Gaz Metan Mediaş va întâlni în deplasare deţinătoarea SuperCupei României, într-un meci din cadrul etapei a 23-a a Ligii Naţionale de Baschet masculin. În etapa anterioară, medieşenii au obţinut o victorie foarte importantă în propriu fief în compania celor de la CSM Oradea cu scorul de 71-64. Datorită acestui succes, Gaz Metan Mediaş se menţine pe locul al 3-lea al clasamentului cu 38 de puncte acumulate, având un bilanţ de 15 victorii şi 8 înfrângeri. La mijlocul acestei săptămâni, ardelenii au cedat partida de la Joensuun cu scorul de 79-75, meci din cadrul celei de-a doua fază a grupelor FIBA EuroChallenge.
Iată ce a declarat Slobodan Dundjerski pentru Total Baschet referitor la partida pierdută în Finlanda, dar şi la meciul din deplasare contra celor de la BCM U Piteşti:
Este păcat că am pierdut meciul din Finlanda. Am condus o mare parte din partidă, dar nu am putut să fim câştigători la final. Oricum păstrăm şanse pentru calificarea mai departe.
În acest moment ne concentrăm pentru partida de la Piteşti. Noi știm că cei de la Piteşti au jucat foarte bine în ultimele trei partidei. Ei au o echipă buna mai ales la valoarea jucătorilor. Au jucat foarte bine etapa trecută la Ploieşti. Acesta este un joc foarte important pentru noi și sunt sigur că vom face totul pentru a câștiga partida.
Întâlnirea din Trivale va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18:00.
foto: fibaeurope.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!