Foto: Răzvan Păsărică
CSM Târgovişte a ajuns la o singură victorie distanță de titlul național după victoria înregistrată marţi, scor 77-75, împotriva ICIM Arad în meciul trei al finalei LNBF. Gruparea din judeţul Dâmboviţa şi-a făcut singură viaţa mai grea după ce a încasat 4 puncte în ultima secundă a sfertului patru, iar astfel disputa a ajuns în prelungiri.
Într-o declaraţie acordată la finalul jocului, Dan Fleşeriu şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la ultima fază din timpul regulamentar, însă s-a arătat mulţumit de rezultatul final.
“Nu trebuia să se intre în prelungiri. Am meritat victoria astăzi… Nu se poate să fii egalat de la +4 în ultima secundă. Nu se poate. Au fost niște decizii ale arbitrilor pe care nu le comentez, dar până la urmă Dumnezeu a fost cu noi. Nu va fi ușor în niciun caz miercuri”, a concluzionat tehnicianul gazdelor, Dan Fleșeriu, la finalul jocului cu ICIM, câștigat de Municipal cu 77-75 după prelungiri.
“E visul meu să iau titlul național cu Târgoviște. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când am ajuns sus, și cu Satu Mare, și acum cu CSM, am pornit din postura de outsider și am făcut lucruri frumoase”.
Meciul 4 va debuta miercuri seară, de la orele 20:15, şi va fi transmis în direct de către postul Digi Sport.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!