| Minute | 29:04 |
| Puncte | 27 |
| Pase decisive | 8 |
| Recuperari | 10 |
| Eficienta | 43 |
CSO Voluntari o va întâlni pe Dziki Varșovia în semifinalele din European North Basketball League. Clubul de la marginea Capitalei va lupta pentru a treia calificare consecutivă în ultimul act al competiției.
Cu câteva ore înaintea duelului din Germania, site-ul nostru a stat de vorbă cu antrenorul principal al lui CSO Voluntari, Dan Ioan, care ne-a prefațat meciul cu Dziki Varșovia și ne-a vorbit despre încărcătura unui meci decisiv.
„Ne bucurăm că luăm din nou parte la Final 4. Am muncit mult pentru a ajunge aici, iar calificarea a venit ca o răsplată a efortului depus pe parcursul acestui sezon”, a început antrenorul lui Voluntari.
Va fi al doilea meci direct din istorie dintre cele două echipe, după ce CSO Voluntari s-a impus tot în ENBL în toamna anului 2024 la o diferență de nu mai puțin de 20 de puncte (103-83), în Sala „Gabriela Szabo”.
„În ceea ce ne privește, avem un nucleu de jucători care a fost pe teren și la partida de pe teren propriu de acum mai bine de un an, față de doar un component al lotului adversarilor.
Acest aspect cred că este mai puțin relevant, întrucât ambele echipe prezintă noutăți, atât la nivelul calităților individuale ale jucătorilor, cât și în anumite aspecte tactice. Meciul de mâine va fi unul decisiv, care va trimite una din cele două echipe în finală, astfel că și încărcătura va fi una cu totul diferită”.
Voluntari este la un meci distanță de a ajunge din nou în ultimul act al competiției pentru al treilea an la rând. Clubul de la marginea Capitalei a luat drumul European North Basketball League din vara anului 2023 și, până în prezent, nu a ratat niciodată calificarea în finală.
„Cu siguranță ne dorim să ajungem din nou în finală. Va fi foarte important să fim concentrați în execuție, pregătiți pentru duelul fizic de sub panouri, dar în același timp îmi doresc ca băieții să nu aibă ezitări și să se bucure de baschet”, a spus Dan Ioan pentru Baschet.ro.
Confruntarea dintre CSO Voluntari și Dziki Varșovia va avea loc miercuri, 22 aprilie, de la ora 18:00, în Germania, în sala Stadthalle Weissenfels, și va putea fi urmărit pe Metropola TV și canalul de YouTube al competiției.
*Foto: Facebook/CSO Voluntari
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!