Anduranța este cuvântul cu care Marcel Țenter cochetează în ultimii doi ani. Omul încearcă din răsputeri să ducă baschetul de club din România la un nivel cât mai ridicat. Unde a fost pe vremuri, când pe teritoriul țării noastre au jucat forțe de renume ale sportului cu mingea la coș din Europa. 

Din păcate pentru el, suporterii echipei pe care o pregătește și cei care doresc binele pentru sportul cu mingea la coș din țara noastră, faptul că trebuie să fii competitiv pe două planuri, pe termen lung este un lucru extrem de periculos. Te poți trezi eliminat prematur din ambele competiții în care participi. Sau chiar trei, dacă ținem cont și de cupa națională.

Gaz Metan Mediaș a decis să curteze un antrenor respectat și extrem de potent din punct de vedere tactic, al baschetului jucat 'așa cum trebuie'. Prima țintă a ardelenilor, nu mai e niciun secret, a fost acel antrenor care se află la această oră pe primul loc în Liga Națională. Acesta a refuzat, mizând pe continuitate, la Oradea. În schimb, Marcel Țenter a impus o singură condiție: să i se garanteze că Gaz Metan va lua startul în FIBA EuroChallenge. La cum îl cunosc pe antrenorul născut la Satu Mare în urmă cu 43 de ani el s-ar fi dus în Euroliga și s-ar fi luat la trântă cu acele echipe, dar știm foarte bine că România nu are ligă profesionistă, nu are infrastructură și bine-nțeles nu are potențial de niciun fel ca să joace într-o asemenea competiție.

Prin numirea lui Țenter în funcția de antrenor principal a devenit cât se poate de evident că se vor consemna o serie de modificări în lotul de jucători. Dar să nu faceți greșeala de a vă imagina că toți cei care au plecat de la Mediaș în vara lui 2012 au făcut-o pentru că noul antrenor ar fi refuzat să colaboreze cu fiecare dintre ei. Cu unii e drept că nu prea avea ce să facă.

Sistemul de joc pe care Marcel Țenter lucrează nu este construit pentru oricine. Asta să fie clar. Contează prea puțin calitățile fizice în anumite cazuri sau capacitatea de a juca individual în altele. Pentru Marcel contează ce și unde poate să fie folositor un jucător. Cât poate să producă și în ce măsură sacrifică rezultatul individual în folosul celui al echipei. Nu e singurul care lucrează așa, dar în cazul acestui antrenor este cel mai important de specificat acest aspect pentru că e cel care a lăsat un proiect de durată pentru o nouă provocare. Dacă Clujul avea planuri mărețe pe plan continental atunci această modificare nu s-ar mai fi consemnat.

Astfel, au dispărut mai mulți jucători, atât străini cât și autohtoni. Și au venit cam tot atâția, iarăși, români și străini. Echipa a fost construită în mod cu totul interesant, ultima piesă adusă fiind fundașul. Cel pe care se pare că urmează să îl schimbe pentru partea a doua a sezonului.

Interesant este că Mediașul a început pregătirea fără doi jucători, aflați la echipa națională. Ei au revenit la echipă cu mai puțin de două săptămâni înaintea debutului absolut în FIBA EuroChallenge. În turul preliminar, cu o echipă întreagă, sănătoasă și foarte potentă din punct de vedere fizic, Mediașul a produs prima surpriză a aventurii europene și a eliminat pe Ural Ekaterinburg, campioana SUperligii Rusiei (liga a doua din această țară).

Parcursul continental a funcționat excepțional, Gazul fiind o fruntașă în grupa din care a făcut parte de la un capăt la celălalt. Calificarea s-a consfințit pe teren propriu, în condițiile unei victorii categorice, de-a dreptul impresionante.

În campionat lucrurile nu au funcționat la fel de bine. A început în notă pozitivă, singura sincopă fiind consemnată la Târgu-Mureș, împotriva unei echipe în care joacă unul dintre cei mai apropiați oameni ai tandemului Țenter - Perovic, adică în condițiile în care jocul lui Gaz Metan a fost disecat în cel mai mic detaliu. Astfel, în primele șapte etape, cu lotul de jucători întreg, fără niciun fel de probleme, Gazul a arătat foarte bine. Totul părea să meargă excelent.

Însă lucrurile s-au schimbat din luna noiembrie. Credeți că e o simplă coincidență? Eu unul nu aș spune acest lucru. Bine, n-am să mai vorbesc despre problemele cu plata salariilor, dar am să insist asupra faptului că o echipă din România nu are cum să fie competitivă pe două fronturi. Sunt situații în care aceste formații, de top în sportul cu mingea la coș din România, nu au zece jucători la antrenament. Cum să ai pretenția să fii competitiv pe două planuri când tu nu poți efectua antrenamente normale?

Astfel, după startul în EuroChallenge, imediat după prima etapă a grupelor, Gaz Metan a luat-o la vale în campionat. A jucat excelent în Europa, cu prețul unui efort fizic colosal și cu o concentrare maximă asupra acestei competiții. În schimb, în campionat nu a mai fost la fel de proaspătă. Astfel, au venit înfrângerile. În perioada în care a jucat în EuroChallenge, din prima săptămână a lui noiembrie și până la jumătatea lui decembrie, bilanțul ardelenilor în campionat a fost de 1-6. Iar singura victorie s-a consemnat împotriva lui Dinamo!

Dacă cineva își imaginează că Gaz Metan a uitat brusc să joace baschet cred că nu prea are vreo legătură cu acest sport. Sau cu sportul în general. Nu e vorba despre asta, ci mai degrabă despre faptul că în România, la modul general, cluburile din baschet nu au o cultură pentru performanță. Sunt țări, precum Belgia de exemplu (ca să nu ne legăm de competiții la care putem visa mult și bine), care joacă în fiecare an cupe europene și pot să fie competitive în EuroCup sau EuroChallenge și la fel în campionat. Chiar dacă Belgia are, similar României, grave probleme în ceea ce privește numărul și calitatea jucătorilor autohtoni. Din moment ce nu s-au făcut toate eforturile în primul rând din punct de vedere administrativ și o repet din nou, nu mă refer la plata salariilor, ci mai degrabă la asigurarea unui staff tehnic bogat, a unui lot de jucători adânc, cu oameni aduși special pentru antrenament sau chiar un al 7-lea sau chiar al 8-lea străin, dacă tot ne zgârcim la bani pentru salariile jucătorilor autohtoni, pentru a exista o rotire. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Nu trebuie să fii o minte luminată ca să înțelegi că acești jucători obosesc și la un moment cedează. De cele mai multe ori fizic. Dovadă St John și Mitchell. Practic cei mai dependenți de calitatea fizică în jocul lor. Nu vedeți în Europa jucători care să bifeze 30-35-40 de minute de joc în fiecare marți și sâmbătă. Cât poți duce așa? E normal să apară accidentările, epuziarea pentru cei care rămân sănătoși și bine-nțeles supra solicitarea celor care rămân în picioare. 

Din punct de vedere baschetbalistic Gaz Metan Mediaș nu duce lipsă de valoare. Indiferent că vorbim despre latura tactică ori despre joc individual. Echipa de pe Târnava Mare dispune de jucători de certă valoare. Posibil ca unii să nu se potrivească perfect sistemului de joc, dar spuneți-mi o echipă sau un antrenor care nu face nicio greșeală. Sau care aduce un jucător convins fiind că a făcut alegerea potrivită, dar descoperă de abia în timp că acel sportiv din anumite motive nu este ce se aștepta de la el.

Gaz Metan este construită să joace un baschet fizic. Așa cum se joacă în Europa. Ritmul de joc, forța, puterea de a împinge jocul și de a recupera. Astea sunt armele. Pe care nu prea le mai are fără Mitchell și St John. Doi jucători departe de a străluci din punct de vedere tactic, însă a căror absență este la fel de importantă precum a unui jucător inteligent și/sau disciplinat.

De asemenea, echipa de pe Târnava Mare îl are pe Ivan Ivanovic. O încântare pe teren. Un jucător care dă totul pe ambele faze. Extrem de dotat din punct de vedere fizic, are forță, de mișcă excelent pentru talia sa și în același timp extrem de inteligent. Un 4 modern, un sportiv de forță, cu capacitatea de a juca într-un sistem elaborat. Însă, supra solicitat în primele trei luni ale sezonului.

La fundași Gazul i-a avut pe Dundjerski și Mandache. Pe cât de diferiți ca stil de joc și calități, pe atât de asemănători în inconstanță. Greșesc copilărește și iremediabil, dar fiind atât de inconstanți nu ai de unde să știi când și în ce mod îți pot câștiga meciul. De primul te poți dispensa. E străin, piața e plină de jucători buni (nu știu cât de disponibili în acest moment). De al doilea nu ai cum. Așa cum e, cu probleme de atitudine și extrem de inconstant, Mandache rămâne de departe fundașul cu cel mai bun fizic în baschetul românesc și nu mă refer doar la jucătorii autohtoni. De asemenea, este un apărător de primă mână în special pe relația unu la unu.

Graham a fost marea dezamăgire a primei jumătăți de sezon. Americanul a venit din Polonia și așteptările erau mari. Însă, din anumite motive nu a reușit să producă pe faza ofensivă. De asemenea, este cam deficitar pe apărare, în special în jocul colectiv. Ceea ce te pune pe gânduri cu privire la IQ-ul său baschetbalistic.

Mladenovic a demonstrat că este un pivot excelent. Un jucător clasic de poziția 5 așa cum rar mai vezi în baschetul actual. Posesor al unor procedee de excepție, un jucător ofensiv foarte bun. Puternic și înalt, Sasha aduce plusuri în defensiva unu la unu de cele mai multe ori. Însă are mari probleme în a se apăra la schimbul de oameni după pick and roll și are carențe în deplasarea laterală. Astfel, fundașii sau extremele mici cu viteză îl pot depăși cu relativă ușurință.

După accidentarea lui St John, Gaz Metan a pierdut foarte mult la capitolul intensitate. Deși este decentă din punct de vedere statistic la recuperări, echipa lui Marcel Țenter nu are consistență în ceea ce privește implicarea. Astfel, Mediașul trebuie să se tempereze. Nu se poate apăra agresiv pentru că riscă să termine meciul fără jucătorii de bază. Are puține variante pe pozițiile 4-5. Era limitată și cu efectiv complet. Vă dați seama cum e fără St John, de departe cel mai puternic jucător al lui Gaz Metan și probabil unul dintre cei mai puternici în România.

Jocul colectiv pe faza ofensivă nu este o încântare. La Marcel Țenter nici la Cluj acesta nu a fost unul dintre punctele forte. Dar se poate trăi cu asta. Mai ales când ai jucători capabili să bage mingea în coș. Dar când îl pierzi pe unul dintre cei mai buni la acest capitol atunci începi să ai probleme. Cert este că Gaz Metan nu a găsit un om care să aducă punctele lui Mitchell. Nu am fost și nu voi fi prea curând un admirator al profilului de jucător pe care Deven îl reprezintă. Dar sunt conștient de importanța și utilitatea sa într-o echipă. Iar atunci când absentează putem să ne dăm seama cu adevărat cât de important este un astfel de jucător.

În fine, absența pe tot parcursul turului a lui Tudor Dumitrescu doar a amplificat problemele. Nimeni din această echipă n-a reușit să aducă puncte de la distanță. Chiar și pentru acest motiv consider că nu trebuia să se renunțe la Moore. Nu am imaginea completă, dar știu sigur că timingul a fost extrem de prost în ceea ce privește șirul evenimentelor nefericite la această echipă. Dumitrescu s-a accidentat după startul sezonului și a trebuit operat. Poate nu ar fi fost târzie legitimarea unui shooter în calitate de extra-transfer. Dar cine știe ce s-ar fi întâmplat...Și, încă o dată spun: cum să aduci jucători în cursul sezonului când nici măcar pe cei pe care îi ai sub contract nu îi respecți îndeajuns?

Acestea sunt cauzele pentru care Gaz Metan nu merge. O echipă extrem de potentă prin prisma pieselor ce o compun și mai ales prin aportul extraordinar al băncii tehnice. O echipă puternică, grea pentru oricine. Totuși, înfrângerile sunt în număr mult prea mare. Pe de altă parte, în măsura în care concentrarea asupra competiției interne va crește Mediașul va recupera. Un campionat se poate câștiga și de pe locul 8. Nu spun că o va face. Doar că are potențial să-i reușească. Cu o echipă sănătoasă și oarecum menajată. Deși la ce o așteaptă în ianuarie și februarie...numai la menajamente nu te poți gândi. În orice caz foarte mult de lucru pentru Gaz Metan Mediaș.