Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

SCM U Craiova câștigă fără mari bătăi de cap disputa de pe teren propriu cu CSA Steaua

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
29.03.2025

SCM U Craiova câștigă fără mari bătăi de cap disputa de pe teren propriu cu CSA Steaua

SCM U Craiova a obținut un nou succes extrem de important în economia luptei pentru un loc în play-off-ul Ligii Naționale. Alb-albaștrii au ajuns la un bilanț de 14-11, după ce și-au apărat statutul de favorită în disputa cu CSA Steaua și s-au impus cu scorul de 90-78. Adversarii lor coboară la 8-17 după acest rezultat.

SCM U Craiova: Giordan Watson, Austin Crowley, David Vida, Devante Brooks, Dimitrije Nikolic

CSA Steaua: Kamau Stokes, Jarred Godfrey, Albert Stan, Ivan Alipiev, Terrell Soares

Alipiev a fost protagonistul startului de meci, marcând primele cinci puncte ale serii. Nikolic a spart gheața din căciulă, iar Brooks a egalat printr-un and-one. Crowley a animat atmosfera cu un slam-dunk și a continuat run-ul echipei sale, înainte ca Soares să marcheze prima triplă a partidei. După ce oltenii au continuat să domine jocul din interior, Tate a marcat și el de la distanță. Elevii lui Tudor Costescu au încheiat sfertul fără coș marcat de afară, iar după zece minute, tabela indica 20-22.

Wiley a finalizat un alley-oop de toată frumusețea dintr-o pasă a lui Stokes. Acesta din urmă a adăugat la rândul său două puncte din interior, în timp ce Nikolic și Brooks au continuat să își pedepsească adversarii sub panou. Soares le-a răspuns acestora cu un and-one, dar gazdele nu au permis ca deficitul să treacă de două posesii. Nikolic egala la 31, cu prima triplă pentru echipa sa. Brooks și Sinik au continuat acest parțial, iar Watson a adăugat la rândul său alte două coșuri de trei puncte. În ciuda presiunii din finalul de repriză, la intrarea la cabine, „militarii” erau conduși la doar cinci lungimi: 42-37.

După doar un minut și jumătate din repriza secundă, oaspeții s-au văzut nevoiți să ceară timeout. Diferența intrase pentru prima oară în double-digits, după șase puncte consecutive pentru Leii din Bănie. Aceștia nu s-au oprit aici, iar Brooks a lovit și după timpul de odihnă, cu un slam-dunk. Stokes a tăiat din elanul oponenților, dar Crowley i-a răspuns instant cu un coș de trei. El și Watson au făcut spectacol în continuare, dar Stokes și-a ținut colegii în viață cu nu mai puțin de șapte puncte consecutive. Stan nu s-a lăsat mai prejos și a marcat o triplă și un and-one în finalul sfertului trei. Cu 10 minute rămase de jucat, scorul era 70-62.

Brooks a inaugurat actul decisiv cu un set de două aruncări libere transformate. Crowley a adăugat la ecart printr-un slam-dunk în tranziție. Mandache a oprit seceta bucureștenilor, după un fault anti-sportiv comis de către Watson asupra lui Stokes, care a fost nevoit să părăsească parchetul. Giordan s-a revanșat câteva momente mai târziu, marcând pe sirenă de la foarte mare distanță pentru a reduce speranțele oaspeților. El l-a servit excelent și pe Sinik, care i-a urmat exemplul și a risipit orice urmă de suspans. Leii din Bănie au avut un final liniștit de meci și s-au impus cu 90-78.

Giordan Watson a ieșit la rampă și a fost în double-double, cu 22 de puncte și 10 pase decisive. Tot un double-double a bifat și Devante Brooks, cu 19 puncte și 15 recuperări, iar Austin Crowley a marcat 21 de puncte. De partea cealaltă, Kamau Stokes a avut 20 de puncte, 4 recuperări și 5 pase decisive. 

În următoarea etapă, SCM U Craiova are parte de un test de foc și va juca pe terenul lui U-BT Cluj-Napoca, în timp ce CSA Steaua primește vizita lui CSM Galați.

*foto: Facebook/SCM Craiova 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!