Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
În al doilea meci din play-off, trupa antrenată de Cristian Achim a învins gruparea gălățeană pe teren propriu cu scorul de 103-79 (37-18, 18-17, 22-27, 26-17).
Oradea a început cu Franklin, Mandache, Barnette, Lucic și Nuhanovic, în timp ce Florin Nini a trimis în teren un prim cinci format din Threatt, Bojovic, Petica, Pesic și Lemyk.
Gazdele au avut un start de meci mai bun și conduceau cu 7-2 după reușita de la trei puncte semnată de Lucic, a cărui execuție a fost imitată de Lemyk, 7-5. Threatt a egalat la 9 de la semi-distanță, pentru ca ulterior bihorenii să reușească un run de 10-0, tabela indicând 24-11. Zupan contribuie cu două coușuri consecutive, 33-16, iar Pesic mai reduce din diferență, 33-18.
Prestația eficientă a orădenilor continuă și în sfertul secund, Pașca distanțându-și echipa la 26 de puncte în urma unei reușite de la mare distanță, 46-20. Tânărul Nicolescu își trece și el numele pe lista marcatorilor, 48-22, în timp ce Threatt execută un three-point play, 48-25. Lemyk și Borșa punctează pentru 50-29, Pârlog fiind mai apoi precis din spatele semicercului, 52-33. Nuhanovic încheie actul doi cu un coș din apropiere, pauza mare venind la scorul de 55-35.
În primele minute ale sfertului trei, Lemyk reduce ecartul la 15 lungimi, 58-43, dar Zupan răspunde de la 3 puncte, 61-43. Urmează un run de 8-0 al gălățenilor, tabela indicând 61-52. Lemyk arată din nou că este într-o formă foarte bună și își mai trece în cont 5 puncte, stabilind o diferență de 8 lungimi, 65-57. Mandache înscrie din interiorul arcului de cerc, 69-57, în timp ce Pesic răspunde din afara acestuia, 69-60. Înaintea ultimei părți, scorul avea să fie 77-62 în urma unui three-point play realizat de Nuhanovic.
Lucic deschide actul patru cu o reușită de la mare distanță, iar Pesic și Sir răspund prin execuții similare, 80-68. Barnette înscrie pentru 84-68, în timp ce Pârlog marchează un nou coș din spatele semicercului, 85-71. Franklin contribuie cu două reușite din spatele semicercului, 96-77, iar Nicolescu duce scorul la 99-77 de la 2 puncte. Zupan este autorul coșului de 101-77 din pasa celui amintit anterior, iar Pesic înscrie de cealaltă parte, 101-79. Pașca semnează ultima reușită a meciului.
Radovan Markovic a suferit o accidentare la genunchi în cadrul acestei partide, fiind transportat la spital. În urma unor investigații ce vor fi efectuate astăzi, se va afla gravitatea acestei accidentări.
Remarcați:
CSM CSU Oradea: Sean Barnette (22 de puncte, 7 recuperări, 4 assist-uri, o intercepție), Uros Lucic (17 puncte, 2 recuperări, 5 pase decisive, o intercepție, un capac), Salih Nuhanovic (15 puncte, 6 recuperări, un assist, 5 intercepții, 2 capace), William Franklin (10 puncte, 12 pase decisive, 2 recuperări, 2 intercepții)
Phoenix Galați: Yaroslav Lemyk (22 de puncte, 2 recuperări, o pasă decisivă), Milos Bojovic (16 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive), Iosif Pârlog (13 puncte, 3 recuperări, 4 assist-uri, 2 intercepții), Milos Pesic (14 puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție)
*Foto: Robyy Boros
10 comentarii la aceasta stire:
Rade
cu 9 ani în urmă (20.04.2016) RaspundeNu va faceti probleme, are o intindere, nu sta mult.
Rade
cu 9 ani în urmă (20.04.2016) RaspundeSper sa ai dreptate, insa acum 2 ani a mai avut probleme la genunchi.. sper sa nu fie ceva recidiva
Si eu
cu 9 ani în urmă (20.04.2016)Astept sa anunte clubul si oficial, sursele mele sunt absolut sigure si spun ca nu sunt probleme mari, doar o intindere la tendoane si o contuzie, va fi apt pentru Cluj/Sibiu, nu cred ca merita fortat la Galati.
Recuperare
cu 9 ani în urmă (20.04.2016)Avem intre sponsori si o clinicã privatã?!
intindere
cu 9 ani în urmă (20.04.2016)Daca are intindere inseamna minim 3-4 saptamani, deci nu intra in calcule pt semifinale.
Da
cu 9 ani în urmă (20.04.2016)Ce se stie sigur e ca va fi re-evaluat saptamana viitoare, dar in mare masura 7-10 zile va sta la cum arata azi dimineata accidentarea. Astept sa anunte si clubul ceva.
Rade
cu 9 ani în urmă (22.04.2016)Leziune a ligamentelor încrucișate, 6-8 săptămâni pauza. Deci trebuie sa ne descurcam fără el.
Da
cu 9 ani în urmă (20.04.2016) RaspundeIn mod normal cea la care-i face Tibirna reclama peste tot din Targu Mures, in Oradea nu stiu sa fie, dar starea lui va fi re-evaluata intr-o saptamana, cum spuneam, la Galati nu va fi fortat cred dar pe Cluj ar trebui sa fie apt.
?
cu 9 ani în urmă (20.04.2016) RaspundeDe ce nu ar fi apt ptr.Sibiu?? În locul vostru nu as fi așa sigur....HAI CSU!!
Da
cu 9 ani în urmă (20.04.2016) RaspundeAm spus mai sus Cluj/Sibiu, in a doua postare nu, scuzele mele.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!