![]() |
Liga Europei Centrale Etapa a 3-a Miercuri, ora 18:00 |
![]() |
Miercuri, de la ora 18:00, are loc în Liga Europei Centrale (CEWL) un duel ce opune două echipe românești. În runda cu numărul 3 din a treia competiție ca valoare din Europa, se vor înfrunta rivalele CSU Alba Iulia, respectiv deținătoarea acestui trofeu, Univ. Goldiș ICIM Arad.
Va fi un meci al orgoliilor într-un duel în care îşi vor măsura forţele primele clasate în Liga Naţională de baschet feminin. În urmă cu o lună şi 6 zile, tot în Cetatea Unirii, echipa antrenată de portughezul Jose Araujo se impunea, cu 67-64. Această înfrângere fiind și singura în acest sezon, în rest, Alba Iulia a câştigat 8 întâlniri în campionat (6 consecutive), două în CEWL şi două în Cupa României. De partea cealaltă, ICIM-ul este singură formație din România neînvinsă având victorii pe linie în campionat, dar și un succes facil în prima etapă din CEWL.
În întâlnirile directe, avantajul este clar de partea trupei din județul Arad, care conduce cu scorul de 10-1, reușind să câștige ultimele patru partide față în față. De altfel, singurul succes obținut de către CSU împotriva arădencelor a fost în urmă cu două sezoane, cu scorul de 58-56, în urma unui coș de trei puncte reușit de israelianca Katya Abramzon, în ultima secundă a partidei desfășurate în Sala din Arad.
Mai mult ca sigur, învingătoarea acestui duel de miercuri seară va lua o opțiune serioasă la câștigarea grupei principale din Liga Europei Centralei, competiție la care mai participă pe lângă cele două reprezentative a baschetului românesc, și Post Wiena (Austria), Valosun Brno (Cehia), Piestanske Cajky (Slovacia). După disputarea tur-retur a partidelor, primele 4 clasate se vor califica la Final Four-ul CEWL. În actuala ediţie, la debutul în cupele europe, echipa antrenată de Miroslav Popov a disputat deja 2 jocuri cu Piestanske Cajky 71-44 şi cu Valosun Brno 82-70. Univ Goldiş ICIM Arad răspunde cu succesul, 77-61, cu campioana Austriei, Post Wien.
Partida din Liga Europei Centrale dintre CSU Alba Iulia și Univ. Goldiș ICIM Arad va avea loc miercuri, 27 noiembrie, de la ora 18:00.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!