Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
CSM CSU Oradea a pierdut și manșa retur din sferturile FIBA Europe Cup în fața lui Bakken Bears, danezii impunându-se cu 70-61 miercuri (16.03) în Arena Antonio Alexe. Vicecampionii României au încheiat aventura europeană cu această ocazie, fiind înfrânți cu 154-143 la general.
Dezamăgirea a fost mare în tabăra „leilor roșii” la finalul întâlnirii, lucru scos în evidență și de antrenorul bihorenilor. Cristian Achim a oferit câteva declarații pentru csmoradea.ro la finalul partidei cu Bakken Bears, felicitându-și elevii pentru felul în care au luptat pentru fiecare minge, în ciuda deznodământului nefericit:
„Suntem dezamăgiți că nu am putut să ne calificăm pentru a doua oară consecutiv în semifinalele acestei competiții. Nu am reușit să ne ridicăm deasupra adversarului, dar îmi felicit elevii pentru felul în care au luptat pentru fiecare minge. Realizările au fost insuficiente, chiar dacă nivelul de implicare și combativitate a fost acolo. Din păcate nu am reușit să răsplătim acest public minunat cu o victorie.
Cu toate acestea, am fost pentru a doua oară consecutiv între primele opt echipe ale acestei competiții continentale. Este un rezultat important, chiar dacă acum suntem la supărare. Am avut un parcurs solid și prestații pe măsură, astfel încât îmi felicit încă o dată jucătorii.”
CSM CSU Oradea rămâne să continue parcursul în acest sezon în Liga Națională, unde peste două zile primește vizita lui CSM Focșani în cadrul etapei a 24-a. Meciul programat sâmbătă, 19 martie, o să închidă runda amintită.
*foto: Roby Boroș / fiba.basketball
2 comentarii la aceasta stire:
Alta optica
cu 3 ani în urmă (17.03.2022)Deci concluzia lui Achim este ca am jucat bine ,dar am pierdut.Poate eu si cei care au fost in sala au vazut alt meci.Nu ,nu este deloc asa,am jucat ceea ce jucam de la inceputul sezonului si vede toata lumea.Politica strutului aplicată de staf,de a se face ca nu vad problemele din lot,acuma si-a aratat consecintele.Parcursul european al echipei dupa jocul pe care il practicam a fost rezonabil.Ne mai ramine ca obiectiv campionatul, unde pina in prezent rezultatele sunt sub asteptari.
Sa speram ca mai redresam ceva pe parcurs.
Oradea
cu 3 ani în urmă (18.03.2022)Pt Oradea anul asta cred ca deja a atins maximul realizărilor. Nu o vad prinzând nici macar semifinala. Pt schimbări în lot nu cred ca mai sunt bani.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!