Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Antonis Constantinides, antrenorul formației CS Energia Târgu Jiu, s-a declarat extrem de mulțumit de jocul echipei sale în partida cu Astana și implicit mulțumit de rezultatul final al partidei, 89-72. La finalul întâlnirii, tehnicianul cipriot a vorbit despre toate aspectele confruntării de marți seara de la Târgu Jiu.
„Felicit echipa din Astana și le doresc succes în toate competițiile în care participă ei. Sunt foarte mulțumit nu doar privind prin prisma rezultatului favorabil obținut, dar și în legătură cu randamentul jucătorilor utilizați, inclusiv cel al lui Paris Horne, care a avut numai un antrenament alături de noi și a avut și el o prestație pozitivă. În al doilea rând, am reușit să obținem o victorie în FIBA Europe Cup și consider că e un succes foarte mare ținând cont și de faptul că intervale bune din meci am folosit doi sau chiar trei jucători români pe teren, iar prestația echipei a fost una foarte, foarte bună. Am fost foarte bine pregătiți pentru acest meci și cred că toată lumea a văzut acest lucru în teren. În special în prima repriză, am reușit să oprim cei mai periculoși oameni ai celor de la Astana, pe Hayes și Caner-Medley. Sunt de părere că dacă vom reuși să avem în continuare performanțele, în special cele defensive, pe care le-am avut la acest joc, cel puțin acasă la noi va fi foarte greu să mai pierdem vreun meci. Sunt mulțumit în primul rând pentru că jucăm, în sfârșit, așa cum vreau și stăm bine.
Și antrenorul celor de la Astana a recunoscut că jucăm foarte bine, iar asta mă mulțumește foarte mult. Trebuie să fim cinstiți și cu jucătorii, să ținem cont că jucăm și două meciuri pe săptămână, noi și Steaua fiind singurele echipe care fac acest lucru jucând în cupele europene. Și la acest meci am încercat o rotație cât mai mare gândind și la faptul că am avut sâmbătă meci cu Clujul, acum am jucat cu Astana, iar vineri vom juca la Târgu Mureș. Vom încerca să-i păstrăm cât de cât proaspeți pentru a avea randamentul dorit. Cele trei victorii din FIBA Europe Cup ne crează un avantaj foarte mare, dar după ce și AEK a câștigat contra Prishtinei în această etapă ne dăm seama că pentru a obține 100% calificarea în runda următoare și să încercăm să terminăm chiar pe prima poziție, dacă este posibil, ne mai trebuie încă o victorie. Dacă vom reuși să mai obținem încă o victorie, ne vom califica și o să încercăm să o facem de pe prima poziție”, a declarat Constantinides, conform site-ului oficial al echipei din Târgu Jiu.
Energia Târgu Jiu ocupă prima poziție în Grupa K din FIBA Europe Cup cu maximum de puncte, iar în runda următoare se va deplasa în Kosovo pentru duelul cu Sigal Prishtina.
Foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.eu)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!