Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Statistici CSM Oradea - Presezon 2013
La finele săptămânii anterioare, CSM Oradea a încheiat seria jocurilor de pregătire prin participarea la turneul de la Nyiregyhaza. Din start trebuie notat faptul că la acest eveniment singura echipă invitată care și-a respectat cuvântul a fost reprezentanta Ligii Naționale.
Nu același lucru se poate spune despre echipe precum Szolnok Olaj KK și Alba Fehervar (finalistele ultimei ediții de campionat din Ungaria), respectiv AC LB Spisska Nova Ves (semifinalistă în precedenta ediție din Slovacia). Acestea au declinat invitația pe rând, după ce fiecare dintre ele a acceptat să participe la acest turneu. În aceste condiții este limpede că nivelul turneului nu a fost cel mai ridicat. Lucru care în mod cât se poate de firesc nu a convenit staff-ului tehnic al CSM-ului.
Alături de gazde, care au aliniat o formație mai valoroasă față de cea care a jucat la turneul de la Oradea cu o săptămână înainte, au participat Kecskemet (nou promovată în Ungaria, dar o echipă care a fost obligată să joace în sezonul trecut în liga a doua pe alte criterii și nu cele pur sportive) respectis Iskra Svit (locul 8 în sezonul precedent din Slovacia). Desfășurarea turneului, din perspectiva echipei antrenate de Cristian Achim nu a fost cea mai fericită.
În primul rând pentru simplul fapt că Vujadin Sutobic a făcut deplasarea în Ungaria după ce nu se antrenase în zilele premergătoare turneului din cauza unei răceli puternice ce a implicat și temperatură ridicată. De asemenea, în prima zi, Sean Denison a căzut pe spate și s-a lovit destul de puternic, iar mai apoi Sergiu Pop s-a îmbolnăvit.
În pofida acestor aspecte negative, ce l-au forțat pe Subotic să nu joace în primul meci, respectiv pe Pop în primele două, au existat și aspecte pozitive pentru roș-albaștri. Denison a jucat în pofida loviturii încasate, iar jocul său este în vizibilă dezvoltare de la un meci la altul. Procedeele sale nu sunt nici acum cele mai curate și foarte probabil va mai trece ceva timp și o mulțime de antrenamente de individualizare până când sportivul canadian se va putea compara din punct de vedere al tehnicii de pivot cu nivelul de determinare și calitate fizică pe care acest jucător le aduce echipei orădene.
În ceea ce privește modul de desfășurare al jocurilor trebuie notat faptul că Oradea nu a reușit sub nicio formă să controleze și să impună ritmul jocului împotriva lui Nyiregyhaza. Desigur contează și victoria la 40 de puncte diferență obținută în fața acestui adversar cu cinci zile înainte. A contat și absența lui Subotic sau faptul că lotul orădean a ajuns în Nyiregyhaza cu aproximativ două ore înaintea începerii jocului. De asemenea, a contat și faptul că maghiarii au legitimat un pivot foarte interesant din punct de vedere al plasamentului și al capacității de a-și lua poziție în relațiile unu la unu de sub coș, cu precădere pe faza defensivă, respectiv transferul unui fundaș american care a absolvit aceeași universitate precum Franklin. El a creeat mari dificultăți defensivei orădene, găsind cu relativă lejeritate soluții de a finaliza sau de a-și pune în valoare colegii de echipă.
În pofida sumedeniei de argumente, enumerate în paragraful anterior, jocul lui CSM Oradea nu a avut claritate. A lipsit comunicarea între jucători (lucru consemnat în destule alte meciuri de pregătire) și determinarea pe faza defensivă. Relațiile de joc nu au strălucit, absența unui jucător de calitatea lui Subotic, capabil să rezolve aproape orice situație de unu la unu - fie în duel cu adversarul direct, fie în mismatch - respectiv dificultățile consemnate la recuperare (o veritabilă surpriză negativă) au condus la această situație. În sfertul decisiv Oradea a ridicat nivelul de energie și a început să se apere, aceste aspecte câștigând meciul pentru această echipă. De notat că în această partidă bihorenii au marcat cu siguranță de la mare distanță, dovadă fiind procentajul foarte bun la acest procedeu.
CSM Oradea vs Marso Nyiregyhaza, scor 84-79
O zi mai târziu a avut loc cel mai atractiv meci din punct de vedere al valorii propriu-zise a echipelor prezente la turneul de la Nyiregyhaza. A fost o cu totul altă desfășurare, CSM Oradea controlând cu relativă autoritate jocul disputat împotriva lui Kecskemet - o echipă organizată și care promovează un baschet colectiv de efect. Partida cu trupa pregătită de către Stojan Ivkovic (antrenorul echipei naționale a Ungariei), a fost câștigată și controlată cu apărare de către bihoreni. De altfel acest lucru i-a forțat pe maghiară să finalizeze cu aruncări de la distanță sau contestate, în pofida unei circulații decente a mingii. Apărarea românilor a fost la un nivel foarte bun în acest meci. Bihorenii au făcut risipă de energie pe faza de apărare, sufocându-și adversarul în relația om la om. De asemenea, au fost testate mai multe formule de joc și s-a trecut chiar la apărare colectivă. Tot ceea ce a încercat CSM-ul în acest meci pe faza de apărare a avut rezultat, incomodând în mod evident adversarul. Pe de altă parte și ofensiva orădeană a avut de suferit. S-a consemnat o singură reușită de la mare distanță în contul ardelenilor (o diferență semnificativă față de jocul precedent și din acest punct de vedere), dar mai important este faptul că a lipsit claritatea în jocul de construcție.
CSM Oradea vs Kecskemet TE Duna Aszfalt, scor 61-51
În fine, ultima zi a turneului din Ungaria și totodată ultimul joc de verificare al CSM-ului în această vară, a consemnat un meci cu un adversar totalmente atipic. Iskra Svit, echipă antrenată de un american și alcătuită în mare parte de jucători proveniți din țara baschetului, a aliniat o formulă cu jucători de talie apropiată și în marea lor majoritate care nu au o poziție clară pe terenul de baschet, nu a reprezentat o problemă pentru roș-albaștri. Totuși, nici în acest meci n-au lipsit căderile inexplicabile și extrem de grave în jocul echipei. De asemenea, în apărare motivele de îngrijorare au revenit în prim plan pentru Achim și colaboratorii săi. Oradea nu a avut probleme în a domina spațiul de trei secunde. A fost un meci în care plusul de forță și înălțime a fost speculat la maximum de către Denison, servit cu mingi extrem de utile de colegii săi. A fost un joc în care jucătorul de 2.10 metri a speculat plusul de valoare și forță pentru a juca mai multe faze cu spatele la coș, unul dintre carențele jocului său obișnuit (un altul fiind dificultatea de a citi jocul și de a ieși la momentul oportun din blocaj pentru a recepționa mingea). Din punct de vedere defensiv, Achim a apelat în mod obsesiv la sistemul zonă pentru acest meci. O decizie inspirată prin care limitat plusul de calitate atletică a slovacilor, a avut posibilitatea de a testa un sistem defensiv pe care nu l-a prea folosit în jocurile anterioare, dar în același timp a și ferit jucătorii de eventuale nedorite accidentări, mai degrabă posibile în astfel de meciuri, cu echipe atletice.
CSM Oradea vs BK Iskra Svit, scor 93-79
Astfel, CSM Oradea a câștigat un turneu nu foarte valoros din punct de vedere al nivelului adversarilor. Cum în astfel de meciuri rezultatele contează cel mai puțin, nu are importanță nici faptul că a învins și nici că ar fi putut s-o facă mai convingător pe tabela de marcaj. Probleme există în jocul echipei bihorene, dar ele sunt perfect normale și explicabile prin prisma schimbărilor masive atât ca număr cât și ca stil de joc. Prin asta nu trebuie să înțelegeți greșit mesajul: CSM Oradea va rămâne cea mai organizată echipă a campionatului, așa cum a fost în ultimii ani, însă este una mai atletică, cu mai multă calitate pe faza ofensivă, însă mai puțin dornică sau interesată să se apere. Acest lucru îl deranjează în primul rând pe antrenor, care va avea foarte mult de lucru pentru a-și convinge jucătorii că apărarea va conduce la atingerea obiectivelor în sezonul ce începe în 21 septembrie. De asemenea, este limpede că și staff-ul tehnic mai are de lucrat pentru a găsi formule potrivite de joc în așa fel încât să nu se simtă o cădere semnificativă pentru simplul fapt că a fost folosită o alcătuire ineficientă.
În pofida celor consemnate la turneele de pregătire un lucru este cert: CSM Oradea nu este în formă sportivă, iar acest lucru este controlat de către antrenor. Nimeni nu-și dorește să fie în formă sportivă bună în presezon. Pentru că este un lucru dovedit că ea oscilează. Nu există echipă în baschetul mondial care să fie în formă maximă pe termen lung. Orădenii au profitat la maximum de prezența preparatorului fizic pentru acumulări de această natură în perspectiva debutului absolut în cupele europene, lucru ce coincide cu un număr de 21 meciuri în primele trei luni ale sezonului. Fiind în continuare în proces de încărcare, bihorenii nu pot să zburde pe teren, dar acest lucru se speră că se va întâmpla în lunile octombrie și noiembrie.
Citiți și
Presezon 2013 - Primele impresii după memorialul Elemer Tordai
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!