Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Hristu Șapera, antrenorul principal al echipei CSM București, evaluează - pentru cititorii TotalBaschet - parcursul reprezentantei capitalei în sezonul regulat al ediției de campionat 2012/13 și prefațează seria cu BC Mureș, din primul tur al playoff-ului aceleiași competiții.
Cum evaluezi sezonul regulat al actualei ediții de campionat după încheierea lui din punct de vedere al echipei tale?
Pentru noi acest sezon regulat a fost extrem de complicat, dar am reusit sa-l gestionam asa cum trebuie. Am obtinut a doua calificare consecutiva in playoff din istoria clubului in poate cel mai echilibrat campionat care a fost vreodata in Romania. Pentru aceasta clasare am muncit mult si am trecut prin multe, iar din acest punct de vedere consider ca este cu atat mai meritorie.
Ce părere ai despre actuala ediție de campionat la modul general?
Cred ca in campionatul nostru s-a produs o nivelare a valorilor fara precedent, dar nu pot spune ca, fata de anii trecuti, a crescut si calitatea jocului. Totusi am avut parte de un sezon regulat imprevizibil cu multe surprize mai ales pentru spectatorii neavizati. Cred ca acest lucru genereaza emotie in jurul campionatului, dar pentru viitor trebuie sa aducem in plus mai mult profesionalism. Acesta este singurul mod in care vom putea genera progres.
Revenind la CSM București, din punct de vedere al structurii echipei ați avut două jumătăți complet diferite la capitolul oameni mari. În ce măsură a influențat acest lucru parcursul echipei și de asemenea în ce alcătuire consideri că ați fost mai competitivi?
Intr-adevar la nivelul pivotilor am fost nevoiti sa ne adaptam la tot felul de probleme. Din punctul meu de vedere am suferit foarte mult din cauza faptului a Santa a lipsit o perioada lunga de timp accidentat, iar Carutasu nu a putut evolua din acelasi motiv in multe meciuri la 100% din potential. Brian Morris ne-a adus o energie in joc si cred ca ne-a ajutat in anumite mecuri in acest campionat. Totusi eu cred ca el poate dezvolta un joc mai bun la interior si ma astept ca acest lucru sa se intample in playoff. Patterson este un jucator destul de tanar, cu un potential foarte bun, dar care trebuie sa demonstreze ca vrea sa joace. Acest lucru nu se poate intampla in meci ci prin implicare si determinare in antrenamente. Baschetul nu inseamna meciul, ci o munca zilnica de autodepasire la nivel individual si colectiv.
Nu este niciun secret, dovadă și anchetele lansate de publicații precum Gazeta Sporturilor, că CSM București a avut probleme financiare pe tot parcursul acestui sezon. Ce impact a avut acest lucru asupra echipei?
Intr-adevar au fost restante salariale mari. Jucatorii au ramas langa echipa si acest lucru este de apreciat. Cu toate acestea trebuie intelegem ca singurul venit al unui jucator profesionist este contractul pe care el si l-a negociat. Este foarte greu sa ceri ca el sa fie concentrat 100% la jobul lui in conditiile in care nu este remunerat pe o perioada lunga de timp. De asemenea este aproape imposibil sa capacitezi la potential maxim un jucator care a trait o instabilitate aproape tot sezonul indiferent daca aceasta problema s-a rezolvat. Totusi sunt convins ca baietii vor da maximul lor din acest moment in playoff.
Anumite echipe, sau reprezentanți ai unor echipe, au insinuat că CSM București nu merită locul ocupat în clasament. Ce părere ai despre acest lucru?
Nu pot decat sa le sugerez sa priveasca clasamentul si numarul de victorii care ne desparte dupa desfasurarea a 30 de meciuri.
În primul tur al playoff-ului întâlniți BC Mureș. În sezonul regulat ați împărțit victoriile cu această echipă. În ce măsură s-a schimbat situația față de cele două partide și pe cine avantajează faptul că se joacă în zile consecutive?
Muresul a avut un sezon fantastic. Joaca cu o energie debordanta si, chiar daca nu au cel mai complicat still de joc, sunt foarte greu de contracarat. Nu sunt intamplator pe primul loc si cred ca playofful ii prinde intr-un moment foarte bun. Cu siguranta nu este un match-up pe care cineva si-l poate dori, dar avem si noi atuurile noastre.
Playofful este un alt campionat si noi stim din experienta de anul trecut ca cine se adapteaza la aceste meciuri consecutive poate avea mult de castigat.
Cum este echipa din punct de vedere fizic la încheierea sezonului regulat și ce probleme medicale există în acest moment?
Ne lipsesc in continuare Urucatu, Boian si Vizitiu, dar, din fericire, jucatorii cu care am abordat aceasta a doua parte a campionatului sunt cu totii apti de joc. Martinic are o viroza puternica, motiv pentru care a absentat in meciul cu Sibiul, dar pana la ora meciului speram sa fie la 100% din potential.
Foto: Răzvan Păsărică (www.rpressport.ro)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!