Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Cornel Lungu: "Mai căutăm doar un singur jucător"

Zsombor Bálint

Zsombor Bálint
18.07.2013

Conducerea BC Mureş a organizat joi prima conferinţă de presă premergătoare sezonului 2013-2014, în cadrul căreia preşedintele Cornel Lungu a prezentat lotul cu care urmează să înceapă echipa campionatul.

După cum a spus rămân şapte jucători din lotul care a cucerit argintul în sezonul trecut, aceştia fiind: Peciukas, Ciric, Jucan, Păltinişanu, Dumitru, Baczó şi Jakab. După cum se poate observa prin aceasta a confirmat şi prezenţa lui Dumitru în lot, în jurui numelui căreia a plutit o anumită incertitudine până în acest moment. La aceştia se adaugă patru nume noi: Martinic, Mladenovic, Ivanovic şi Lupusavei.

„Căutăm în acest moment un jucător all-rounder, care poate juca pe poziţiile unu-trei, şi dacă este nevoie eventual şi patru, şi pot să vă spun de-acum că va fi un jucător de culoare american, pentru că urmărim circa opt jucători, dintre aceştia vom alege care vom considera că are cel mai bun raport preţ-calitate. Sper ca până la sfârşitul lunii putem anunţa numele acestuia. Cu acesta lotul va fi complet” – a spus preşedintele Cornel Lungu.

Referitor la obiectivele noului sezon, Cornel Lungu a reafirmat că aceasta este accederea în play-off, iar Eurochallenge este abordat fără un obiectiv anume. Completând aceste aformaţii, antrenorul Baranabás Szászgáspár, într-un interviu acordat radio Tg.-Mureş a spus:

„Noi vom aborda fiecare meci ca şi anul trecut, cu gândul la victorie, şi le luăm la rând. Vom vedea cu ce ne vom alege în final.”

27 comentarii la aceasta stire:
  • SCM "U" Craiova Vladut10 :

    Cuic!
    Daca-l tineati si pe Cuic greu va mai batea cineva!....asa....se joaca!:)

    cu 11 ani în urmă (18.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe icsabex :

    Cuic.
    S-a dorit tinerea lui Cuic, dar el a vrut sa se retraga din baschetul activ din Cluj, unde i s-a propus si postul de antrenor secund. Bine ca nu a reusit sa-i duca cu el pe Peciukas si Cira, cum a intentionat.

    cu 11 ani în urmă (18.07.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Vladut10 :

    .....
    La cum vad acum loturile Asesoft,Mures,Cluj,Craiova,Oradea vor fi echipele care se vor bate sus!.....GMM,Timisoara,CSM B. loturi inferioare celor de anul trecut,Pitesti- deocamdata nimic notabil,Rovinari s-a intarit si ma astept sa prinda PO sezonul viitor!
    Vedem!

    cu 11 ani în urmă (18.07.2013) Raspunde
  • CSA Steaua București tzony :

    :)
    Un jucator de culoare american :)) E o nuanta noua acesta culoare "american" :))

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe mtamasl :

    @tzony
    mda :)))))))

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    culoare :)
    Cred ca Lungu a vrut sa spuna ca vom avea si o "pata de culoare" in echipa :) ca nu vom fi monocromi.

    Speram sa facem din nou o figura frumoasa.

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Dzambic :

    Vladut10
    Ma intreb cine va juca finala cu ASESOFT anul acesta,spunea cineva ca Ploiesti a castigat pe merit campionatul,dar raman memorabile victoriile din sezonul regula cu Timisoara si cum incerca comentatorul sa ne convinga la meciul cu Craiova ca atunci cand lui Dzambic i s-a bagat efectiv mainele in gat,de fapt Dzambic a faultat,cum are Ciulin un alt regulament pentru Ploiesti,cum in meciul retur din sezonul regulat atunci cand s-a apropiat Craiova au intrat in panica arbitrii si au inceput sa dea niste faulturi de cascadorii rasului,oare asa vor oficialii sa atraga sponsori si spectatori la meciuri?Sper spre binele baschetului romanesc ca anul acesta sa se joace numai pe teren.

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    culoare?
    astia o sa-i bage in contract la obligatiile jucatorului sa-si mentina culoarea pe tot parcursul sezonului si daca va fi nevoie sa nu spele un an intreg. Acest presedinte o comite la fiecare conferinta.

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hell :

    lol
    Lipseste o virgula..... cand vine vorba de gramatica ne agitam mai rau ca un pepsi cu mentos...... lol

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • CSA Steaua București tzony :

    @hell
    Nu e chestia ca lipseste o virgula asta e o prostie. Doar ca sa creat o fraza amuzanta :))

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    @valadut10
    Opinia mea este ca se va juca din nou de la locul doi in jos,ca nu cred sa perturbe cineva tocmai al zecelea an de impliniri marete.Ca atare:Muresul are o echipa extrem de solida,foarte probabil si Oradea,in pofida ajustarilor substantiale;Clujul pare o echipa construita pentru un joc elaborat,inteligent,il are acum si pe Cuic omul orchestra,dar totusi nu-mi inspira foarte multe sezonul acesta;fratii de peste Jii au facut pana acum achizitii excelente,dar si-au luat antrenor de Euroliga si s-ar putea sa nu-l inteleaga baietii;nu subestima sub nicio forma Gazul,Sibiul sau Timisoara...Una peste alta,daca am spus despre sezonul anterior ca a fost cel mai dificil si echilibrat,cel ce urmeaza cred ca va fi si mai si...Hai ai nostri!

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    P.S
    Am aruncat ieri un ochi peste meciurile echipelor noastre de fotbal din Uefa League(deci competitie serioasa),la care au asistat sub 2000 de spectatori,si,gandindu-ma ca la Mures,Oradea,Cluj,nu mai vorbesc la noi,cifra asta de 2000 o intalnim destul de des la meciurile din campionatul intern,am avut o reala satisfactie!Deci,bravo baschetului!

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    P.P.S
    Si poate cu ocazia asta o sa ne balacarim mai putin si-o sa punem mai mult umarul,macar cu idei interesante si fezabile.

    cu 11 ani în urmă (19.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș tiger76 :

    @ Buzestii
    Cu ce echipa simpatizezi?

    cu 11 ani în urmă (20.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    @tiger76
    Echipa mea de suflet este Craiova,urmata de Energia.Dintre celelale simpatizam Clujul,dar dupa cat venin si aroganta au deversat aici sustinatorii ei(desigur ca nu toti,dar suficient de multi),m-am reorientat catre Mures.Fair enough?

    cu 11 ani în urmă (20.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș tiger76 :

    @Buzestii
    Ma bucur ca iti place si echipa mea de suflet, vicecampioana Romaniei :)

    cu 11 ani în urmă (20.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    @tiger76
    Da,felicitari pentru sezonul trecut,ati meritat cu prisosinta aceasta satisfactie!Evident ca apreciez baschetul de calitate,pe Bubu si entuziasmul salii voastre.Daca l-ati determina si pe nea Lungu sa se ocupe exclusiv de management(unde probabil se pricepe)si sa lase deoparte retorica sau chestiunile tehnice baschetbalistice(capitole la care e corigent)ati fi o organizatie aproape impecabila.

    cu 11 ani în urmă (20.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    P.S
    Sa stii ca m-as bucura foarte tare daca noi,sustinatorii tuturor echipelor,ne-am putea intalni cu ocazia meciurilor,poate chiar in extrasezon in imprejurari relaxante,respectiv daca am constitui si o galerie a echpei nationale,sa simta si baietii astia(asa modesti valoric cum sunt ei)ca-i iubim,indiferent la ce club joaca sau din ce regiune a tarii provin.

    cu 11 ani în urmă (20.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș tiger76 :

    @Buzestii
    Multumim de aprecieri. Se pare ca esti unul din iubitorii baschetului din Craiova, si nu unul din suporterii de fotbal din Craiova, care, probabil din lipsa echipei de fotbal de la voi au mers la meciurile de baschet si pe aici pe forum sau comportat cum sau comportat...
    Sunt de acord si eu cu propunerea ta despre intalnire in afara meciurilor si cu infiintarea galeriei echipei nationale

    cu 11 ani în urmă (21.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    @tiger76
    Of,of,of,aveti voi o fixatie cu fotbalul craiovean sau poate doar reactia in oglinda generata de nostalgia dupa frumoasa voastra echipa cu Boloni,Hajnal,Ispir?Au fost vremuri frumoase pentru sport,care nu se vor mai intoarce...Si sa stii ca baietii aceia sunt de admirat pentru ca au venit cu sufletul la echipa de baschet,sunt cea mai vulcanica galerie din tara,iar educatia pentru orice sport se construieste in timp,pentru toti a existat la un moment dat un inceput.Cat despre postari,da-mi voie sa te contrazic:nu le iau apararea orbeste,dar au fost sistematic provocati si jigniti,asa ca au reactionat!Dar in fine,evident ca este loc de mai bine.
    Si apropos de asta,ca tot avem aici o densitate de specialisti mai mare decat densitatea populatiei Macau-lui,cred ca ar fi interesant daca administratorii ar deschide o sectiune de pronosticuri,am vedea atunci mai bine inspiratia si priceperea fiecaruia,cred ca ar fi antrenant.

    cu 11 ani în urmă (21.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș tiger76 :

    Pronosticuri
    @Buzestii, ideea cu pronosticurile este foarte buna. Si eu o sustin. Bine ar fi sa citeasca si vreun admmin aceste randuri si sa infiinteze aceste pronosticuri

    cu 11 ani în urmă (21.07.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    Pronosticuri
    Salutare, In primii doi ani de existenta a site-ului totalbaschet.ro a avut loc un concurs de pronosticuri la sectiunea "Forum" care si-a pierdut treptat popularitatea in timp din diferite motive. Ar fi interesanta reiterarea lui insa pentru 3-4 persoane cate au mai ramas la pronosticuri pe forum in trecut cred ca ar fi un efort ineficient. Putem, noi cei care urmarim cu regularitate acest site, pur si simplu la articolele care prezinta lista meciurilor fiecarei etape, inainte sa inceapa primul meci, sa scriem la comentarii pronosticurile noastre. Ce ziceti? Merge?

    cu 11 ani în urmă (22.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    pronosticuri
    Nu tin minte vechea istorie,dar cred ca daca s-ar face o sectiune distincta,cu clasament de etapa,clasament general,ar reusi sa capteze interesul multora.In caz ca nu se infiinteaza sau nu se va bucura de atentie,buna si propunerea lui Tomy,ma prind in joc.

    cu 11 ani în urmă (22.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Costin Marinescu :

    Pronosticuri
    Am avut concurs de pronosticuri pe forum, cu clasament dupa fiecare etapa, cu premii puse in joc de catre sponsori.

    Din pacate, cum a precizat Tomy, efortul depus de moderatorul concursului a fost unul enorm (in conditiile in care am avut si cativa participanti foarte, foarte carcotasi), iar rezultatele pe care le-am avut, din punct de vedere al asteptarilor site-ului, nu au fost deloc satisfacatoare.

    Putem iniția un nou concurs de pronosticuri prin intermediul comentariilor la un articol, insa astept unul sau doi voluntari care sa calculeze, etapa de etapa, clasamentul si sa il posteze.

    Pentru a fi mai usor, fiecare user isi calculeaza si posteaza rezultatele din respectiva etapa, iar voluntarul doar le centralizeaza. Se merge pe incredere, iar userii prinsi trisand de doua ori (prima data o consideram greseala) sunt eliminati din concurs!

    Este cineva dispus sa modereze concursul cel putin pe perioada turului, fara a da bir cu fugitii dupa 2 sau 3 etape?

    cu 11 ani în urmă (22.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Costin Marinescu :

    Completare
    Putem face un astfel de concurs si in perioada EuroBasket 2013!

    cu 11 ani în urmă (22.07.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    OK
    Eu unul o sa-mi caut un "ajutor" pentru operatiunea aceasta si daca il gasesc anunt in timp util.

    cu 11 ani în urmă (22.07.2013) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș tiger76 :

    Pronosticuri
    Eu din pacate stau prost cu timpul liber, dar la dat pronosticuri ma bag :)

    cu 11 ani în urmă (22.07.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!