Formația Nantes Reze Basket s-a întărit cu Katherine Plouffe, anunță site-ul oficial al grupării franceze. Canadianca a fost cea mai bună recuperatoare a echipei Univ. Goldiș ICIM Arad în sezonul trecut, la care a înregistrat medii statistice de 11.4 puncte, 7.8 recuperări, 1.7 pase decisive și 1.4 intercepții.
Plouffe a cucerit bronzul în Liga Națională și Cupa Ligii Europei Centrale alături de formația antrenată de Jose Araujo, ambele în detrimentul celor de la CSU Alba Iulia. Sportiva a jucat pentru Canada la Campionatul Mondial de anul trecut, alături de care a încheiat turneul pe locul 5. Ea se află la al doilea sezon ca profesionistă după ce a absolvit Universitatea Marquette în anul 2014.
Nantes a participat în EuroCup Women în sezonul 2014/2015 și a părăsit competiția în faza optimilor de finală. În prima liga franceză, clubul a încheiat stagiunea precedentă pe locul 6. Mutarea în primul eșalon din Franța este un pas evident în cariera tinerei sportive originare din Canada.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!