Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Athletic Constanța vrea revanșa cu CSM Focșani în Liga Națională

Athletic Constanța vrea revanșa cu CSM Focșani în Liga Națională

CSM 2007 Focșani și BC Athletic Neptun Constanța se duelează miercuri, 2 martie, în cadrul etapei a 21-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, cele două formații având rezultate diferite în ultima perioadă.

Vrâncenii pregătiți de Mihai Petruț au disputat un singur meci în luna februarie, duelul fiind pierdut pe terenul lui CSM Petrolul Ploiești, scor 86-66. Focșaniul este într-o serie de două eșecuri, precedenta apariție în sala proprie terminându-se cu o înfrângere clară împotriva lui FC Argeș Basketball, 89-58.

Athletic Constanța a terminat luna februarie cu 2-2 bilanț, după pașii greșiți făcuți cu Miercurea Ciuc și FC Argeș, reușind să se impună în duelurile cu CSM Oradea și Rapid București. În ambele cazuri, dobrogenii au depășit bariera celor 80 de puncte marcate, remarcându-se cu 45% procentaj de la distanță. Zan Kosic și Adika Peter McNeilly au oferit prestații foarte bune cu ocazia acestor dueluri, primul contribuind 23 de puncte împotriva Oradiei, iar cel din urmă cu 21 în fața Rapidului.

Înaintea acestei întâlniri, CSM Focșani are 7-12 bilanț și ocupă locul 12, în vreme ce Athletic Constanța este pe locul 7, poziție de playoff, cu 9-11. Dobrogenii au 29 de puncte acumulate în clasament, la fel ca CSA Steaua București și SCM U Craiova.

CSM Focșani s-a impus în tur, 78-69 la Constanța, la capătul unui meci în care diferența maximă a fost de 16 puncte. Vrâncenii au terminat cu 48% la aruncările de 3 puncte, respectiv cu 22 de puncte înscrise după posesiile pierdute ale Constanței. Henri Wade Chatman a avut 27 de puncte pentru învingători cu acea ocazie, 5 încercări din 7 fiind precise de la distanță.

Combatantele se află la extreme opuse în privința mediei de recuperări. Dacă Athletic conduce campionatul la acest detaliu (40.0), CSM Focșani este ultima, cu 31.2. Cifrele dobrogenilor sunt mai bune, aceștia regăsindu-se în Top 8 la alte patru capitole.

Duelul de la Focșani va fi transmis în direct pe YouTube FRB TV începând cu ora 17.00.

*foto: Facebook Baschet Club Athletic Constanța

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!