Stiri Juniori U18 Feminin

Milica Ivanovic: "Am jucat ca o adevărată echipă"

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
24.03.2013

Sepsi SIC Sf. Gheorghe a câștigat partida disputată cu CSM Târgoviște, producând cea mai mare surpriză din actualul sezon alLigii Naționale de baschet feminin.

Cea mai bună jucătoare pentru Sf. Gheorghe în acest meci a fost sârboaica Milica Ivanovic care a declarat faptă că ele au jucat pe tot parcursul partidei ca o adevărată echipă.

În primul rând aș vrea să le mulțumesc suporterilor, au fost extraordinar, iar azi au contribuit la acest succes uriaș, și ne-au ajutat să demonstrăm faptul că suntem foarte buni. Pe tot parcursul partidei am jucat ca o adevărată echipă, am suferit împreună, am fost acolo unul pentru celălalt și ne-am sprijinit reciproc. A fost o partidă foarte dinamică, iar datorită chimiei de echipă, care a mers ca pe roate, ne-a ieșit tot ce ne-am propus. Colegele mele m-au simțit foarte bine pe teren, iar când am rămas descoperită, a trebuit doar să finalizez fazele create. Nu ne-am creat situații individuale, ci am lucrat în echipă, am condus mingea bine, ne-am apărat bine până la final, aceste lucruri au dus la câștigarea meciului!” a declarat aceasta pentru sepsi-sic.ro

ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – CSM Târgoviște s-a terminat cu scorul 79-64.

Foto: sepsi-sic.ro

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gyurekjr :

    autor foto?
    autor sau sursa mentionata? cred ca nici la celelalte articole nu ati cerut voie daca puteti sa folositi fotografiile...chiar daca sunt postate ele sunt posesia autorului...

    cu 12 ani în urmă (25.03.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan :

    @gyurekjr
    Nu inteleg la ce va referiti exact. Sursa pozei a fost mentionata de la publicarea declaratiei. Despre care poze vorbiti ?

    cu 12 ani în urmă (25.03.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!