Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Similar sezonului precedent, Energia Rovinari se situează la jumătatea sezonului regulat sub linia imaginară care desparte echipele ce avansează în playoff și cele care nu au acest privilegiu. Mai mult, gorjenii au suferit șapte înfrângeri în turul campionatului, număr identic cu înfrângerile suferite până în acest punct al sezonului precedent.
În sezonul trecut formația pregătită de către Slobodan Nikolic l-a readus în retur pe Porter Troupe, un jucător cu o aruncare excelentă și un fizic foarte bun pentru pozițiile 1-2. El a avut un impact imediat și gorjenii au terminat sezonul regulat între primele opt echipe ale campionatului.
După încheierea sezonului precedent, formația din Târgu Jiu a operat câteva modificări. Din rotația de bază au fost păstrați Steffel, Darby, Nikolic și Mocanu, alături de jucătorii care fac parte din lot, dar nu beneficiază de prea multe minute de joc, precum Alionescu și Gliga.
În locul celor plecați a revenit Robert Giles și au fost aduși Stefan Atanackovic, Flavius Lăpuște, Adrian Roșu respectiv Rashaad Singleton. După ce a efectuat presezonul cu cel din urmă și a participat la turneul de cupă cu pivotul american, s-a decis asupra renunțării la acest jucător. În schimb a fost adus Darko Vujacic, un jucător de alt post și cu totul alt profil față de cel la care s-a renunțat. Astfel, Energia Rovinari a parcurs turul de campionat având un singur jucător clasic de poziția 5.
După eliminarea din cupă, acolo unde a învins doar pe BC Miercurea Ciuc, pierzând pe mâna echipelor care la încheierea anului 2012 ocupă primele două poziții în campionat, Energia Rovinari a început excelent sezonul regulat. A bifat trei victorii în tot atâtea meciuri, incluzând un nou succes asupra lui BC Timișoara, nimeni alta decât vicecampioana țării.
Lucrurile nu au continuat la fel de bine, însă era oarecum de așteptat ținând cont de faptul că printre adversari s-au numărat două dintre marile favorite la cucerirea titlului de campioană în acest sezon competițional. A surprins însă eșecul de la Timișoara, suferit pe mâna lui Timba. Lucru care a venit să confirme într-o oarecare măsură cât de imprevizibilă este această echipă a Energiei Rovinari.
De fapt imprevizibilitatea aceasta se datorează atât concepției după care se ghidează antrenorul și a modului în care își folosește jucătorii, respectiv faptului că nu a avut acoperite toate posturile cum se cuvine, motiv pentru care suprasolicitarea unor jucători a condus la inconstanță și de aici au rezultat jocurile și rezultatele oscilante.
Așa a funcționat tot sezonul 2012/13 până la această dată pentru Energia. După trei înfrângeri consecutive au urmat patru victorii, incluzând două rezultate importante, împotriva lui BC Mureș, respectiv CSM București, rivale în cursa pentru calificarea în playoff. Apoi, a urmat o serie de patru înfrângeri succesive, toate împotriva unor echipe cu obiectiv similar gorjenilor în acest sezon. Practic anul 2012 s-a terminat cu o victorie normală, asupra lui Dinamo București.
În cadrul primei jumătăți de sezon Energia Rovinari a mizat pe Louis Darby și a beneficiat de contribuții extrem de solide din punct de vedere statistic din partea suprasolicitatului David Steffel. Jucătorii mai vechi și-au primit minutele și încrederea din partea antrenorului. Singura excepție în acest sens a fost Viorel Mocanu. Veteranul jucător autohton al Energiei a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren aproximativ două luni de zile.
În schimb, noile achiziții nu au excelat. Pe lângă concedierea mult prea timpurie a lui Singleton, Energia s-a despărțit, ce-i drept după ultimul meci din tur, de Atanackovic, Vujacic și Giles. Interesant este că niciunul dintre acești jucători nu și-a găsit un loc în această echipă. Motivele sunt greu de explicat, dar senzația este că Darby și Nikolic sunt prea dependenți de minge și în același timp au un rol prea dominant în faza ofensivă. E normal ca noile achiziții, mai ales atunci când nu sunt niște jucători care să strălucească din punct de vedere individual, să fie solicitate în primul rând pe faza defensivă. Însă rolul acestor jucători a fost minimalizat pe faza ofensivă, iar sarcinile lor la finalizare reduse spre minim.
Cert este că Energiei nu i-ar strica un joc mai mult axat pe acțiuni colective în faza de atac. Mingea staționează cam mult în preajma celor doi jucători enumerați și acest lucru devine previzibil, fiind dejucat de adversarii atenți la detaliile din jocul Energiei Rovinari.
Va fi interesant de urmărit ce se va întâmpla cu Energia Rovinari din retur. Un lucru e foarte sigur: va fi echipa cu cele mai multe noutăți între formațiile care și-au manifestat dorința de a se califica în playoff. Nicio altă formație nu a operat (și nici nu o va face până la 7 ianuarie 2013) mai mult de două modificări. Altfel spus, dacă pentru cele două posturi rămase încă descoperite nu vor fi aduși jucători care au mai trecut pe la Energia Rovinari, atunci ar putea exista probleme în ceea ce privește omogenizarea echipei. Desigur, acest proces ar putea fi mai scurt în condițiile în care vorbim despre o echipă cu un registru tactic nu foarte dezvoltat, în special din punct de vedere ofensiv.
Trebuie să notăm oficializarea unei prime legitimări pentru a doua parte a sezonului. Este vorba despre revenirea lui Jay Wisseh în România. A celui mai bun marcator al sezonului precedent. Cert este că vorbim despre un jucător capabil să marcheze mult și foarte mult. Viteza este jocul lui. Însă nu și un joc foarte dezvoltat din punct de vedere al implicării colegilor săi. Ceea ce nu ar trebui să fie o problemă pentru Rovinari. Este interesant deurmărit în ce măsură i se va găsi loc în această formație, cu mențiunea că are deja doi jucători care domină mingea. La prima vedere am putea spune că nu ar fi exclus să apară probleme de comunicare, de conviețuire. Dar, tot așa e posibil ca lucrurile să funcționeze pentru gorjeni. Depinde și de statutul pe care îl va avea Wisseh în această echipă.
De notat că Energia Rovinari trebuie să aducă în mod obligatoriu o rezervă pentru Steffel. E de-a dreptul imposibil să joci un sezon întreg cu un singur jucător pe poziția 5. Vorbim despre postul cel mai solicitant din punct de vedere fizic. Și în același timp, cehul nu este cel mai rezistent și puternic baschetbalist la acest capitol.
Cert este că Nikolic are destule de pus la punct în timp record. Iar programul nu îl ajută prea mult în condițiile în care Energia Rovinari va avea parte numai de deplasări infernale.
Foto: Viorel Carțiș
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!