Stiri Juniori U18 Feminin

Dan Fleșeriu: „Felicit fetele pentru jocul extraordinar din această dublă cu Alba”

Ionuț Marin

Ionuț Marin
18.04.2014

Tehnicianul lui CSM Târgoviște a trăit la intensitate maximă meciul doi al semifinalei cu Alba Iulia. Vicecampioana s-a impus cu 80-68 și s-a calificat în finala LNFB. Dan Fleșeriu a avut doar cuvinte de laudă pentru jucătoarele pe care le pregătește și a recunoscut că victoria CSM-ului a fost o surpriză în actualele condiții.

“Dacă stăm să ne gândim de unde am plecat și ce am reușit să facem, cred că este o realizare foarte mare. Pot să compar cu parcursul lui CSM Satu Mare de acum câțiva ani. Am luat echipa de pe locul șase și am dus-o în finală, cu Târgoviște, unde am pierdut două meciuri la mustață. Felicit fetele pentru jocul extraordinar din această dublă cu Alba. Au avut atitudine, determinare, bravo lor. În primul sfert efectiv le-am rupt pe cele de la Alba”, a declarat antrenorul.

Staff-ul CSM-ului, jucătoarele și conducerea au sărbătorit calificarea în finală la un restaurant din centrul orașului Târgoviște.

„Sărbătorim puțin calificarea, apoi ne gândim la finală. Încercăm să facem maximum în ultimul act. Trebuie să mergem cât de sus putem”, a prefațat antrenorul lui CSM finala campionatului, pe care târgoviștencele o vor disputa, aproape sigur, cu eterna rivală ICIM Arad. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!