Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
TotalBaschet a relatat de la Memorialul Elemer Tordai cu știri, statistici și diverse alte lucruri consemnate pe parcursul celor trei zile de întreceri la Sibiu.
În rândurile de mai jos vom face o scurtă trecere în revistă a impresiilor cu care am rămas dincolo de cifre și rezultate (evident nu în totalitate concludente).
BCM U Pitești
A venit la Sibiu în formulă incompletă. Are patru jucători străini sub contract, unul în probe și o mulțime de jucători români fără experiență la nivelul primului eșalon.
A avut trei reprize solide, prima în fiecare meci pe care l-a disputat la turneul memorial. De fiecare dată a cedat în sfertul al 3-lea. Acest lucru este explicabil și prin faptul că joacă fără pivot și o face în formulă incompletă.
Argeșenii au încercat să lege relațiile de joc și faptul că se află la primele partide în această alcătuire. De asemenea, faptul că jucătorii vin după o perioadă de acumulări din punct de vedere fizic s-a văzut în modul în care jucătorii s-au exprimat pe teren, picioarele fiind grele în acest moment.
Hristu Șapera a venit cu scopul de a-și testa jucătorii. Având atâtea noutăți el are destul de lucru. În primul rând să se elucideze cu privire la potențialul acestora, la stabilirea relațiilor de joc precum și la găsirea formulelor potrivite de joc. De asemenea, prezența la Sibiu a constituit un bun prilej de a-i verifica pe jucătorii români, de a-și da seama pe care poate miza la jocurile oficiale.
Din punct de vedere individual s-a evidențiat în primul rând fundașul Ken Tutt. Capabil să puncteze, să creeze, să accelereze ritmul și să îl controleze. Este destul de puternic și rapid pentru a se apăra eficient. Un baschetbalist de urmărit în noul sezon competițional.
Marko Djurkovic este un alt jucător extrem de interesant. El înțelege baschetul în profunzime. Este lent și cu siguranță nu va fi cel mai spectaculos baschetbalist cu care v-ați întâlnit, dar
Djurkovic poate să fie un jucător în jurul căruia să se construiască această echipă a Piteștiului.
CSM Oradea
O echipă care după mulți ani a operat o modificare radicală în structura lotului de jucători. Drept urmare, așa cum era de așteptat, Cristian Achim are destule de lucrat, de pus la punct.
După patru meciuri jucare în presezon, cert este că roș-albaștrii sunt mai talentați, mai rapizi și mai periculoși pe faza ofensivă. La momentul actual forma sportivă a echipei este la limita inferioară, lucru normal pentru perioada pe care o parcurgem.
Achim a dorit să verifice în primul rând potențialul individual al noilor achiziții și să se elucideze asupra modului în care fiecare dintre aceștia se poate adapta la situațiile de joc ivite în timpul meciurilor.
Tactic s-a lucrat foarte puțin, iar claritatea în joc a avut de suferit în condițiile în care s-a muncit intens la capitolul pregătire fizică. Oradea a folosit diferite formule de joc la acest turneu. Practic rezultatele nu au contat deloc.
La prima vedere aspectele problematice ale CSM-ului sunt jocul cu pivotul. Concret, oamenii mari, exceptându-l pe Nicoară, au dificultăți la pick-and-roll. De asemenea, există probleme în relația unu la unu în spațiul de trei secunde.
În plus, defensiva are foarte mult de lucru. Cu atâtea schimbări în lot, întregul sistem defensiv trebuie reconceput. Urmează să se lucreze apărare colectivă.
Din punct de vedere individual, pe lângă jucătorii rămași sau cunoscuți campionatului nostru, trebuie notat că Denison este un jucător extrem de energic și de potent la recuperare. Are un dribling și o capacitate de deplasare deosebite pentru un jucător de 2.10 metri. Pe de altă parte se confruntă cu probleme în ceea ce privește procedeela clasice poziției pe care joacă.
În schimb, Subotic aduce un plus de valoare în special pe faza ofensivă, iar Markovic pare să fie cel mai vocal dintre ei. De asemenea, are un potențial uriaș la capitolul aruncare de la semidistanță și distanță.
CSU Sibiu
Una dintre echipele care au schimbat cei mai puțini jucători în această vară, Miodrag Perisic a păstrat trei jucători străini, aducând alții trei și un jucător autohton cu experiență.
Echipa de pe Cibin s-a pregătit pe tot parcursul lunii august pe plan local. Ardelenii arată mai bine pe hârtie, însă cele întâmplate la memorial nu sunt foarte concludente. Practic CSU Sibiu nu a avut posibilitatea să joace în formulă completă din cauza absenței lui Austin la primul meci, respectiv a loviturii încasate de către Bojovic
Trupa pregătită de Perisic are în Milos Bojovic un jucător extrem de potent și capabil să joace poziții multiple, lucru care reprezintă un veritabil avantaj în orice echipă. Din punct de vedere defensiv echipa de pew Cibin are destule de pus la punct, dar acesta este momentul potrivit pentru a lucra aceste aspecte.
Nelson nu a reușit să convingă pe deplin, dar va avea suficient timp să o facă, fie la turneul din Austria, fie la startul oficial al sezonului 2013/14. În fine, Ceskovic este un jucător deosebit de potent pe ambele faze ale jocului. NU este cel mai creativ jucător pe poziția sa, dar este în stare să incingă plasa și să se apere la poziții multiple.
În ceea ce privește modul în care s-a desfășurat turneul, trebuie notat că CSU Sibiu a fost una dintre echipele care au jucat și la rezultat. Lucru de altfel firesc în condițiile în care a disputat partidele în fața propriului public.
U Mobitelco Cluj
Deloc întâmplător, trupa antrenată de către Dorin Pintea a triumfat la Sibiu. Gruparea din Cluj a fost superioară adversarilor întâlniți în fiecare zi de întrecere.
O echipă complet nouă, U Mobitelco Cluj pare să fie într-o formă sportivă prea bună pentru această perioadă. Desigur acest lucru e posibil să crească, însă trebuie avut în vedere că acestea au fost primele jocuri ale echipei clujene.
De notat că U Mobitelco a optat să folosească și apărare zonă. Lucru oarecum nefiresc pentru această perioadă a anului. Una în care se presupune că este testat potențialul individual al jucătorilor. Antrenorul, în general, este interesat de ce știe și ce nu știe să facă fiecare jucător în relația unu la unu. Pe de altă parte, Pintea îi cunoaște pe majoritatea jucătorilor săi, excepțiile fiind cei doi sârbi și americanul transferați în această vară. În fine, Clujul s-a apărat under la aproape fiecare acțiune în care adversarul a apelat la blocaje pe semicerc sau la 4-5 metri de coș.
Stilul de joc va fi ușor de identificat ca fiind opera lui Branko Cuic. Veteranul continuă să joace fantastic la creație pe stilul consacrat: spargere și scoaterea mingii către omul eliberat de adversarul direct, plecat să strângă la Cuic. De aici au rezultat o mulțime de triple și la Sibiu. Chiar dacă doar Silvășan se potrivește cu adevărat profilului de shooter, la Sibiu am descoperit mai mulți jucători capabili să puncteze.
Din punct de vedere individual se remarcă jocul foarte bun al lui Cătălin Baciu. Dacă el continuă să crească și să fie atât de productiv în jocurile oficiale, atunci putem să spunem că Milorad Perovic a mai lăsat un lucru pozitiv în baschetul românesc.
Pe de altă parte, trebuie notat jocul de excepție a lui Kuburovic. Nu foarte rapid, nici cel mai puternic. Dar parcă același lucru îl spunem de ani de zile și despre Cuic. Diferența constă în faptul că noua achiziție a lui U Mobitelco joacă poziția 3. Are capacitatea de a puncta atât de la distanță cât și din apropiere. Poate să-și învingă adversarul direct, fiind destul de masiv.
De asemenea, Kuburovic este extrem de rutinat, iar acest lucru se vede din modul în care joacă. Este un baschetbalist care se va plia perfect jocului implementat de Cuic.
În fine, Darius Hargrove are șanse bune să revină la forma sportivă care l-a consacrat în baschetul românesc.
Mulți vor spune că valoric echipa de anul trecut a Clujului a fost mai valoroasă. Prezența lui Cuic, Hargrove și Kuburovic va contrazice această afirmație.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!