Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
CSM Oradea a învins pe CSȘ Giurgiu, scor 80-78, la capătul unui meci în care s-au jucat două reprize de prelungiri. Partida a fost solicitantă pentru ambele protagoniste în condițiile în care ambele au avut probleme medicale și absenți de marcă.
Giurgiuvenii au intrat pe parchet cu doar patru jucători străini, în condițiile accidentărilor pe termen lung pentru Kevin Sims și Bryson McKenzie. De asemenea, echipa lui Chris Terrell nu dispune de foarte mulți jucători autohtoni cu experiență în primul eșalon, lucru care l-a forțat pe tehnicianul american să joace perioadă îndelungată cu oamenii de bază.
În schimb, Oradea a avut un singur absent, extrem de important de altfel - Sasha Topcov, însă a putut înscrie șase jucători străini pe foaia oficială. Totuși, bihorenii au avut mari probleme în acest meci.
De notat că CSȘ Giurgiu a jucat cu trei jucători în pragul descalificării de la jumătatea sfertului al 3-lea, însă orădenii nu au fost capabili să speculeze acest lucru. Ba mai mult, în actul al 3-lea echipa gazdă a realizat un parțial de 24-8, transformând un handicap de șapte puncte într-un avantaj de nouă lungimi.
CSM Oradea a revenit în meci pe parcursul sfertului al 4-lea. În această perioadă, respectiv în prelungiri, Cristian Achim a renunțat la formula convențională și a jucat fără pivot. De altfel, Oradea a rămas fără pivot pe parchet din minutul 28 al partidei. Oradea a jucat cu Franklin, Lupusavei, Dillon, Maric, Comagic, Stefanovic și Pesic în ultimele 22 minute de joc. Adică niciun jucător de poziția 5. Țibîrnă a revenit pe parchet în ultimele secunde din a doua repriză de prelungiri, după ce Pesic a fost descalificat. În prealabil fusese eliminat și Stefanovic.
Desigur, CSȘ Giurgiu nu a avut pivot clasic pe teren în condițiile în care Bryson McKenzie s-a accidentat grav. Terrell nu are niciun alt jucător clasic de poziția 5, având posibilitatea de a improviza cu Vlaicu, Ware sau chiar Melvin. Toți jucători de forță, însă nicidecum pivoți. Aceasta poate fi explicație deciziei lui Achim de a renunța la pivot în acest meci. Pe de altă parte, productivitatea celor doi pivoți sănătoși ai CSM-ului, Țibîrnă și Lazar, nu se apropie de cea a lui Topcov. Acesta poate fi un alt motiv.
Cert este că absența lui Sasha Topcov se resimte din plin în angrenajul echipei orădene. Una care mizează pe forța sârbului în defensivă, respectiv pe mobilitatea și capacitatea de a prinde mingea în spațiul de trei secunde pe faza ofensivă. Ideea este că jucători precum Țibîrnă sau Lazar pot să fie foarte utili în timp limitat de joc, însă e limpede că vor avea probleme în meciuri în care trebuie să joace mult. Iar dacă Topcov nu revine pe parchet CSM-ul va avea probleme serioase. Deja are.
Iată cum jocul colectiv, extrem de inteligent și de bine pus la punct poate să dea rateuri. Totul depinde de componentele pe care le ai la dispoziție. Jocul construit de Cristian Achim a funcționat cât timp pivotul de bază a fost sănătos. Ceilalți pivoți nu se potrivesc acestui sistem de joc, iar în timpul sezonului e infinit mai greu să-ți schimbi stilul de joc. Cu siguranță Țibîrnă și Lazar pot fi utili, dar e limpede că nu în modul în care este folosit Topcov. Și cu siguranță nu câte 30-35-40 de minute pe meci.
În momentul de față Oradea este vulnerabilă pentru simplul fapt că toți adversarii se pregătesc corespunzător și vor observa disfuncționalitatea din jocul CSM-ului, respectiv importanța absenței lui Topcov.
Foto: Andor Marton
6 comentarii la aceasta stire:
rezultat
cu 12 ani în urmă (01.03.2013) RaspundeOradea are probleme pe pozitia ca o consecinta a modului in care au fost tratati ceilalti jucatori care pot juca pe pozitia 5. Desi om de baza in rotatie, sezonul trecut, Lazar prinde foarte putine min. acum si se vede asta, este timorat si lipsit de incredere. Tibarna desi joaca bine in aparare, dupa parerea mea chiar mai bine decat Topchov, fiind mai mobil si dispunand de o alonja superioara, are putine mingi utile sub panou. Daca mai si greseste 1-2 s-a terminat, ceea ce nu este prea corect. Cred ca nu despre valoarea lui Topchov vorbim ci despre cum si cat este jucat si pus in valoare de coechipieri. Topchov este destul de lent si chiar lenes cateodata, urca greu la blocaje si este foarte eficient cand poate sa penduleze in spatiul de 3 sec. de multe ori la limita sanctionarii. Cat despre jocul in aparare sa vedem ce medii are la recuperari si capace !.
Parerea mea
cu 12 ani în urmă (01.03.2013) RaspundeParerea mea este ca problema nu e pozitia 5, ci cum il joaca coechipieri , in special maric si "vedeta"pesic care a dat 31 de pct cu giurgiu si la care trebuie sa ne inchinam dupa spusele unui anume c.c. de pe fb,respectiv de cate mingi utile primea sasha si cate primeste bogdan
Tibarna?
cu 12 ani în urmă (01.03.2013) RaspundeTibarna e superjucator ,daca nu va trebuie dati-l la Craiova!
Altfel,consider ca aveti un lot foarte bun si nu ar trebui sa i sa simta lipsa lui Topcov!...asa de tare!
Rezerve
cu 12 ani în urmă (01.03.2013) RaspundeCSM Oradea pe aceasta pozitie are 3 jucatori, la celelalte pozitii 1-2. Normal n-ar trebui sa existe probleme la aceasta pozitie, numai ca Tibarna joaca putin iar Lazar deloc cel putin pana acum. De acum incolo trebuiesc introduse pe teren cu rotatie intre ei. Si la blocaj pe Tibarna si Lazar am mai vazut capacind pe un adversar dar pe Topcov nu prea, poate ca nu mai asuma riscul la un fault.
Lazar!
cu 12 ani în urmă (01.03.2013) RaspundeSi Lazar imi place l-am vazut si la ultimul joc al Oradei cu Timba ,se misca bine!
rezolvare
cu 12 ani în urmă (01.03.2013) Raspundebai oameni buni achim are probleme?-fals>nu a jucat el cu pesici la giurgiu pe post de pivot>asadar solutia s-a gasit omul a iesit mvp-ul meciului cele mai multe pct marcate intr-un meci ce mai asteptam play-ofuul-OF OF
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!