Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
BC CSU Sibiu s-a impus pe terenul lui CSM Galați, scor 105-94 la capătul unei reprize de prelungiri, miercuri seara (23.03), în etapa a 25-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Sibienii au gestionat mai bine perioada suplimentară.
Dunărenii au început duelul în formula Masters, Milon, Brewton, Stan și Sturanovic, iar oaspeții au replicat cu un prim 5 alcătuit din Blake, Rotaru, Pratt, Padgett și McGrew.
CSM Galați a replicat după reușita lui Blake, care a deschis scorul, venind cu un run apoi pentru a face 7-2, McGrew oprind seria bună cu o triplă. CSU Sibiu a tăiat handicapul la un singur punct, Milon refăcând un ecart de două posesii la jumătatea parțialului de debut și Masters a pătruns cu precizie pentru 14-8. A urmat rândul sibienilor să prindă o serie de puncte la rând și Tohătan își ducea echipa în față prin liberele precise pentru 17-16, apoi primele 10 minute terminându-se cu câte două reușite din partea lui Sturanovic și Schaftenaar, avantajul rămânând la Sibiu, 22-20.
Gazdele au putut egala imediat situația de pe tabelă în startul sfertului al doilea, apoi Vlad a fost precis de la distanță și se făcea 25-22, la fel răspunzând și Schaftenaar, dar pe următorul atac Galbreath o ținea în față pe CSM Galați, 28-25. Scorul s-a modificat cu reușita lui Milon din căciulă, după ce ambele formații au irosit câteva atacuri, apoi Schaftenaar a fost din nou precis de la distanță și Sibiul conducea cu 31-30. Mirel Dragoste a beneficiat de două libere pentru un antisportiv încasat de Stan (34-30), trupa de pe Cibin ratând posibilitatea de a se desprinde în continuare apoi și Galațiul a replicat cu cinci puncte la rând, serie oprită de reușita lui Uță (36-35). S-a mers cap la cap până la pauza întâlnirii, intrându-se cu 46-43 la cabine pentru amfitrioni, cu reușita din colțul terenului pe sirenă semnată de Brewton.
CSM Galați avea peste 60% procentaj din acțiune în prima repriză, cu 6/9 de la distanță, zonă din care Sibiul stătea cu 33%. Vizitatorii aveau mai multe recuperări (20-13), dar au și pierdut mai multe posesii (6-4), iar după 7-0 în sfertul inaugural la punctele marcate pe contraatac, CSU Sibiu era condusă cu 10-8 la acest detaliu la pauză.
Avantajul a rămas de partea gălățenilor în primele două minute de la reluare și Masters a punctat pentru 50-47, pe atacul imediat următor Tamulis reducând ecartul la un singur punct. CSM Galați a putut merge la 54-49, apoi tot Masters și-a continuat perioada cu coșuri la rând pentru a menține ecartul de două posesii, înainte de lay-up-ul lui Tohătan, iar Tamulis a contribuit cu o triplă și un assist pentru Blake, CSU Sibiu revenind la conducere (58-57). Gazdele au putut să întoarcă și cu un run de 7-2 conduceau la două posesii, apoi Sibiul a egalat iar cu dunk-ul lui Uță (64-64), sfertul trei terminându-se cu 68-66 pentru Galați.
Echilibrul s-a menținut în startul sfertului patru, Brewton încasând un tehnic după ce a înscris pentru 72-70 și după trei libere, prin Blake și Padgett, Sibiul făcea 73-72. Un fault tehnic a primit și Dragoste, egalitatea fiind restabilită de Masters cu libera acordată, după care oaspeții au pus două posesii între (77-73), dar avantajul a dispărut rapid și CSM Galați ajungea la 78-77. „Vulturii” au întors și de această dată, Uță finalizând un three-point play (82-78), dar a irosit oportunitatea să-și ducă echipa la +5, Galbreath punctând peste câteva posesii la 84-84. McGrew a punctat din pasa lui Blake cu 19 secunde până la final, pe următorul atac Masters egalând, CSU Sibiu irosind ultima aruncare și s-a intrat în prelungiri, după 88-88 după 40 de minute.
Galben-albaștrii s-au putut duce la două posesii în față și Uță a făcut 96-90 și ulterior cu tripla lui Blake s-a ajuns la +7 în dreptul Sibiului. Justas Tamulis a ajutat trupa de pe Cibin să depășească borna celor 100 de puncte marcate și făcea 102-92, scor la care Florin Nini a cerut time-out, în cele din urmă „vulturii” câștigând cu 105-94.
Cu acest succes, CSU Sibiu ajunge la 12-12 bilanț în LNBM, iar CSM Galați coboară la 5-20. Formația lui Miguel Angel Hoyo o să primească vizita Rapidului, iar gălățenii se vor deplasa la Timișoara.
Rareș Uță a contribuit cu 22 de puncte (10/11 din acțiune) și 6 recuperări la victoria Sibiului, urmat de Javion Blake (19 puncte). Matt Milon (24 de puncte, 6 recuperări) și Maksim Sturanovic (20 de puncte) au fost principalii marcatori pentru CSM Galați.
*foto: Facebook BC CSU Sibiu
2 comentarii la aceasta stire:
Mda
cu 3 ani în urmă (24.03.2022)Meci în deplasare devenit deja marcă înregistrată.
Fără gram de intensitate defensivă, cu un aer de vacanță, cu decizii stranii în teren și pe bancă. Cu o mână de ajutor dată de arbitrii în Sf 4, am ajuns în prelungiri unde Galațiul nu a mai avut benzină.
Și uite-așa, cu câteva victorii norocoase și ajutați de faptul că celelalte contracandidate sunt chiar mai slabe, avem șanse mari la unul din ultimele 2 locuri de playoff...
Am încercat
cu 3 ani în urmă (24.03.2022)O aroganță, se pare totuși că primul 5 (hai 6) este superior...
De multe ori mai ales în deplasare jucam fără presiune (deși o înfrângere astăzi adio play-off)
Avem o trupă de romani bună pentru sezonul acesta," dincolo" nu ne-am făcut bine echipa (prefer să nu dau nume)
Așteptăm sezonul viitor...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!