antrenor la Chicago.... si domnul "antrenor" Dan Calancea cere in doua luni de pregatire sa invete doua sisteme ofensive.... In ce lume traim? :)))

    cu 10 ani în urmă (28.03.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    d-l Goe
    Singura tactica a d-lui Calancea e "cas' , cas', cas'" plus timorarea arbitrilor. Iar magaria cu turneul asta e demn de Papua. Doar asa putea si d-l Calancea sa nu mai ramana repetent, e un veritabil domn Goe al baschetului, rasfatatul federatiei.

    cu 10 ani în urmă (28.03.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Baschet_nu_prostitutie :

    Toata federatia isi face vacantele in poiana brasov
    Sa nu uitam ca acest site de curand i-a decernat stimatului antrenor in discutie un titlu onorific pentru pregatirea jucatoarelor de echipa nationala. Nu imi dau seama exact daca totalbaschet facea referire la bartee sau jones. Tind totusi sa cred ca pregatirea sportivelor sonia ursu respectiv gabriela irimia a determinat aceasta decizie. Sunt foarte curios daca selectionerul florin nini va pastra in lotul de 12 macar una dintre aceste doua jucatoare si daca da, pe cine va "lasa acasa": marginean? Pop? Bigica? Sipos? Stoenescu? Orosz? (Ar fi si uiuiu pe lista insa starea sa de sanatate este momentan incerta). In locul careia dintre aceste jucatoare poate sa se regaseasca una dintre cele doua (una supraponderala si evident iesita din forma sportiva specifica unei competitii internationale sau o jucatoare tanara, evident "impinsa de la spate" de Mai-Marii federatiei, dar dezastruoasa la capitolul aruncari semidistanta si distanta - atribut definitoriu pentru o jucatoare pe pozitia ei in contextul unei competitii internationale)? La intrebarea aceasta ne va raspunde tocmai selectionerul cand va anunta oficial lotul pentru Eurobasket. Sper sa nu ne dezamageasca in ciuda cunoscutei si firestii prietenii ce ii leaga pe cei doi.

    cu 10 ani în urmă (28.03.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!