| Minute | 29:04 |
| Puncte | 27 |
| Pase decisive | 8 |
| Recuperari | 10 |
| Eficienta | 43 |
Un nou episod al rivalității dintre FC Argeș și CS Vâlcea s-a încheiat cu un succes al Lupilor Negri. Pe teren străin, elevii lui Ciprian Enache au ieșit triumfători după un duel extrem de echilibrat și un final aprins de meci. Vâlcenii urcă la 13-8 în clasament și îi egalează pe piteșteni în clasament, aceștia situându-se la un bilanț de 13-8. Scorul final, 82-85, a fost stabilit de tripla lui Pinckney.
Vulturii au început seara cu Dimitrius Underwood, Nicolas Vanel, Marcus Thornton, Kendall Lewis și Cătălin Baciu. Ciprian Enache i-a titularizat la Vâlcea pe Manu Lecomte, Bryn Forbes, Amedeo Casale, Titus Nicoară și Deandre Pinckney.
Startul de meci a fost echilibrat, iar după trei minute de coșuri venit exclusiv din interiorul semicercului, scorul era 6-6. Underwood a spart gheața de la distanță și a primit instant replica de la Casale. Lecomte a adus-o pe Vâlcea pentru prima oară în avantaj, dar Maxwell a egalat la câteva secunde după ce a venit de pe bancă și a semnat apoi și o reușită de afară. Cele două ofensive au rămas fierbinți, în special cea a vâlcenilor. Ivory și Uță au făcut diferența în finalul sfertului, încheiat cu 25-30 pentru Lupii Negri.
Gabriel a dus pentru prima oară diferența în double-digits cu cinci puncte consecutive. Maxwell a răspuns de la distanță, iar Ciotlăuș a adus-o pe FC Argeș la două posesii. Uță a calmat apele cu un floater. Lewis a tăiat din deficit cu un and-one peste Gabriel, iar Underwood cu cinci puncte la rând reușea să egaleze la 39, forțând un timeout din partea oaspeților. Același Underwood și-a continuat evoluția și a adus-o pe FC Argeș în avantaj la intrarea la cabine: 48-46.
Forbes a egalat rapid în startul reprizei secunde. Thornton și Baciu au adus trei puncte pentru alb-violeți, înainte ca Lecomte să egaleze cu o triplă. Au urmat mai multe momente de secetă ofensivă pentru ambele părți, înainte ca Baciu să finalizeze o pasă a lui Thornton. Forbes a revenit și a egalat cu un floater, iar cele două ofensive au fost deblocate. Argeșenii s-au dus la două posesii, prin Vanel și Lewis. Uță și Nicoară și-au readus echipa în joc. Maxwell a semnat o nouă triplă pentru a își scoate echipa din impas, dar Tohătan a replicat pe măsură. Sfertul decisiv se anunța unul de foc, scorul fiind 64-62.
Sfertul al patrulea a debutat cu coșul de la semi-distanță al lui Șomăcescu. Gabriel a pedepsit apărarea în zonă a adversarilor cu un coș de trei din zero grade. Lecomte i-a urmat exemplul și Vâlcea a revenit în față. Lewis a animat atmosfera cu un and-one din interior. Bătălia a continuat cu o reușită foarte similară a lui Uță, dar a ratat libera suplimentară și i-a permis lui Șomăcescu să o aducă la conducere pe FC Argeș. Tohătan a răsturnat balanța cu o nouă triplă. Oltenii au avut ocazia să se distanțeze, dar Forbes a ratat-o și Baciu a egalat la 75 pentru a forța timeout-ul lui Enache. Pinckney a rupt echilibrul pentru moment, dar a fost penalizat apoi cu un fault anti-sportiv. Vulturii nu au profitat și au marcat un singur punct în posesia rezultată. Forbes a rupt echilibrul cu prima sa triplă din meci. Thornton i-a răspuns pe măsură și a dus scorul la 81-80. După mai multe bătălii de la linia de libere, coșul victoriei a fost semnat de Gabriel, din spatele arcului de cerc. Scorul final a fost 82-85.
Pentru FC Argeș urmează o deplasare de foc, pe terenul lui CSO Voluntari. CS Vâlcea joacă acasă, în compania lui Rapid București.
*foto: Instagram/@pinphoto.ro
1 comentariu la aceasta stire:
Mda
cu 11 ore în urmă (14.03.2026) RaspundeVâlcea, 13-8....
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!