Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Președintele emerit a formaţiei Gaz Metan Mediaș, domnul Octavian Șerban, a vorbit într-un scurt interviu despre actuala situației a echipei de pe Târnava Mare și despre ce se va întâmpla cu acest club în sezonul care urmează.
Pentru început aș dori să vă întreb despre situația echipei Gaz Metan?
Eu ştiu că suntem înscriși în campionatul național 2012-2013, deasemenea în EuroChallenge o să participăm și urmează urmează să ne înscriem, deci totul este în regulă până acum.
S-au vehiculat multe despre Gaz Metan chiar o desfiinţare, de unde credeți că a venit această polemică?
Nu știu de unde a venit, eu sincer nici nu am auzit și nici nu cred această chestie, pentru că un centru de baschet care s-a înfiinţat greu, și o echipă care ajuns la un asemenea nivel și asemenea performanțe, care nu a făcut nimic altceva decât să ridice clubul Gaz Metan Mediaș pe un loc fruntaș în ierarhia baschetului românesc și internațional nu trebuie vehiculată o asemenea idee. Din punctul meu de vedere.
Credeți că a apărut o discrepanță între conducerea clubului și secția de baschet?
Nu, nu, nu cred pentru că deși conducerea clubului s-a schimbat datorită unor reorganizări a societăților Trangaz și Romgaz, dar nu, s-a schimbat președintele, în rest a rămas aceiași conducere. Într-adevăr am avut un manager foarte bun, Florin Munteanu, care a fost un punct pozitiv și o plăcere pentru noi să lucrăm cu el, dar deocamdată a renunțat la această funcție.
Pentru sezonul viitor ce obiective va avea echipa?
Pentru sezonul viitor nu putem vorbi încă de obiective pentru că nu avem încă bugetul, nu am format încă echipa. Iar când o să primim bugetul și o să discutăm concret de suma pe care o avem, putem să stabilim și obiectivele.
Staff-ul tehnic va rămâne același, în principal vorbind despre domnul Marcel Țenter?
Chiar astăzi am discutat cu domnul Marcel Țenter, ne-am întâlnit, iar după cum bine știți el este și antrenorul echipei naționale de seniori, și înainte ca dânsul să plece la Oradea am discutat această problemă. Dânsul este hotărât să rămână la Mediaș pentru că aici se poate face performanță, în funcție de problemele organizatorice ale noastre, în funcție de bugetul pe care-l avem și în funcție de jucătorii pe care-i vom achiziționa. Dacă putem să facem față cu brio campionatului intern și să avem un obiectiv bun și în EuroChallenge probabil că va rămâne, altfel nu știu dacă va rămâne iar asta va depinde numai de dânsul.
Dumeavoastră sunteți mulțumit de ceea ce a realizat domnul Marcel Țenter?
Bineînțeles că sunt mulțumit, deci ni s-a împlinit obiectivul din Cupa României din sezonul trecut, în EuroChallenge ați văzut că am avut cea mai bună participare a unei echipe românești. Singurul inconvenient a fost acea clasare pe locul 4, am avut obiectiv 1-2, deci să jucăm finala. Așa nu s-a putut îndeplini datorită unor condiții, pe care probabil le știți și dumeavoastră. Jucători care au venit la noi au fost de certă valoare, dar datorită faptului că nu și-au primit drepturile contractuale la zi atunci au boicotat această ultimă fază a campionatului. Aceasta este părerea mea.
Dacă Gaz Metan va avea un buget bun, va fi un artizan al LNBM?
Eu sper să fie pentru că, în momentul în care a fost angajat cu contract domnul Marcel Țenter, s-a dorit ca primul an să fie de acomodare iar în acest an sperăm să tragem la titlu național. Acum au intervenit aceste probleme financiare și trebuie să vedem cum le putem rezolva și în funcție de buget vom stabili și obiectivul.
2 comentarii la aceasta stire:
jucatori?
cu 11 ani în urmă (26.06.2013) Raspundeantrenor da ,dar ce jucatori mai aveti sau veti aduce? stie cineva ce va fi la medias?
presedinte emerit!
cu 11 ani în urmă (26.06.2013) Raspundeexista si astfel de titluri in vai mama lui de baschet indigen? Daca a picat tata cum sa mai fie manager fiul,asta ar fi culmea!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!