Hristu Șapera, antrenorul principal al lui CSM București, evaluează pentru cititorii TotalBaschet începutul de sezon al echipei pe care o pregătește, în condițiile în care tocmai a încheiat seria de jocuri consecutive cu formațiile cotate ca fiind principalele favorite la câștigarea titlului de campioană a României. În pofida problemelor cu care s-a confruntat lotul echipei, CSM-ul are un bilanț ce cuprinde două victorii și tot atâtea înfrângeri. Tânărul tehnician bucureștean a precizat că este extrem de important ca echipa din capitală să câștige meciurile în care pornește cu prima șansă.
Cum apreciezi jocul echipei în cele trei partide disputate cu Timișoara, Ploiești și Mediaș?
Am avut o serie de jocuri dificilă și consider că s-a vazut o schimbare de atitudine între meciul de la Timișoara și următoarele două. Având în vedere toate problemele pe care le-am avut consider că suntem pe drumul cel bun în vederea omogenizării echipei și a relațiilor de joc, dar încă suferim din acest punct de vedere. Jucătorii au avut o atitudine profesionistă în această ultimă perioadă și dacă vom continua așa cu siguranță vom progresa.
Ați avut un avantaj de 15 puncte în debutul reprizei a doua cu Gaz Metan. De ce nu s-a putut conserva avantajul până la final?
În prima repriză am prestat un joc foarte bun atât ofensiv cât și defensiv. Sunt mulțumit că am avut mai mulți jucători care au jucat 40 de minute sau mai mult și au făcut-o la o intensitate bună. Totuși Mediaș este o echipă cu o bancă foarte lungă și acest lucru se simte mai ales târziu în joc. Am fost dominați clar la recuperări în a doua repriză, iar acest lucru a fost decisiv în economia jocului cât și a posesiilor cheie.
Aveți două victorii și tot atâtea înfrângeri. Ești mulțumit de acest bilanț ținând cont de adversarii întâlniți și de problemele de efectiv cu care v-ați confruntat?
Cred că este un bilanț corect prin prisma jocului pe care l-am prestat până acum. Trebuie să înțelegem, ca echipă, că meciurile care contează sunt cele în care percepția generală este că avem prima șansă. Cred că de abia acum trebuie să ne demonstrăm seriozitatea, mai ales prin gestionarea avantajului terenului propriu.
Ce părere ai despre Jevohn Shepherd ținând cont de faptul că trebuie să înlocuiască un alt jucător important pentru CSM București, dar și de particularitatea jocului său?
Jevohn este un jucător valoros, cu calități evidente, dar care înțelege jocul în echipă și cu singuranță, o dată ce se va integra în echipă, va deveni și mai eficient. Apreciez faptul că a venit la echipă într-o formă fizică foarte bună ceea ce este o dovadă de profesionism.
Consideri că noile achiziții sunt sau pot să devină oameni utili în echipă?
Sunt mulți jucători noi la echipă în acest moment. Ei trebuie să demonstreze că sunt jucători valoroși pentru campionatul României. Cu siguranță profilul lor de jucători este potrivit echipei noastre și sunt încrezător că prin muncă și cu o atitudine corectă vor da randament. Noi vom avea răbdare cu ei, în măsura în care vor arăta aceste lucruri.
Cum se simte Steve Sir și când va reveni pe teren?
Steve Sir a început antrenamentele și cu siguranță va evolua în meciul de vineri.
Ce probleme medicale există în acest moment?
În acest moment doar Aurel Urucatu ne lipsește. El a suferit o entorsă în meciul cu Asesoft, dar sperăm ca săptămâna viitoare să reintre în programul normal de antrenament.
Urmează Timba Timișoara. Ce așteptări ai de la acest meci?
Timba Timișoara este o echipă într-un progres al jocului evident și aducerea lui Zoran Milovic cred că îi va ajuta foarte mult. Ar fi o gravă eroare să îi subestimăm. Pentru noi este un meci foarte important și nu avem voie să facem niciun pas greșit.
Foto: fortaviola.ro
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!