Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Momente tensionate în finalul meciului dintre FC Argeș Basketball și Corona Brașov

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
14.12.2024

Momente tensionate în finalul meciului dintre FC Argeș Basketball și Corona Brașov

FC Argeș Basketball a rămas pe panta ascendentă din ultimele săptămâni și a obținut un nou succes în Liga Națională de Baschet Masculin, al cincilea în ultimele șase etape, în fața celor de la Corona Brașov. Scorul disputei din Trivale a fost 84-72.

Deși meciul a fost unul liniștit în bună măsură, datorită avansului confortabil de care au dispus vulturii, finalul avea să fie unul extrem de aprins, în urma unui clinci între jucătorii celor două formații.

Totul a pornit de la o intercepție a lui Kyndahl Hill. Acesta a plecat în tranziție, unde l-a găsit pe Tudor Fometescu, care a pătruns spre inel. Acolo, el l-a întâlnit pe Tudor Gîrbea, care l-a faultat agresiv, fără o intenție clară de a juca mingea.

Zach Smith a fost primul care a reacționat. Acesta a mers direct către Gîrbea, pe care l-a împins pe parchet. Între timp, Fometescu s-a ridicat și s-a dus către jucătorul care l-a pus la podea. A fost nevoie de staff-ul tehnic al piteștenilor pentru a îl calma pe Tudor.

Principalul mediator al acestui conflict a fost Nikola Jevtovic. Pivotul brașovenilor și fost jucător la FC Argeș, s-a plasat în mijlocul grupului de baschetbaliști strânși în jurul lui Tudor Gîrbea și i-a liniștit pe fiecare în parte.

După aproape 10 minute, brigada de arbitri formată din Ciprian Stoica, Vlad Cotrobaș și Amalia Marchiș a luat o decizie cu privire la sancțiunile acordate. Zach Smith,și Tudor Gîrbea au fost sancționați cu fault anti-sportiv, Tudor Fometescu a fost penalizat cu un fault tehnic, la fel și ambele bănci tehnice.

*foto: Facebook/FC Argeș Basketball

3 comentarii la aceasta stire:
  • pipzn :

    ?
    "FC Argeș Basketball a rămas pe panta ascendentă din ultimele săptămâni și a obținut un nou succes în Liga Națională de Baschet Masculin, al șaselea în ultimele cinci etape, "

    Ma gandesc ca, eventual, al cincilea succes in ultimele 6 etape.

    cu 5 luni în urmă (15.12.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    descultii
    de garbea si fome junior, in loc sa si vada de baschet, se tin de scandaluri. au rezolvat baschetul, nu mai au loc de progres si acum se concentreaza pe faima si glorie prin orice mijloace :)))

    cu 5 luni în urmă (16.12.2024)
    • Stefan Alexandru:

      Fometescu și Garbea
      Garbea, ca si coechipierii sai si cu Bascoveanu in frunte, sunt doar frustrați ca in deplasare nu li se leaga nimic in joc si adversarul e mereu mai bun. Tot meciul a fost nepermis de agresiv, cu faulturi la limita sportivitatii, din partea mai multora, nu doar Garbea. Iar arbitrii s-au făcut ca nu au văzut unele faze. Daca ai dat 2 antisportive si Corona continua sa mai faca, nu mai fluieri ca deja ai fluierat 2? Faze evidente, pana si pe FRB TV se vedea perfect. Eu unul sunt satul, de la Corona nu am pretenții, dar brigada de arbitri trebuie sa isi faca treaba ca in regulament indiferent de atitudinea adversarului.
      Fometescu mai are de învățat cum sa isi gestioneze nervii, a avut noroc ca nu l-au eliminat din meci desi asta ar fi fost decizia corecta, însă cred ca i s-a luat de clasicul joc 5v8. Asa din senin nu se apuca să se ia la n bătaie cu nimeni, desi mai bine ar fi împărțit pumni lui Stoica si nu lui Garbea.

      cu 5 luni în urmă (16.12.2024)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!