Stiri Juniori U18 Feminin

Istvan Rusz: „În Turcia și Rusia echipele au loturi foarte bune, au bani foarte mulți pentru sporturi”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
25.10.2018

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe întâlnește astăzi, de la ora 19, WBC Enisey Krasnoyarsk în prima etapă a fazei grupelor din EuroCup. Managerul campioanei României, Istvan Rusz, crede că alb-verzile pot reuși un rezultat bun cu ajutorul publicului.

„În fiecare an ne pregătim pentru cupele europene altfel, pentru că intervin modificări de legislație, modificări de regulamente, care au fost și în acest sezon. Trebuie să ne adaptăm cât mai repede și cât mai bine pentru ele. Cred că noi am făcut tot ce ne-a stat în putință, de acum încolo doresc să vină spectatorii în număr cât mai mare. Cred că putem avea un avantaj cu o presiune asupra echipei oponente. De multe ori am dovedit acest lucru: împotriva lui Kursk, acum câțiva ani buni, anul trecut cu Olympiakos și Torun, de ce să nu o putem face și anul acesta? Prima victorie posibilă, de ce nu?”, a declarat Istvan Rusz la conferința de presă care a prefațat duelul cu formația rusă.

Acesta a vorbit și despre puterea financiară pe care o au echipele din campionatele Rusiei și Turciei, din care ACS Sepsi SIC are adversarii din grupa D a EuroCup în acest sezon.

„Enisey este a patra echipă în momentul de față într-o țară ca Rusia, cu un campionat foarte puternic. Primele trei echipe participă în Euroligă. În Turcia și Rusia echipele au loturi foarte bune, au bani foarte mulți pentru sporturi. Nu numai primele 2, 3 echipe, ci tot campionatul, de aia este așa de puternic. Trebuie să ne așteptăm la un meci bun. Este o grupă foarte tare, cu două echipe din Turcia și una din Rusia, dar noi suntem foarte bine pregătite. Toată echipa este aptă. Eu cred că cei care vor veni vor vedea un spectacol frumos”, a mai spus Istvan Rusz.

*foto: Crow Security

Citiți și:

ACS Sepsi SIC primește astăzi vizita rusoaicelor de la Enisey în prima etapă din EuroCup

Zoran Mikes: „Echipa arată pregătită. Sinergia dintre echipă și fani va fi foarte importantă”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!