Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Dorin Pintea: "Încercăm să remediem problemele, dar mi-aș dori să câștigăm și turneul"

Paul Olar

Paul Olar
11.09.2013

Deși s-a confruntat cu câteva probleme de efectiv, Dorin Pintea a reușit să-și facă o idee despre cum vor arăta elevii săi în sezonul 2013/2014. "Bobo" a fost prezent azi la conferința de presă susținută de gruparea de la malul Someșului, tehnicianul vorbind despre aportul clujenilor în ultima perioadă.

"La turneul de la Sibiu și cel din Serbia, prima mea nemulțumire este că nu am putut să folosim toți jucătorii datorită a diferite motive, de sănătate și familie. Am disputat doar primul meci în formulă  și referitor la aceasta,  am încercat pe decursul celor șapte partide mai multe formule de echipă, rulând toți jucătorii. Sunt mulțumit de fiecare în parte, nu voi menționa niciunul. Fiecare și-a făcut datoria cât a fost în teren și atât cât a putut. "

Totodată, conform spuselor lui Pintea, "alb-negrii" vor avea indisponibili și la Turneul City Cup de la Cluj, ce va debuta joi.

"Nu voi putea introduce chiar toți sportivii, dar sper ca la a doua confruntare de la City Cup să am tot lotul la dispoziție, mai puțin Alex Pop, care este pe tratament cu antibiotice. Mâine va sosi și Darius Hargrove, deoarece a fost nevoit, soția sa născând. Deci mâine nu va juca Darius, însă sper ca de vineri să intre și el în programul nostru. Acest turneu va fi o ultimă repetiție înainte de campionat și Cupa României. Pentru mine, orice meci este important și ne dorim să câștigăm. Nu ne gândim la ce va fi peste o săptămână, două, trei, patru, ci doar la următoarea confruntare. Încercăm să remediem problemele din Serbia, dar în același timp mi-aș dori să câștigăm turneul și totul în viitor."

Referitor la noua stagiune a Ligii Naționale, unde vor lua startul doar 14 combatante, antrenorul ardelean a precizat următoarele:

"Important este că din acest moment, toate cele 14 echipe sunt valoroase. Așa că nu poți să spui că există o etapă mai ușoară. Orice meci este important și dificil, grupările fiind de valori asemănătoare."

În fine, Pintea a negat zvonul legat de o posibilă cerere a clubului CS Universitatea de a împrumuta pentru unele etape sportivii mai tineri de la "U"-BT Mobitelco.

"Nu pot să vă dau informații despre ce se întâmplă la clubul Universitatea. Ce pot să vă spun este că jucătorii noștri nu au fost solicitați să evolueze la echipa a doua. Nu avem baschetbaliști nici de la seniori, nici de la juniori, ce să meargă acolo. A fost decizia clubului de a reactiva secția de baschet și nu pot să o comentez."

*Foto: Silviu Cristea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!