Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Andelko Mandic, antrenorul Craiovei, afirmă că, în ciuda victoriei, meciul cu Miercurea Ciuc nu a fost unul ușor și că l-au câștigat datorită profesionalismului jucătorilor.
A fost un meci foarte solicitant. Un meci greu în faţa unei echipe care a început foarte hotărîtă acest joc. Băieţii au tratat foarte serios jocul şi am trecut încet, dar sigur, la conducerea meciului, pe care l-am câştigat pe merit.
Legat de partida din etapa următoare, cu CSM București, tehnicianul sârb afirmă că va fi una dificilă și așteaptă publicul la sală pentru a face spectacol în tribune și a pune cât mai multă presiune pe adversari.
Urmează miercuri un meci şi mai dificil pentru noi, cu CSM Bucureşti, o echipă care vine după un eşec în această etapă şi care, mai mult ca sigur, va veni la Craiova după puncte. Aşteptăm alături de noi minunatul public craiovean să ne susţină ca şi până acum. Îi aşteptăm pe toţi, din nou, în alb să vină să creăm împreună un nou spectacol sportiv în Sala Polivalentă.
Craiova are un bilanț de 18 victorii și 5 înfrângeri și ocupă locul 2 în clasamentul Ligii Naționale, la o singură victorie în spatele CSM Oradea și cu 2 victorii avans față de locurile 3-6.
Rezultatele și programul SCM Craiova
Foto: Răzvan Păsărică
23 comentarii la aceasta stire:
@albastru
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeOltene, parca ai zis ca singura problema este, citez, "decat daca" craiova se va impune la 20-30 de puncte...
Felicitari Mandic!
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeFaci o treaba excelenta la Craiova,vorbesti putin si faci mult!....daca reusesti sa duci echipa in primele 4(cel putin), cu siguranta ca vei fi antrenorul anului in Romania!
O meriti!
Altfel,miercuri o sa fim cu mic,cu mare la Polivalenta sa SUSTINEM ECHIPA!
precizare
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundeantrenorul anului este TENTER!!!
m.sandor
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundenu comenta din aduceri aminte, am zis ca batem la 10-20 sau 20-30 de puncte , am batut cu 16 puncte , asa ca am anticipat cat de cat rezultatul final.
meea
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundela ce lot are la dispozitie Tenter fata de Mandic, crede-ma Mandic are mai mari sanse de a castiga acest titlu onorific. Nu contesta nimeni rezultatele in cupele europe, unde are un mare plus, insa in campionat are un si mai mare minus. Mandic a avut drept obiectiv locurile 9-12 , deci ... trage si tu concluzia ce a realizat pana acum acest om, si cate mai are de realizat pana la sfarsitul campionatului.
@albastru
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeTe rog,ignora-i,nu vezi noi scriem comentarii la articolele echipei noastre,ei intra peste tot unde vad un comentariu si fac scandal!...instiga!..provoaca!
Dl. Micinic nu lasati 3-4 indivizi sa-si bata joc si de munca d-voastra!
Site-ul e foarte bun,contine foarte multe info despre echipe,cronici,analize,statistici,declaratii,nu lasati insii aceia sa arunce cu noroi in munca d-voastra!
Impuneti niste reguli,niste filtre, cine nu le respecta OUT!
Multumesc!
Visual Management
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeDl. Micinic nu lasati 3-4 indivizi sa-si bata joc si de munca d-voastra!
Site-ul e foarte bun,contine foarte multe info despre echipe,cronici,analize,statistici,declaratii,nu lasati insii aceia sa arunce cu noroi in munca d-voastra!
Impuneti niste reguli,niste filtre, cine nu le respecta OUT!
Multumesc!
catalin
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundeicatalin: vezi ca prietenul tau a luat ban.asa ca mai lasa chestiile cu provocari.a zis careva cu aroganta maxima, ca o sa bateti la 20-30 de puncte.eu intru aproape pe fiecare articol, nu ca sa provooca, eu intru sa citesc si sa vad ce se mai intampla.nu am nimic ipotriva lui mandici, nici impotriva jucatorilor craiovei, am spus si repet:pana ce unele persoane nu au aparut in schema pe aici, a fost liniste si pace.in ceea ce priveste aruncatul noroiului, mai citeste un pic ce a scris colegul tau albastru.....pa
tot pt el
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundesi cam de mult timp intru pe acest site, deci nici vorba de bataie de joc stimabile.....
Baieti,va rog...
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeVa rog daca se poate sa postati mai multe clipuri ale meciurilor craiovei pe you-tube.Stau in montreal de vreo 8 ani si ma intereseaza foarte mult evolutiile acestei frumoase echipe.Atmosfera din polivalenta este incredibila.Tin minte ca in seara cand a ars,acum vreo 19 ani,mergeam la antrenament, in divizia b,cand bunul meu prieten,marius toma,cu care m-am intalnit pe drum,mi-a spus ca a ars polivalenta...mi s-a parut o gluma proasta,dar ,din pacate,era adevarat...pe masura ce avansam spre sala,se simtea caldura degajata de incendiu...nu credeam atunci ca va dura aproape 2 decenii pana vom avea o noua polivalenta...
leo sima
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundee cam reu sa posteze videouri, pt ca drepturile de transmisie are digitv.daca te ajuta, cauta stream cu digi tv, nu stiu daca e ok sa dau copy paste aici , daca nu, il ro pe admin sa-l scoata
www.frombar.tv sau sports-tv.eu. cauta le prin explorer.acolo te poti uita la transmisii
parerea mea
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundeam dreptul sa am parerea mea, nu am atacat pe nimeni, asa ca nu ma amestecati in discutiile voastre!va rog sa nu ma mai apelati! pt mine un antrenor care a facut cunoscuta o echipa pe plan european este un antrenor mare! si nu este primul an cand are rezultate bune! ma mandresc ca este un antrenor roman si ma voi bucura de toare realizarile lui pe plan profesional! asta nu inseamna ca desconsider ceilalti antrenori!este doar opinia mea ca spectator liber sa gandesc si am dreptul sa o postez pe un site de specialitate! regret ca acest site a devenit un teren de lupte fara nici un castig constructiv! totusi au grait un adevar: cineva isi bate joc de munca celuilat, ghici ciuperca cine?
m.sandor
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundemultumesc
@sandor
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeNu-mi face placere sa comunic nici cu tine ,nici cu hell,nici cu free66!....Nu intru pe totalbaschet sa intru in polemica cu nimeni,voi o faceti cu toata lumea!...nu-mi plac subiectele pe care le abordati voi!
Va rog sa mai intrati in dialog cu mine atunci cand ma veti vedea pe mine ca o fac cu voi!
Multumesc de intelegere!
@catalin
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundeohohoh.ma rad de nu mammi pot.daca asa este asa o fi.vezi ca de acum incolo o sa vorbesti singur pe aici, ca prietenul tau si a luat lrvdr
,,,,,,
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) Raspundeasa m-am ofticat ca nu mai vorbesti cu mine ca nu o sa dorm.
Salut.icatalin
cu 12 ani în urmă (24.02.2013) RaspundeAs vrea sa stiu daca cumva te cunosc...ai jucat vre-odata baschet pe institut?Eu am jucat mult timp pe acolo... am plecat din craiova acum 8 ani,iar cand m-am intors,acum 3 ani,am canstatat cu dezamagire ca au desfiintat terenurile de baschet de la institut...pacat...oricum imi face placere sa vad ca echipa noastra are suporteri adevarati ca tine si ca albastru...
pentru leo simba
cu 12 ani în urmă (25.02.2013) Raspundepoti gasi aici intregistrarile tuturor meciurilor transmise in direct http://www.digi24.ro/craiova/video#81768
pentru leo simba
cu 12 ani în urmă (25.02.2013) RaspundeDe fapt sunt doar stocate doar ultimele 9 inregistrari, cele vechi sunt scoase din arhiva pe parcurs, pe masura ce apar altele
PS
cu 12 ani în urmă (25.02.2013) RaspundeScuze pt greselile de scriere de mai sus, am tastat la repezeala
copy paste
cu 12 ani în urmă (25.02.2013) Raspundelbastru !
Ce poti sa spui inaintea unui asemena meci, decat daca victoria Craiovei va fi la 10-20 sau 20-30 de puncte !!!
22 februarie 2013 20:51
@balaci
cu 12 ani în urmă (25.02.2013) Raspundecat de frumos suna daca scria atat: ne vedem la sala, asteptam inca un meci frumos.
Ettyus
cu 12 ani în urmă (25.02.2013) RaspundeNici chiar suporterii Ploiestiului nu desconsidera atat de mult adversarii, nici macar ei nu vor sa umileasca! In loc sa povestim despre lucruri importante si concrete noi, pe aici, povestim gateje.....
"Faptele vorbesc mai tare decât vorbele, dar nici pe departe atât de des." Mark Twain!
Rares M.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!