Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Emi Cățe, un nou joc bun pentru U-BT: „Pur și simplu mi-am făcut datoria”

Emi Cățe, un nou joc bun pentru U-BT: „Pur și simplu mi-am făcut datoria”

U-BT Cluj-Napoca a primit sâmbătă, 1 aprilie, vizita lui CSM Constanța, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. După un prim sfert echilibrat, ardelenii au preluat inițiativa și au câștigat cu 90 la 59.

Emanuel Cățe a fost unul din cei trei jucători ai clujenilor care a terminat cu un indice al eficienței de +26. Ceilalți doi au fost Stefan Bircevic (18 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive) și Kasey Shepherd (15 puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive).

Cățe a adunat 21 de puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive și 4 capace. Iată ce a declarat pivotul alb-negrilor în legătură cu prestația sa individuală și cu faptul că i-a fost strigat numele de către fanii din BTarena:

Pur și simplu mi-am făcut datoria, ca de-obicei, pentru echipă și s-a nimerit o zi mai bună din punct de vedere individual. Mă bucur că am câștigat. E o recunoștință foarte bună pentru efortul nostru, ca jucători. Simțim că munca ne este răsplătită. Aportul fanilor este cel mai important și ne dă aripi pentru a munci în continuare și pentru a evolua ca jucători și echipă.

Alb-negrii au avut 28 de pase decisive în duelul cu CSM Constanța, iar Cățe a vorbit despre cât de important este acest capitol pentru echipa sa:

Contează foarte mult. Dacă reușim să menținem același joc...Cele mai importante sunt relațiile umane între jucători, între membrii staff-ului și, dacă asta se reflectă în teren, vom avea șanse mult mai mari să câștigăm titlul. Asta ne dorim, în primul rând, și pentru asta luptăm.

U-BT Cluj-Napoca a disputat miercuri, 29 martie, ultimul joc din această ediție a 7DAYS EuroCup, urmând ca de-acum înainte să se concentreze pe campionat.

„Într-adevăr, s-a terminat aventura noastră în EuroCup. Acum rămâne ultimul obiectiv al sezonului pe care dorim să-l fructificăm. Punem toate eforturile noastre spre această direcție”, a spus liderul naționalei României.

Marți, 4 aprilie, campioana en-titre joacă pe terenul lui CSO Voluntari, iar vineri, 7 aprilie, primește vizita lui CSM Oradea.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • pipzn :

    Un
    jucator pe care as vrea sa il vad in echipa lui "U" cat mai mult posibil. Iar daca pentru cariera lui va fi mai bine sa mearga intr-un campionat puternic sper doar ca nu va alege ca Tarolis (in prima faza) sa mearga la o echipa din jumatatea inferioara a clasamentului. "Junioratul" s-a terminat

    cu 2 ani în urmă (02.04.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!