Stiri Juniori U18 Feminin

Duel vestic pe Mureș

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
11.10.2013

Liga Națională

Etapa 2

Sala Polivalentă Arad

Sâmbătă, ora 16:00

1-0 Fișa meciului 0-1

Campioana României, Univ. Goldiș ICIM Arad debutează pe teren propriu în noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, ediția 2013/2014. Adversarele arădencelor vor fi ocupanta locului 7 la finele ediției trecute de campionat, BCM Danzio Timișoara.

Timișorencele vin la Arad după ce au fost spulberate în prima rundă, chiar pe teren propriu, de CSU Alba Iulia, scor 37-100. De partea cealaltă, galben-albastrele au obținut o victorie lejeră la Cluj-Napoca, unde s-au impus cu 77-51. O dispută, la prima vedere disproporţionată valoric prin prisma obiectivelor celor două echipe şi a rezultatelor din prima etapă. Trupa antreantă de Jose Araujo pornește cu prima șansă în acest duel, dar echipa de pe Bega poate face oricând surpriza dacă duetul sârb, Biljana Pesovic – Milena Marjanovic va da un randament ridicat.

În întâlnirile directe dintre cele două formații, arădencele conduc detașat duelul. Campioana României are la activ 14 succese, în timp ce adversarele nu au reușit să obțină nicio victorie.

Partida Univ. Goldiș ICIM Arad vs BCM Danzio Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, la Sala Polivalentă din Arad. Marchiş Amalia și Antoche Laurențiu vor împărți dreptatea în teren, fiind supervizați de comisarul Olaru Ion.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!