Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

CSU Sibiu își respectă statutul de favorită și câștigă împotriva lui CSM Constanța

CSU Sibiu își respectă statutul de favorită și câștigă împotriva lui CSM Constanța

CSU Sibiu a bifat al cincilea succes în ultimele șase partide în Liga Națională de Baschet Masculin, după un meci controlat aproape în totalitate. Gruparea de la malul Cibinului a trecut fără prea mari probleme de CSM Constanța cu 100-91 și ajunge astfel la un bilanț de 11-16, în timp ce marinarii rămân cu patru victorii și 23 de înfrângeri.

CSU Sibiu: Mateo Colak, Ahmad Rand, Filip Adamovic, Jalon Pipkins, Anastasios Zetos
CSM Constanța: Sean East, AuDiese Toney, Tyler Stevenson, Alin Andrieș, Vitalie Bălan

East a deblocat tabela în debutul confruntării cu o reușită pe pătrundere adusă pentru constănțeni. Rand a revenit cu replica în favoarea taberei oaspete, semnând un coș din interior, iar mai apoi marcând spectaculos de afară. East a continuat să aducă puncte pentru echipa sa și a ieșit la rampă de această dată de la linia de pedeapsă, cu trei puncte fără răspuns. Gruparea de la malul Cibinului a turat motoarele în următoarea parte a jocului și a pus pe tabelă un parțial de 6-0. Toney le-a tăiat elanul cu un and-one, înainte ca Drăgan să semneze un coș de toată frumusețea de la mare distanță, iar mai apoi Adamovic să vină cu două puncte. Stevenson a mai liniștit apele cu un coș din interior, dar Pratt și Colak au avut alte planuri, mărind ecartul până la double-digits grație a patru puncte consecutive. Gribinic a stabilit scorul primului act printr-o triplă la 28-17.

Toney a punctat primul în debutul actului secund cu un dunk de senzație. Adamovic nu a lăsat garda jos și a scuturat plasa de la mare distanță pentru Sibiu, urmat la câteva secunde de Pipkins, care a adăugat două puncte de la libere. East s-a străduit pentru a mai liniști apele, dar Drăgan a avut alte planuri și a continuat să mărească ecartul, care a ajuns până la 16 puncte. Stevenson și East au reușit să mai taie din diferență printr-un parțial de 8-2. Pratt nu i-a lăsat pentru prea mult să spere și a marcat chiar în potriva fostei sale echipe două triple, între care Stevenson a adăugat două puncte. Formația de la malul mării a continuat să nu se regăsească pe parchet și a intrat la pauza mare într-un dezavantaj de două cifre, 51-41.

La revenirea de la vestiare, East a spart gheața cu o reușită din spațiul de trei secunde, însă nici Rand nu a cedat ușor și i-a replicat cu două puncte. Stevenson, împreună cu East, au readus speranțele în dreptul echipei oaspete cu patru puncte consecutive, care lăsau o diferență de doar două posesii. Colak nu i-a putut lăsa pe propriii suporteri prea mult fără puncte și le-a oferit un coș frumos pe pătrundere. Andrieș și Toney au continuat să diminueze din diferență cu alte două reușite fără răspuns. Colak a fost la înălțime, punctând în primă fază de la libere, iar mai apoi de afară. Gribinic, East și Toney au semnat următoarele nouă puncte ale întâlnirii pentru o diferență de doar două puncte. Adamovic, ajutat de Pratt, au înscris ultimele cinci puncte înaintea ultimelor 10 minute, la un scor de 72-67.

Colak a marcat primele două puncte în ultimul act de la linia de pedeapsă. Andrieș și East au făcut spectacol pentru Constanța cu două triple care readuceau echilibrul în meci. Ardelenii au pus pe tabelă un parțial de 6-0, inițiat de Colak și finalizat de Drăgan și Pipkins. Stevenson a adăugat două puncte în încercarea de a mai liniști apele. Adamovic nu a ezitat când a găsit spațiul și a profitat de acesta, scuturând plasa de afară. Pentru echipa antrenată de Tomas Rinkevicius, emoțiile aveau să se risipească puțin mai târziu, cu două aruncări perfecte de afară reușite de Adamovic, iar pe final Colak a atins borna de 100 de puncte și scorul final la 100-91.

Mateo Colak a fost MVP-ul întâlnirii, reușind 26 de puncte, 9 recuperări și 6 assist-uri. Filip Adamovic l-a urmat, adăugând 26 de puncte și 5 recuperări. Pentru CSM Constanța, Sean East a semnat 40 de puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive, iar Tyler Stevenson a fost în double-double cu 21 puncte și 14 recuperări.

În următoarea etapă din campionat, CSU Sibiu va juca în deplasare în Capitală cu Rapid București, în timp ce CSM Constanța va primi vizita celor de la Corona Brașov.

*Foto: Facebook/CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!