Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
SCM U Craiova a cedat partida desfășurată astăzi, 21 decembrie, de pe terenul lui Cholet din FIBA Europe Cup. Meciul s-a încheiat cu scorul de 75-56 pentru gazde, care au făcut diferența în repriza secundă, pe parcursul căreia antrenorul Vitaly Stepanovksi a fost descalficat.
În startul meciului din Franța, Flanigan o ducea pe Craiova în avantaj cu o triplă, dar răspunsul gazdelor venea prompt, cu o reușită asemănătoare. La jumătatea actului inaugural, oltenii erau în față, după un coș al lui Cortez, 11-8. Francezii au reușit un tun de 5-0, după care s-a mers umăr la umăr, până în final de sfert. Până la finele primelor zece minute de joc, desfășurarea partidei a fost extrem de fragmentată. Cholet a profitat de vizitele la linia de pedeapsă și era în avantaj, 23-17.
Sako a comis un fault antisportiv și astfel s-a înscris primul punct în actul secund. Coșul din acțiune s-a lăsat așteptat, dar nervii au crescut și cele două bănci au încasat câte un tehnic. S-a marcat puțin, iar când mai erau 4 minute din prima repriză, scorul era 25-23. Ultimele două minute au fost puțin mai animate, iar la întrarea la cabine, Cholet avea avantaj de o posesie în fața Craiovei, 34-32.
Secventa a doua a meciului a început cu șase puncte marcate de gazde. Mijovic a oprit seria adversarilor, după o vizită la linia de pedeapsă și scorul devenea 40-33. Artis, cu o triplă, ducea pentru prima dată ecartul la unul format din două cifre, moment în care Vitaly Stepanovski solicita timp de odihnă. Giordan Watson, tot cu un coș de la distanță, a adus prima reușită din acțiune pentru olteni, mult după jumătatea sfertului. Hopkins a repetat figura și Craiova dădea semne de viață. Totuși, Cholet avea avantaj important înaintea actului decisiv, 53-43.
Mijovic a marcat un coș de 3 puncte la reluarea jocului. Replica a venit de la Curier. Vitaly Stepanovski a avut o criză de furie, după o acțiune la care Nikolic nu a primit fault, iar antrenorul oltenilor a fost descalificat. Imediat scorul a ajuns la 59-46. Hopkins, cu un three-point-play, a oprit tăvălugul. Cu Kim Tillie foarte activ, în ambele faze ale jocului, Cholet a dus scorul la 66-51, când mai erau mai puțin de cinci minute de joc. Nimic important nu s-a mai întâmplat până la final, iar Cholet a câștigat confruntarea cu SCM U Craiova, scor 75-56.
Dominic Artis și TJ Campbell au marcat câte 13 puncte pentru gazde. Justin Patton și-a trecut în cont 11 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive.
Demonte Flannigan a fost principalul remarcat al oltenilor cu 13 puncte și 12 recuperări. Shawn Hopkins a adăugat 11 puncte și 3 recuperări, iar Giordan Watson 10 puncte și 6 pase decisive.
foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!