Etapa a 2-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin a produs câteva performanțe individuale de excepție. Am remarcat prestațiile lui Hristo Nikolov, Derek Wright Jr, Uros Velickovic, Ivan Miskovic respectiv David Steffel. Totuși, duminica a rezervat-o pe cea mai impresionantă. Darko Balaban este, în opinia TotalBaschet, cel mai bun jucător al rundei.
Sportivul ex-iugoslav în vârstă de 23 ani și înalt de 2.11 metri a început meciul de la Brazi, adjudecat de BC Mureș în fața campioanei CSU Ploiești cu scorul de 85-79, pe bancă. În scurt timp și-a făcut apariția pe parchet, având un aport extrem de important în spațiul de trei secunde și în lupta pentru recuperare.
În cele 32 minute petrecute pe parchet, Balaban a avut 5/7 la aruncările din acțoune și 3/6 la linia de pedeapsă pentru un total de 13 puncte. A contribuit cu 19 recuperări (un nou record stagional), șapte dintre ele fiind obținute sub coșul advers, respectiv cu două intercepții. Darko nu a avut nicio posesie pierdută și a fost extrem de atent în sfertul decisiv și prelungiri în condițiile în care a rămas la fel de activ în joc cu toate că a trebuit să aibă grijă la faptul că a jucat cu patru greșeli personale.
Balaban a avut un coeficient de 29 la eficiență. El a fost și din acest punct de vedere cel mai prolific jucător al etapei. De asemenea, a stabilit primul său double-double stagional.
De notat că Darko a avut o prestație modestă în prima etapă, când nu a înscris niciun punct, a terminat cu 0/7 din acțiune, respectiv cu -5 la eficiență!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!