România a bifat cea de-a doua victorie la Campionatul European U18 Feminin - Divizia B din Bulgaria, reușind să treacă luni (01.08) cu 55-52 în meciul cu Danemarca. Tricolorele au 2-0 bilanț în grupa D.
România: Mihaela Panait, Sorina Oinaru, Maria Stănescu, Alexia Dobă, Delora Pricop
Danemarca: Rim Taha, Karoline Lundin, Isabella Palmqvist, Kamille Henriksen, Karen Dalsgaard
Primele puncte au venit cu and-one-ul Alexiei Dobă, danezele ratând ulterior în câteva rânduri șansa unui coș din acțiune, Dalsgaard irosind și două libere, în cele din urmă Henriksen fiind găsită liberă la semi-distanță și reducea pentru 3-2. Ambele naționale au suferit la nivelul preciziei pe aruncare, diferența fiind de cel mult trei puncte în favoarea României în prima parte a sfertului inaugural, echipele combinând pentru 4/19 din acțiune în patru minute. Stănescu a ratat liberele cu care putea dezgheța tabela, în schimb Lundin n-a greșit pe un layup și ducea Danemarca în față (6-5), româncele fiind fără punct marcat de peste 4 minute. „Acvilele” au egalat situația, 9-9 și au forțat Danemarca să nu repună la timp pe o posesie, sfertul de debut terminându-se cu 12-11, Maria Stănescu marcând pe sirenă.
Tricolorele au debutat cu cinci puncte la rând în sfertul secund și au pus două posesii între, Beata Bara Nemeth fiind precisă la 17-11. Miky Panait a înscris apoi și Bara Nemeth mărea ecartul la +8, scor 21-13, prima dată în meci când România avea trei posesii în plus, moment în care nordicele au cerut time-out. Danemarca a redus puțin din handicap și Lundin își împărțea perechea de libere (21-16), mai apoi ecartul scăzând la o singură posesie, Creț și Dobă făcând ulterior 26-21. O nouă revenire s-a consemnat din partea danezelor (26-25), Dalsgaard fiind autoarea coșului, la pauză fiind apoi 28-25 pentru România, cu o ultimă reușită din partea Alexiei Frîncu.
Adversarele au redus la un punct diferență handicapul în primă fază, apoi au egalat prin Lundin de la semi-distanță (29-29), nordicele preluând conducerea apoi la 34-33 cu tripla lui Palmqvist. Danemarca a pus trei puncte între, banca tehnică a României solicitând un timp de odihnă apoi în încercarea de a opri momentele bune ale adversarelor, Stănescu fiind cea care a finalizat cu coș un contraatac după multe atacuri nereușite. Panait a avut o situație de three-point play, irosind libera suplimentară la 37-36 pentru „acvile”, tot ea fiind cea care a stabilit scorul după 30 de minute, 39-36.
România a deschis parțialul decisiv cu reușita Sorinei Oinaru de la distanță, apoi Mihaela Panait irosind o liberă acordată pe un tehnic pe care l-a încasat antrenoarea danezelor. Taha a replicat tot cu o triplă, înscrisă cu sticla (42-39), apoi după o acțiune colectivă dusă perfect la capăt a venit o nouă reușită pentru românce, prin Panait. Alexia Frîncu a scuturat și ea plasa de la distanță și se făcea 47-41, devenind a doua tricoloră în double figures, nordicele venind apoi la o posesie în urmă după layup-ul lui Taha. România s-a dus la +7 cu reușitele lui Kozman, 51-44, diferența la finalul jocului fiind de trei puncte, scor 55-52, danezele terminând fără Lundin pe parchet din cauza unei accidentări. Ambele formații au trecut în mai multe rânduri pe la linia liberelor în ultimul minut de joc, Kriszta Kozman aducând punctele care au stabilit scorul final.
Următorul meci al tricolorelor va avea loc marți, 2 august, de la ora 18.30 în compania Serbiei, live pe YouTube FIBA - The Basketball Channel.
Mihaela Panait a terminat cu 14 puncte, 5 pase decisive și 2 intercepții, urmată de Alexia Frîncu (10 puncte, 8 recuperări, 7 intercepții, 2 assist-uri). Alte șase românce au reușit să marcheze, trei dintre acestea fiind cu câte 6 puncte.
Karoline Lundin a adunat 15 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive pentru Danemarca, din lotul nordicelor alte două jucătoare fiind în double figures, respectiv Isabella Palmqvist (11 puncte, 6 assist-uri) și Rim Taha (10 puncte, 4 recuperări, 3 intercepții).
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!