Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Kevin Capers se va opera în SUA: „M-am bucurat de fiecare minut petrecut la Sibiu”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
21.10.2017

Accidentat în partida cu CSM Steaua EximBank, Kevin Capers a decis să meargă acasă, în Statele Unite ale Americii, pentru a se opera. Jucătorul de 24 de ani al lui BC CSU Sibiu a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la piciorul stâng în etapa a II-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, diagnostic care îl va ține departe de parchet o bună bucată de vreme.

Înainte  de a pleca în SUA, Capers a mers, vineri, la antrenamentul colegilor săi, în Sala Transilvania. Acesta urmează să fie investigat de medici și va fi supus unei intervenții chirurgicale, iar la Sibiu va reveni după ce se va recupera complet.

„Dr. Larry Padgett este cel care mă va opera, un medic renumit care colaborează cu mai multe spitale, inclusiv Heart of Florida Regional Medical Center și Winter Haven Hospital. Am decis să mă operez acasă, avându-mi familia aproape. Chiar dacă sunt de puțin timp la Sibiu, m-am bucurat de fiecare minut petrecut aici. Avem unii dintre cei mai devotați fani aici, un club și colegi de echipă extraordinari. Le doresc mult succes colegilor și sunt sigur că vor reuși să facă lucruri minunate. Promit să urmăresc fiecare meci”, a spus Kevin Capers.

Oficialii clubului sibian spun că jucătorul american a luat o decizie bună și speră că se va reface cât mai rapid.

„Kevin a făcut o serie de investigații în România și a fost văzut de mai mulți medici, dar în final jucătorul a decis să plece în Statele Unite pentru intervenția chirurgicală. Credem că este cea mai bună decizie și sperăm ca refacerea să fie cât mai rapidă. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cu toții înapoi, în sânul echipei”, a spus Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.

După intervenția chirurgicală, Capers va urma un amplu program de recuperare și doar apoi va putea reveni la antrenamente.

 

*foto: csusibiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!