Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

BC Timişoara primeşte vizita Stelei în ultima etapă a sezonului regulat LNBM

Eduard Popa

Eduard Popa
13.02.2016

BC Timişoara va avea astăzi o misiune foarte dificilă în ultima etapă a Ligii Naţionale de Baschet Masculin (LNBM), pe teren propriu, în compania celor de la Steaua CSM Eximbank Bucureşti.

Timişorenii au câştigat ultimele două dueluri pe teren propriu, în compania celor de la Dinamo Bucureşti (82-77) şi în ultima etapă cu BCM U Piteşti, scor 85-69. În ultimul meci Dalibor Djapa a fost cel mai bun om al bănăţenilor, cu 19 puncte, 6 recuperări şi un indice al eficienţei de +24.

În acest sezon BC Timişoara a fost lovită din plin de problemele financiare, fiind în prezent doar pe locul 11 în clasamentul LNBM, cu 5 victorii şi 16 înfrângeri.

De partea cealaltă Steaua a adunat cinci victorii consecutive după ce a câştigat pe teren propriu, în faţa celor de la Energia Târgu Jiu, scor 75-62. Pani Barac a fost cel mai bun marcator al Stelei în acea partidă, cu 19 puncte. Graţie acestei victorii, elevii lui Claudiu Fometescu se află la egalitate cu U BT Cluj şi BC Mureş, pe locul 2 în clasamentul LNBM, cu 14 victorii şi 7 înfrângeri.

Duelul din această seară va fi cel de-al 14 lea dintre cele două echipe. Steaua conduce detaşat, având în palmares 10 victorii, din care 4 consecutive. Ultima victorie a timişorenilor a venit 25 octombrie 2013, pe teren propriu, scor 87-80. În partida din tur steliştii s-au impus fără drept de apel, scor 85-64. Aleksandar Rasic, între timp plecat de la roş-albaştri, a fost cel mai bun marcator, cu 24 de puncte, în timp ce Dalibor Djapa a înscris 17 puncte pentru timişoreni.

Partida dintre BC Timişoara şi Steaua se va juca în Sala "Constantin Jude" din Timişoara, începând cu ora 19:00. Meciul va fi arbitrat dintr-o brigadă formată din Bogdan Podar, Dragoş Nicolae şi Ciprian Ciocan, cu Doru Vinaşi în rolul de observator.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!