Doi dintre cei mai importanți pioni ai grupării Energia Rovinari în sezonul 2013-2014, americanii Porter Troupe și Louis Darby, sunt foarte aproape de a continua alături de echipa gorjeană și în stagiunea viitoare.
Conform site-ului sportingorj.ro, Dan Cumpănaşu, administratorul Energiei, a declarat faptul că, cei doi baschetbaliști de peste ocean și-au dat acordul pentru a continua la echipa din Târgu Jiu.
„În principiu ne-am înţeles cu Troupe şi Darby. Singura problemă apărută este data de începere a contractului. Probabil, acesta va începe pe 15 august. Salariile americanilor au crescut, dar nu cu sume foarte mari. Milosevic are cea mai mare creştere salarială, probabil va fi jucătorul cu cea mai mare remuneraţie”, a explicat oficialul, fiind citat se sursa amintită mai sus.
Aruncând o privire în stagiunea trecută din Liga Națională de Baschet Masculin, Louis Darby a contabilizat medii de 16.4 puncte, 4.2 recuperări, 2.5 pase decisive și un indice la eficiență de 17.1 unități, în timp ce Porter Troupe a încheiat sezonul cu medii de 9.9 puncte, 3.2 mingi recuperate, 2.7 assist-uri, respectiv 11.5 în dreptul productivității.
*Foto: Răzvan Păsărică
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!