Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
CSM Oradea s-a revanșat pentru eșecul din tur în fața celor de la CSU Sibiu și a obținut o victorie mare în Sala Sporturilor Transilvania. După succesul cu scorul de 85-95 în fața rivalilor, bihorenii stau cu 8-1 în campionat, în timp ce adversarii lor au cinci victorii și tot atâtea eșecuri.
CSU Sibiu: Mirel Dragoste, Monyea Pratt, Pavlin Ivanov, Mouhammed Barro, Rareș Uță
CSM Oradea: Erick Neal, Kris Richard, Nijal Pearson, Donatas Tarolis, Cătălin Baciu
Partida a debutat cu un duel al coșurilor de sub panou semnate de pivoții români titulari. Neal a transformat prima triplă a partidei. Tarolis i-a urmat exemplul, iar mai apoi a ajuns la cinci puncte înscrise, dar gazdele au reușit să țină aproape și scorul era 7-10 în acel moment. Baciu a majorat avansul la două posesii, înainte ca Uță și Barro să restabilească egalitatea la 12. Vulturii au trecut la conducere prin slam-ul lui Barro. Tarolis a oprit run-ul de 7-0 cu un floater. Nicolescu a marcat o triplă în tranziție după un timeout cerut de antrenorul său. Kuti a punctat prin același procedeu. Arledge și Barro au reușit pe rând coșuri din interior. Gotcher a încununat un sfert foarte spectaculos ofensiv cu un stop-șut de trei, iar scorul după 10 minute era 30-28.
Arledge și Bobe au continuat seria de trițe a Leilor Roșii cu câte o reușită de acest fel, iar oaspeții se duceau la două posesii în debutul sfertului secund. Loving a reușit primele sale puncte la Sibiu printr-un procedeu similar. Barro a continuat să domine la inel și a bifat un nou slam-dunk. Ivanov a restabilit echilibrul printr-un coș din spatele arcului de cerc. Gotcher a dus apoi scorul la 38-41, răspunzându-i cu același medicament adversarului său. Nicolescu a ajuns la trei reușite de trei. Ivanov a tăiat din din ecart cu un and-one, dar nu a durat mult până când Richard a continuat recitalul reușitelor de afară al oaspeților. Loving și-a trecut și el în cont trei puncte pentru a continua debutul de succes. La pauza mare, vulturii erau conduși cu 46-49.
Richard a avut un start furibun de repriză, marcând patru puncte consecutive, timp în care Dragoste a lovit de la distanță. Uță a punctat de la libere, iar Dragoste pe pătrundere și scorul redevenea egal la 53. Neal a reaprins scânteia în tabăra orădenilor prin opt puncte consecutive. Nicolescu și Freeman au dus diferența la maximul din acel moment, prin cinci puncte marcate în posesii consecutive. Neal a dus pentru prima oară avantajul în double-digits, 56-67. Richard a înregistrat și el patru puncte la rând. Cu 10 minute înainte de final, tabela indica 63-73, după tripla pe sirenă a lui Pratt.
Diferența a continuat să crească, iar elevii lui Cristian Achim au bifat un run de 7-2, condus de Gotcher, Arledge și Tarolis. Uță a fost singurul marcator al sibienilor până la timeout-ul cerut de Tomas Rinkevicius. Gruparea sa a reacționat bine indicațiilor, iar Ivanov a punctat pe pătrundere. Loving și-a apropiat echipa la zece puncte cu un coș de afară. Gotcher a tăiat elanul adversarilor cu o nouă triplă. Leii Roșii nu au trăit cu emoții în finalul de joc și în cele din urmă s-au impus cu 85-95.
Toddrick Gotcher a venit cu 22 de puncte de pe banca de rezerve. Erick Neal a strâns 17 puncte, 4 recuperări și 5 pase decisive. Pavlin Ivanov a avut 23 de puncte pentru gazde, iar Mouhammed Barro a fost în double-double, cu 17 puncte și 10 recuperări.
CSM Oradea se pregătește pentru debutul în Top 16, programat miercuri, 6 decembrie, de la ora 21:00, pe terenul celor de la ZZ Leiden. CSU Sibiu va sta în următoarea etapă.
*foto: Facebook/BC CSU Sibiu
24 comentarii la aceasta stire:
Arbitraj
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Un arbitraj absolut nesimtit din primul pana in ultimul moment. Nu poti sa te prezinti la un asemenea meci arbitrand in asa fel. Sa fluieri intr-o singura directie in ultimele 2 minute cand Oradea avea 15 pct avantaj e o mare absurditate. Rusine cel putin unuia din brigada de arbitrii care fluiera orice impotriva Oradiei, care se vedea ca avea un scop inca de la inceput.
De când vremea
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Asta e manevra lui Sere de când ma știu. În meciurile cu Oradea arbitrii fluiera împotriva ta tot meciul și în ultimele 2 minute când deja meciul e clar îți mai arunca și ție 2-3 decizii, sa nu bata la ochi și sa spună lumea ca arbitrajul a fost prost de ambele părți.
În rest, sa auzim numai de bine și hai Dinamo.
Rusine
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Mi ar fi rusine sa mai scot vreun comentariu daca as fi fost suporter sibian.
@Marius_M
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Să mă contactezi să te trimit la un oftalmolog că vezi rău de tot, ți-ar prinde bine un control la ochi.
Mintea nu știu dacă ți-o poate rezolva cineva, acolo cred că e putregai din ăla masiv. ;))
Suporteri
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Să uită o familie cu copii de 5 și 9 ani la meci, și se aud cuvintele “magice” de la așa zisa superbă galerie, rău a ajuns și galeria Sibiului.
Înțeleg ca nu le convine arbitrajul, dar din ce a văzut un spectator neutru, arbitrajul a fost pro Sibiu.
Pro Sibiu
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Arbitraj pro sibiu e putin zis. Arbitrajul a fost doar pt sibiu, si tot ei erau nemultumiti. 39 libere cand arunci 31 de aruncari de 2 pct fata de 8 libere (2 din fault tehnic) cand arunci 39 de aruncari de 2 pct.
Penibil
cu 1 an în urmă (02.12.2023)De la arbitraj, care a fost sub orice critică și cu toate astea am mers la pas tot meciul, până la galeria Sibiului care se dovedește a coborî standardele de la sezon la sezon. Zici că-s o adunătură de oi care behăie când nu le convine ceva. La orice fault pe care l-au acordat împotriva lor(apropo, ați primit dublu la faulturi față de noi) behăiau ca ultimele oi plângăcioase.
Respectul meu față de galeria voastră l-ați pierdut de mult și mergeți din ce în ce mai jos cu penibilismele astea. Negrul de sub unghie e mai curat decât voi în momentul de față, dar era de așteptat, păcat că n-ați luat 80 de puncte ca Dinamo, că probabil pe acolo ar fi fost diferența cu un arbitraj echitabil.
Noapte bună! :)
@DND
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Dacă ești și tu membru al galeriei sibiene cu aere de neandertal(la cum te exprimi nu e nevoie de răspuns), e tristă treaba... Știi ce e și mai urât? La meciul din sezonul ăsta de la noi de acasă ați avut tupeul să scandați împotriva noastră, la noi acasă. Rușine!! Trist e că vă învățați și plozii să fie la fel de neandertali, că doar ei ce pot învăța la un meci de baschet unde jumătate de meci au auzit doar "Suie Mere". Vai de voi. La ce huliganisme aveți nici n-ați merita doi bani, darămite echipă de LNBM:))
Luați exemplu de la Cluj, după episodul nefast de sezonul trecut cu Guzman a fost o atmosferă exemplară în toate meciurile finalei, atât în cele jucate la noi, cât și cele jucate în BT Arena. Fără să fie nevoie să ne înjurăm oaspeții ca la ușa cortului...
Se pare
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Că suporterii Oradei care ajung pe baschet.ro au luat-o rău pe arătură sau poate rivalitatea le întunecă de tot mintea altfel nu înțeleg interpretarea partidei (în care timp de 3 sferturi au primit cei 7,5% pentru gazde, deși evident nu au fost)
Altfel cu 3 jucători străini în plus să te vaiti că nu știu ce....
Pentru noi pare un nou inceput parcă am văzut altceva și întrevăd o revigorare în următoarele meciuri
PS pentru oaspeții care vin la Sibiu nu va așteptați să fiți primiti cu flori (nici scăpările din tribune nu sunt ok dar vin la pachet cu atmosfera)
Altul
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Dupa umila ta parere faptul ca Oradea a avut 3 straini in plus a contat mai mult decat cele 39 de libere nu? Vai de capul vostru, public de toata jena, ciuca batailor in europe cup, si vine asta sa zica ca noi ne vaitam la un astfel de arbitraj. Fereasca sfantul. Mai uita te o data la meci si foloseste eventual si niste ochelari.
Da
cu 1 an în urmă (02.12.2023)1.da
2.esti foarte pornit, încearcă să vezi lucrurile la rece
🤣🤣
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Normal ca sunt pornit. Daca situatia era invers ne injura tot sibiul. In schimb noi trebuie sa fim prosti sa tacem sau cum? Asa mizerie de arbitraj nu am vazut in ultimii ani. Ar fi culmea sa nu fiu pornit :))
Dacă
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Eu văd un arbitraj pro Oradea și tu vezi un arbitraj pro Sibiu (asta la cald) probabil a fost o zacuscă de arbitraj
Dar să știi a fost o atmosferă frumoasă în sală,😉
@DND
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Aici trebuia să scriu comentariul, nici acela se pare că nu dorește să aibă vreo tangență cu voi. :))))
Domnul Opti
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Nu sunt membru în nici o galerie iar comparația dumneavoastră cu neanderthal este pur și simplu o coborâre la nivelul dumneavoastră, îmi pare rău de experiențele dumneavoastră din trecut dar vă așteptăm cu drag la Sibiu
Seara faină
Sibiu
cu 1 an în urmă (02.12.2023)"Atmosfera frumoasa la sala'!
Felicitări celei mai frumoase galerii!
Probabil ca eu înțeleg greșit termenul de frumos!
Ghinion ca pe FrbTv se aude foarte bine orice "urare".
O fi frumoasa pt unii galeria Sibiului, dar eu ma lipsesc. Prefer una civilizata.
Glumesti
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Tu sper ca glumesti zicand ca ai vazut un arbitraj pro Oradea nu? Adica nu pot sa o iau decat pe o gluma. Verifica te rog statisticile si dupa spune mi unde vezi tu ca arbitrii au fost pro oradea? Au dat sibiului prea putine libere ? (39) . Au fluierat orice contact oricat de mic era pentru sibiu si pentru Oradea nu au fluierat mai nimic.
Glumesti
cu 1 an în urmă (02.12.2023)Tu sper ca glumesti zicand ca ai vazut un arbitraj pro Oradea nu? Adica nu pot sa o iau decat pe o gluma. Verifica te rog statisticile si dupa spune mi unde vezi tu ca arbitrii au fost pro oradea? Au dat sibiului prea putine libere ? (39) . Au fluierat orice contact oricat de mic era pentru sibiu si pentru Oradea nu au fluierat mai nimic.
ghinion
cu 1 an în urmă (02.12.2023) Raspundemai sa fie. iar v-au furat arbitrii. ei ei ei
Viitor sumbru !
cu 1 an în urmă (03.12.2023)Nu voi raspunde si nu voi intra in polemici inutile cu oradenii care observ ca sunt foarte extaziati si plini de ironii ieftine dupa fiecare victorie impotriva noastra. Din pacate, tot ce se intampla in jurul echipei noastre de ceva timp, ne vulnerabilizeaza extrem de tare in fata lor. Analizand parcursul nostru in timp, am constatat ca odata cu pandemia clubul nostru a intrat intr-o alta era, una neagra din punctul meu de vedere. De la an la an totul se degradeaza din ce in ce mai tare, cu toate ca au mai aparut si mici consolari, dar care s-au dovedit apoi doar perdele de fum. Degradarea porneste evident de la managementul echipei, dar acapareaza treptat si suporterii. Din punctul meu de vedere, nu mai suntem acea stare de spirit, la nivel sportiv observam cu totii ce se intampla, iar in tribune, suntem din ce in ce mai putini oameni si ...nu mai suntem la fel.... si nu, nu din cauza sindromului suporterului de rezultat ( pentru ca noi nici nu prea am avut mari rezultate) ci din alte cauze mult mai complexe. Sunt multi oameni dedicati trup si suflet echipei care nu mai calca in Sala Transilvania, iar asa, impreuna cu toti factorii negativi, rezultatul e acesta.
Poate multi o sa spuna ca exagerez, ca este doar o perioada proasta, ca se vor rezolva toate, dar eu simt si sunt convins ca ne aflam pe un drum ireversibil care va duce la moartea baschetului sibian. Vreau sa trag un semnal de alarma in acest sens, cred ca este cazul ca toti cei care iubim aceasta echipa, impreuna cu nebunii frumosi care erau odata parte din marele zid galben al salii noastre sa ne trezim si sa incercam sa salvam echipa asta, pana nu este prea tarziu.
respect
cu 1 an în urmă (03.12.2023)Asa ar trebui prin toate orasele… Incet incet poate reusim sa reparam noi baschetul romanesc daca cei de sus urmaresc doar interesele proprii… ca lasa oricum iau ce vreau si urmatorul sa se descurce. Hai Romania!
absurd si penibil
cu 1 an în urmă (04.12.2023)ca si iubitor de sport consider ca la reusita unei intreceri sportive contribuie atat protagonistii din teren, cat si cei din tribune ... de aceea, mereu am privit cu simpatie echipele care au in jurul lor o masa semnificativa de suporteri, cum este si cazul sibiului ...
insa ceea ce am vazut sambata mi s-a parut de-a dreptul absurd si penibil ... in conditiile in care era evident chiar de pe luna ca arbitrii fluierau intr-o directie, sa scandezi impotriva lui sere, cand echipa lui era dezavantajata, e total absurd ... iar ”scandarile” de fapt sa fie injuraturi, asta e deja penibil ... nu stiu daca modul de exprimare al ”baietilor inflacarati” din galerie este insusit si agreat de intreaga masa de suporteri sibieni, insa daca este asa, lucrurile arata trist la sibiu ...
realist vorbind, diferenta din teren a fost evidenta ... oradea nu a fortat decat a fost necesar, iar in unele momente a tratat cu lejeritate meciul, preferand unele ”floricele” (mai ales neal) in situatii de finalizare clare, care imediat s-au intors impotriva noastra ...
Dar de ce?
cu 1 an în urmă (04.12.2023)Sunt cei de la Sibiu asa suparati pe Sere?
sere si sibiu
cu 1 an în urmă (05.12.2023)ihainte de a ajunge galeria Sibiului la Oradea, in sala veche, galeria oaspetilor avea loc rezervat deasupra bancii de rezerve a oaspetilor. Dar au venit sibienii si au inceput sa injure sa scuipe, iar in pauza la rind la chiosc cautau scandal cu restul suporterilor, dupa care suporterii oaspeti au fost inghesuiti in cele 2 riduri de scaune de deasupra cosurilor. poate de aia sunt suparati, dar asa ca sa stie si restul oaspetilor care au ajuns inghesuiti cui sa multumesca
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!